Cincizeci de ani – 32
Într-o zi de început de primăvară nu s-a mai întors din recreaţia pe care şi-o lua de unul singur, m-am prins târziu, l-am căutat peste tot, dispăruse, am trimis după el în internat, nu era nici acolo, portarul nu-l văzuse ieşind. N-am ştiut nimic câteva zile. Am aflat, nu-mi amintesc cum, că e arestat, urma să fie judecat şi condamnat la ani grei, dacă nu pe viaţă, în seara când plecase din şcoală acostase o fată pe străzile din apropiere, o dusese într-un gang, o violase, dar îi şi dăduse cu ceva în cap, să nu-l mai recunoască. Nu credeam.
Directoarea care semăna cu Charles Laughton era convinsă că lucrurile s-au petrecut cum îi spuseseră ei miliţienii, de vină eram noi, profesorii, care nu ştiam să-i supraveghem pe elevi şi-i lăsam prea liberi, programul strict era sfânt oriunde şi oricând, avusese ea dreptate.
Am vrut să-l văd, nu-l duseseră la închisoare, era încă în beciurile miliţiei, m-am rugat de sectorist să intervină să-l văd, să aflăm ce spune, a fost de faţă cât timp am vorbit cu el. Am vorbit e un fel de a zice, sectoristul se mira de câtă răbdare am şi că înţeleg ceva din gâjâiturile flăcăului, redate în vorbe cam aşa
n-am făcut-o io, a spus, chiar înainte să-l întreb ceva,
dar te-au găsit acolo, am zis,
a dat din cap,
n-aveai ce căuta acolo,
eram cu ei, a spus imediat,
care ei,
Goe şi Şleampăt, la numele astea miliţianul a făcut ochii mari,
nu ştiu pe nimeni Goe şi Şleampăt, am spus,
sunt nişte băieţi,
nişte derbedei din cartier, nu s-a putut abţine miliţianul,
băieţi din şcoală, am întrebat eu nedumerită,
nu, de pe stradă,
şi de unde-i ştii tu,
am mai fumat împreună,
adică ai mai ieşit şi altădată din şcoală, am strigat eu,
a recunoscut plecându-şi capul,
te-ai obişnuit să fugi, de ce,
băieţii povestesc, a spus,
şi eu îţi povestesc, am strigat, intrigată,
ei povestesc altceva,
ce anume,
cum e lumea, ce poţi face,
şi pentru asta ai fugit, am întrebat,
stăm şi fumăm şi ei spun cum a fost la meci şi cum a fost la bătaie şi cum a fost când o regulează pe una,
ce spui, m-am oripilat eu,
aşa spuneau şi mi-au zis că dacă vreau să văd, să merg cu ei,
şi te-ai dus,
nu, nu acuma mi-au spus, altădată, dar mi-au zis c-o să-mi arate, de-aia ieşeam cu ei, acuma ieşisem doar să fumăm,
şi ai ajuns în gang,
da, a trecut pe acolo fata, o ştiau şi s-au luat după ea, au dus-o în gang şi acolo au regulat-o,
eşti oribil, am strigat,
aşa a fost, o trântiseră jos, o ţineau pe rând şi eu mă uitam, nu prea înţelegeam ce-i fac, ea striga şi Goe i-a zis taci dracu din gură că te-aude cineva, dar ea a ţipat şi mai tare şi Şleampăt a luat o piatră şi i-a dat în cap, a tăcut, atunci Goe i-a ridicat fusta şi s-a aşezat pe ea, dar s-a ridicat imediat, speriat, nu mişcă, bă, striga, a mierlit-o, i-ai dat în cap prea tare, să ne cărăm, au luat-o la fugă, am vrut să mă iau după ei, dar dispăruseră după un colţ, m-am întors să văd ce face fata care nu mai mişca şi atunci a apărut o femeie care a început să răcnească cât o ţineau bojocii, apoi au apărut alţii şi a venit şi un miliţian şi m-au luat,
adică nici n-ai atins-o,
n-o ştiam şi nici n-am atins-o,
şi de ce n-ai spus asta nimănui,
am spus,
nu te-au înţeles,
nu ştiu,
nu te-au crezut,
nu ştiu,
uite, e omu ăsta aici de faţă, care te-a auzit şi o să spună mai departe,
Ică fără frică a tăcut,
ce înseamnă au regulat-o, m-a întrebat după o vreme,
eşti nebun, am strigat, asta te interesează pe tine,
dar în clipa aceea înţelesesem că Vasilică era acuzat pe degeaba.
Nu ştiu dacă sectoristul a spus mai departe sau nu, eu le-am povestit miliţienilor ce-mi gâjâise băiatul, au notat tot,
n-are martori, spuneau, l-au găsit acolo, aplecat asupra fetei,
voia să ştie ce-i cu ea, am strigat eu, nu înţelegeţi că e un handicapat, n-a văzut în viaţa lui cum moare un om şi nu ştia ce să facă,
tovarăşa profesoară, nu strigaţi la noi, poate aşa o fi fost, dar ce căuta în gang şi nu la şcoală,
şi cu întrebarea asta m-au încuiat.
Ică fără frică a fost condamnat la închisoare pe viaţă. O să ţin minte cât oi trăi ce mi-a povestit în beciul miliţiei. Am suferit cumplit, mă simţeam vinovată, am mai avut o speranţă după vreo cinci, şase luni, m-a oprit sectoristul pe stradă şi mi-a spus că i-a prins pe Goe şi Şleampăt, erau acuzaţi de furt şi omor, poate o să scoată de la ei şi ceva despre fata din gang. Nu ştiu dacă a făcut-o, Ică fără frică nu s-a mai întors.
După povestea asta, directoarea a dat dispoziţii să se încuie tot timpul porţile, doar portarii aveau cheile, iar regulamentul a devenit şi mai strict, militărie curată, mă simţeam ca într-un lagăr.
Dar am avut şi noroc cu programul de fabrică, în săptămânile cât eram liberă dimineţile, mi-am aranjat inspecţiile de clasă la o şcoală normală, au urmat examenele de specialitate şi la ştiinţe sociale, am luat 9 la amândouă, însemna că eram bună, după care mi-am luat definitivatul. Eram în al nouălea cer. Puteam să intru la orice şcoală din ţară. Dacă găsesc un loc. Am găsit la o şcoală agricolă din Voluntari. Mi să părea raiul pe pământ, trebuia să fac naveta, dar nu mă speria o navetă, nu mă speriaseră pe mine lupii.
Am plecat din Austrului fără să mă uit în urmă, scăpam de Laughton în fuste.
(din romanul „Cincizeci de ani”, Editura Tritonic, 2013)
(sursa foto: gandul.info)