Ieși din rând – 22

Comisul insistent

Comisul a apărut din nou, insistent ca un păduche. Tot zice că a umblat prin toată zona şi n-a găsit vad mai bun ca magazinul meu. Şefii lui sunt gata să discute cu mine alte condiţii, doar să-mi dau acordul. Trebuie neapărat să-i las pe ei să vândă aici ţigări. Mă uitam la el şi mă gândeam că omul ăsta trebuie să reuşească neapărat în viaţă. Spălat, cu vorbe-n gură, eram sigur că obţinea cam ce dorea oriunde, aproape fără eforturi mari. Zâmbea-ntruna, de fapt avea lipit pe chip un rânjet care nu se schimba deloc. Răspândea în jur un miros de briantină cu o urmă de colonie, nu-l mai întâlnisem de ani mulţi. În timp ce vorbea, îşi freca fără încetare bărbia, cu un gest pe care l-am mai văzut de curând. Nu-mi amintesc unde nici rupt! L-am lăsat să pălăvrăgească, poate-o pricepe până la urmă că nici măcar n-am chef să-l ascult. Nu reuşeam să-l fac să tacă. Mi-a venit brusc o idee:

– Nu vrei să lucrezi pentru mine?

În clipa aceea nu ştiam ce să-i dau de lucru, doar n-ar fi acceptat să-l cobor la rangul de vânzător în magazin, nici nu ştiam cum aveam să-l plătesc, dacă ar fi fost de acord, prin cine ştie ce minune. Obţinusem efectul scontat. S-a oprit în mijlocul frazei, nu înţelesese bine, apoi a izbucnit în hohote.

– E bună, zicea, e bună! N-am mai râs de mult atâta. O să mai trec pe aici.

Când să plece, a întors capul şi mi-a transmis salutări de la Chelu. Am rămas mască. Mi-am amintit pe loc şi unde-l văzusem.  La o măsuţă într-un colţ de lângă scena pe care dansa Laura.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: atipic.ro)