Nu mă crede nimeni
Eram vânăt tot, dar mai rău era că abia mă puteam mişca. Parcă se rupseseră toate înăuntrul meu. Mă gândeam c-o să zac o veşnicie pe patul ăla împuţit. N-a fost aşa. După ce-am deschis ochii şi am cam priceput ce e cu mine, a apărut un doctor spilcuit, cu bărbuţă, care m-a luat de sus şi mi-a dat de înţeles c-o să mă zvârle repede afară, ca pe toţi beţivii ordinari. Nu eram în stare să-i spun nimic şi efortul de a-i răspunde mă adormi pe loc. Nu ştiu după câtă vreme m-am trezit din nou, dar nu înţelegeam încă ce este cu mine. I-am spus doctorului că am fost bătut şi vreau ca el să consemneze toate rănile mele, să pot face plângere la poliţie. M-a privit lung şi cu compasiune şi s-a oferit să cheme el poliţia. Nu mai întâlnisem atâta amabilitate.
Poliţistul s-a nimerit să fie cel care mă amendase. Zâmbea pe sub mustaţă şi mă luă tare:
– Ce prostii ai mai făcut? Am auzit că vrei să faci o plângere.
I-am spus că fusesem bătut de oamenii Chelului. A râs mult înainte să-mi răspundă:
– Eu zic să-ţi bagi minţile-n cap. Nu ştiu ce Chelu visezi. Te-am cules noi din şanţ, beat pulă, cu sticloanţa de whisky lângă tine. Te-ai îmbătat ca porcu şi-ai căzut în drum. Te pişaseşi pe tine de-atâta băutură.
Prin urmare asta o să fie versiunea lor, nimeni n-o să mă creadă că am fost victima matahalelor şi martori n-am. Dacă mă pişasem pe mine, era sigur de la bătaie. Măcar doctorul să facă ce trebuie. N-a făcut. Până seara mi-a făcut vânt din spital. Foaia de ieşire vorbea de ulcer. Ulcer în capul lui! Probabil i s-a făcut milă de mine şi mi-a dat un concediu medical, dar pentru că mă externase atât de repede n-aveam cum să mai fac vreo plângere împotriva cuiva. Ar fi trebuit să stau nu ştiu câte zile în spital. Iar pe foaia de ieşire nu scria nimic, nici că aş fi avut echimoze, nici că aş fi fost lovit, absolut nimic! Nici cu poliţia nu am cum să mă pun. Acum zac şi-abia îmi mişc degetele să apăs tastele să-ţi scriu.
(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)
(sursa foto: ziarelive.ro)