Ieşi din rând! – 11

M-am trezit că sfidez organu’

Spre surpriza mea, noaptea nu se încheiase. Am stat ghemuit la ultimul etaj mai bine de un sfert de ceas, până mi s-au liniştit bătăile inimii. Tot blocul dormea, undeva a bătut o pendulă ora patru. Am coborât încet. În dreptul apartamentului Laurei, m-am oprit şi am tras cu urechea, dar nu se auzea nimic. Am ieşit în stradă.

Maşina Chelului era chiar în faţa uşii, iar la volan una dintre matahale asculta muzică, cu capul dat mult pe spate. A tresărit când a dat cu ochii de mine, parcă mă mai văzuse şi nu ştia de unde să mă ia. Nu l-am băgat în seamă şi am luat-o la pas. Făcusem vreo cincizeci de metri şi în liniştea nopţii am auzit cum porneşte motorul. Într-o clipă ajunsese în dreptul meu şi înainta paralel cu mine. Coborâse geamul portierei şi mi-a zis cu o voce dogită:

– Ce căutai în blocul ăla?

N-am răspuns. Se pare că nu i-a picat bine, s-a înfuriat, m-a întrebat din nou pe un ton răstit.

– Te ştiu, a mai zis. Tu eşti ăla care te holbai în seara asta la curul Laurei. Nu cumva ai urmărit-o până acasă?

Trebuia să tac şi să-mi văd de drum. M-a zgârmat în cur să-i răspund:

– Şi ce-i cu asta?

Parcă am turnat ceară fierbinte pe el.

– Stai, nenicule, unde te trezeşti? Ia să te iau eu la puricat!

Am iuţit pasul, am cotit pe altă stradă, am ieşit într-o piaţetă. El mă urmărea îndeaproape. Atunci doar mi-a părut rău că n-aveam maşina cu mine. Norocu’ meu a fost că am dat peste un echipaj de poliţie. N-am apucat să deschid gura. Îi ştia şi mi-a luat-o înainte, cerându-le să mă verifice.

– Să trăieşti, Gore, avem noi grijă, i-a spus unul dintre gabori.

Matahala cu numele Gore a demarat în trombă şi dus a fost. Nu ştiu ce aveau în noaptea aia că toţi aflaţi la volan simţeau că nu sunt şoferi dacă nu demarează în trombă. Mă uitam după el şi mă întrebam în câte secunde o să fie la datorie, în faţa blocului.

– Ia, zi, şefule, care-i problema? mă readuse la realitate unul dintre poliţişti.

Ce să le spun? O ţineau una şi bună că dacă le spusese Gore că nu-s în regulă, ştia el ceva. Pentru că nu aveam ce să le zic, au socotit că-i sfidez şi nu se face să sfidezi organu’, nu-i aşa, şefule? A trebuit să-i urmez la secţie.

M-am trezit unde mai fusesem de curând. M-au aşezat la o masă şi m-au pus să declar de ce tulburasem liniştea publică. Mi-a sărit ţandăra, nu fuseseră de faţă, habar n-aveau ce făcusem, luau de bune aiurelile unui bodyguard de borfaş, n-aveau nici un drept să mă reţină, dacă nu vor să fac un scandal cât casa. Au dat din cap, m-au felicitat pentru iscusinţa mea, nu întâlnesc zilnic oameni ca mine care să cunoască legile, să stau liniştit, sunt liber să plec în orice moment, da’ să nu uit c-o să primesc acasă o amendă usturătoare pentru că am tulburat liniştea publică. Să n-o luăm de la început cu întrebarea care linişte publică!

Dacă le mai răspundeam, îmi răceam gura de pomană. Mă căptuşisem bine şi era clar c-or să mă ţină minte.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: alba24.ro)