Ceva nu merge
Veşti proaste. Al doilea control într-o săptămână. Întâi au fost de la Administraţia financiară, dar toate actele îmi sunt în regulă, am plătit dările la zi, n-au ce să-mi reproşeze, chiar dacă au spus că se întorc. Le deschid uşa oricând. A venit apoi un tinerel de la ORDA şi a controlat toate CD-urile, să vadă că nu sunt contrafăcute. A găsit unul singur fals, dar l-am convins că nu era al magazinului, cine ştie cum se nimerise acolo, ale mele sunt toate învelite în ţiplă şi au o etichetă dinainte de a fi aşezate în rafturi. Până şi cele îngrămădite în cutii în depozitul din curte au etichete. Tinerelul nu prea ştia ce să facă, învăţase una şi bună – dacă e ceva în neregulă dă amenzi, el considera că descoperise nereguli, eu, nu, ne-am ciondănit o oră, şi-a sunat şefu şi a fost pe-a mea.
Abia plecase şi-a picat o echipă de la poliţia economică, să vadă marfa, dacă preţurile afişate corespund celor din acte, dacă pentru tot ce am în depozit am acte în regulă. Cât s-au perindat controalele, mai bine de-o săptămână, şi-am fost nevoit să încui uşa, n-am mai avut cumpărători şi n-am vândut nimic. În ritmul ăsta ajung la faliment. Inspectorii ridicau din umeri, ei îşi fac treaba, pe ei nu-i priveşte decât ca afacerea să fie în regulă.
Ceva nu merge. Dar cui să mă plâng?
(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)
(sursa foto: profit.ro)