Stelian Țurlea 
Martorul – 1
… şi la chemarea lor, m-am dus în zori să văd ce se întâmplase şi nu i-am lăsat să se mai atingă de nimic pentru că se strânsese o mână de ţigani care voiau să care cu ei din lemnele rămase mai întregi, deşi nu ştiu la ce le-ar fi folosit, şi după ce mi-am aruncat un ochi înăuntru şi am văzut şi trupul, i-am cerut plutonierului să se întoarcă şi să dea telefon în oraş să cheme procuratura şi am asigurat paza. Nu departe de hambar era ghemuit în iarbă un individ mic şi cocoşat, dar nu era copil. Era plin de noroi, de funingine, avea arsuri pe cap şi pe mâini şi urme de sânge şi cred că îşi pierduse cunoştinţa pentru că l-am scuturat de umăr şi n-a scos nicio vorbă, doar nişte mormăieli din care n-am înţeles nimic. N-avea nici un act la el. Era poate rănit mai rău, le-am spus să-l ducă de grabă la spital, nu-şi revenise nici când au adus o maşină şi l-au luat. Cei care intraseră în ce mai rămăsese din casă mi-au adus o geantă pe care o găsiseră acolo în care am dat de buletinul unei fete de douăzeci de ani. N-o cunosc. Îi cunosc pe stăpânii casei, dar după nume nu este rudă cu ei. Trebuie aflat cum a ajuns aici. Mi-aş fi dat seama că e vorba de o femeie şi dacă nu era buletinul, doar când am văzut trupul care nu era ars cu totul. Nu l-am atins şi nu l-am mişcat, pentru că se putea să fi fost lovită înainte de a muri şi să fie vorba de-un omor. Era chircită, trântită pe-o parte, ca şi cum s-ar fi apărat de ceva, dar se poate să fi fost lovită de vreo bârnă din acoperiş şi să fi murit înainte de a o atinge focul. Pe mine asta m-a făcut să cred poziţia ei, la care m-am uitat cu mare atenţie. Mişcaseră ceva în jurul ei, dar cei care m-au chemat mi-au zis că nu mare lucru. Peste tot erau de-a valma bârne, lemne arse, pereţii hambarului erau arşi mai mult de jumătate şi tot spaţiul dinăuntru era o clisă negricioasă de cenuşă şi pământ.
Tovarăşii de la Procuratură au venit foarte repede, numele proprietarului are încă putere, chiar dacă nu mai e şeful judeţului, mi-au spus să îndepărtez lumea, au măsurat, au luat amprente, au ridicat corpul şi mi-au cerut să le spun şi despre bărbatul trimis la spital. După părerea mea era ars rău şi rănit, dar nu ştiu cum de scăpase doar cu atât. Poate au mai fost şi alţii care au apucat să plece. Dacă e vorba de vreun omor, eu nu cred că trebuie suspectat bărbatul pe care l-am trimis la spital, pentru că e rănit şi l-am găsit aici şi dacă ar fi fost amestecat ar fi plecat în timpul nopţii, până am venit noi. Dar trebuie cercetat şi asta.
Stăpânii casei locuiesc în oraş, vin uneori pe aici, mai ales băiatul lor, dar nu stau niciodată peste noapte. Aşa mi s-a spus. E cunoscutul…
(din romanul „Martorul”, Editura Albatros, 2000)
