Stelian Țurlea 
În absența tatălui – 24
Hotărâsem în ziua dinainte să mergem la Lalu să vedem un film, eram eu, Radu, Tudor şi Dan, dar până acolo am lălăit-o pe străzi, nu mai văzusem atâta puhoi de oameni, unii veneau de la defilare, alţii ieşiseră să-i vadă pe primii defilând, şi unii şi alţii în haine de sărbătoare, la colţurile străzilor din centru se instalaseră tarabe unde se vindea bragă, alviţă, bere şi patricieni, în dreptul parcului de unde mă străduisem degeaba să rup un brad de Crăciun se ridicase o tribună lată pe care se învârteau deja nişte dansatori, mai mult exersau, dar se strânsese lume şi-i aplauda, ne închipuiam ce iureş de dansuri populare va fi spre seară, pe stâlpii de telegraf fuseseră agăţate steaguri, peste balcoanele câtorva clădiri atârnau pancarte mari şi roşii de pânză pe care scria cu litere de tipar trăiască partidul muncitoresc român, sau trăiască clasa muncitoare, sau slavă glorioasei armate roşii eliberatoare, chiar şi la cinematograful Roxy era o pancartă cu trăiască şi înflorească alianţa dintre muncitori şi ţărani, iar filmul se schimbase peste noapte, acum era unul sovietic despre marele război pentru eliberarea patriei.
Acasă la Lalu nu era decât bunica lui care ne-a zis doar,
să nu stricaţi ceva, maică,
a tras draperiile, să nu pătrundă soarele şi să ne-mpiedice să vedem ca lumea şi pe urmă a mai venit o dată şi-a pus pe o masă mare un castron cât toate zilele cu floricele de porumb şi pe urmă n-am mai văzut-o până am plecat.
Aparatul de proiecţie era deja pregătit şi ne-am instalat toţi în scaune, în timp de Lalu se dădea cocoş, foindu-se în jurul aparatului la care a ataşat o rolă mare şi grea, eram cam stingheri cu toţii, până şi Tudor, al cărui tată era medic şi avea de toate acasă, nu mai văzuse un aparat dintr-ăsta, îl adusese tatăl lui Lalu din Germania înainte de război şi nu spusese nimănui despre el, să nu i-l confişte, şi toată copilăria sa Lalu văzuse filme de desene animate, nici nu ştiam ce sunt alea, ne umplusem pumnii cu floricele şi le aruncam în gură de la distanţă, dându-ne experţi şi brusc, a-nceput filmul, din proiector se ducea pe o pânză pătrăţoasă aşezată pe peretele din faţă un fascicul de lumină, ca la lanterne, şi pe pânză au început să joace litere de-a-ndăratelea, apoi desene în alb şi negru, era o poveste cu nişte lebede, pe urmă o poveste cu un marinar, şi la urmă o poveste cu nişte negri care răpeau un explorator cu caschetă, pregăteau un foc uriaş sub un ceaun în care-l vâră pe explorator să-l fiarbă, aşa îmbrăcat cum era, pe urmă dansează în jurul ceaunului, dar când să fiarbă de-a binelea în ceaun, exploratorul e salvat de servitorul lui şi de iubita exploratorului, o fată cu un mijlocel atât de subţire că mă gândeam că se rupe la fiecare mişcare, dar nu se rupea, ba chiar dădea nişte pumni câtorva canibali şi până la urmă îi legau pe toţi cu liane şi-i duceau la o corabie, mai departe nu mai era nimic, nu ştiai ce mai fac nici exploratorul, nici femeia cu mijlocelul cât firul de aţă şi nici canibalii legaţi fedeleş. Durase totul cam vreo jumătate de oră şi aproape golisem castronul cu floricele şi-am rămas toţi pe gânduri,
eu asta o să vreau să fac când o să fiu mare, a spus Lalu,
cred că şi noi voiam la fel, dar n-aveam curajul s-o spunem, habar n-aveam cum se face un film de desene animate, dar eu şi Dan am zis că măcar o să scriem poveştile pe care să le filmeze Lalu,
şi eu o să le vând, a zis Radu,
şi eu o să am o casă de filme şi o să vă angajez pe toţi, a spus Tudor,
ne-am aruncat toţi în gură floricelele pe care le mai aveam în mâini, ne-am scuturat de fărâmituri şi ne-am repezit să aşezăm palmă peste palmă, cum făceau muschetarii, şi Dan a decretat, cu vocea lui solemnă,
unul pentru toţi şi toţi pentru unul.
(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)
(sursa foto: sunphoto.ro)
