Denisa – Vals în palme

Ieşi din viaţa mea! – 25

M-a apucat o nebunie, din senin. Mi-am zis că nu trebuie să mai pun la inimă nimic. Se rezolvă, bine. Să nu insist eu să se dea pe brazdă, mai rău fac. I-am spus Angelei ce-mi trece prin cap. A fost întru totul de acord. Am râs. Am povestit. Am făcut omletă şi am mâncat ca nebunele, cu câte două chifle prăjite fiecare. Nu-mi amintesc de când nu mai băgasem atâta pâine în mine. Am deschis o sticlă de vin şi ne-am uitat până târziu la emisiuni proaste la televizor. Ciocneam la răstimpuri. Copila dormea în camera mea, n-a scos un sunet toată seara. Angela mi-a propus să mă picteze.

• Nu merit, i-am spus.

• Ba meriţi, eşti extrem de vie, am ce scoate din tine, a zis.

• Mai gândeşte-te.

• M-am gândit. Vreau să vii să te pictez. Sau te pictez aici.

Există şi fericire pe lume. Depinde de unde-o apuci.

Când a apărut Alex, Angela s-a retras în camera ei. Am insistat degeaba să rămână.

În fotoliul în care stătuse Angela, s-a trântit Alex. Nu mi-a spus unde fusese până la ora aia. În schimb a întrebat:

• Ai nişte pileală pe-aici?

• Nţ, am zis. Am golit sticla, n-aveam decât una. Dacă vrei îţi fac un sandviş. Sau o omletă.

• Mă piş pe ea de omletă.

• De ce vorbeşti aşa?

• Vreau să beau ceva.

S-a dus în bucătărie şi-a început să scotocească prin dulapuri. Făcea un zgomot infernal. M-am dus după el, i-am zis să se liniştească, o să scoale copila.

Chiar se trezise, scâncea în camera ei cu uşa întredeschisă, pe urmă a început să ţipe, m-am dus repede s-o ridic în braţe, am legănat-o.

• Iubita mea, iubita mea, îi şopteam, dormi.

S-a liniştit, am reaşezat-o în pătuc, a adormit pe loc, sugându-şi un deget, ştiam că n-are voie, am lăsat-o, voiam să doarmă.

Am ieşit şi-am închis uşa în urma mea.

• Ce te-a apucat? l-am întrebat.

Şedea îmbufnat.

• Vii la miezul nopţii, tu ştii de unde şi ai capsa pusă mereu.

• Vin de unde vreau.

• Sunt nevastă-ta. Ar trebui să mai stai şi cu mine. Să mă scoţi în lume. N-am mai ieşit de nu mai ţin minte nicăieri.

• Ieşi cu fufele tale.

• Nu sunt fufe. Şi vreau să ies cu tine. Nici măcar n-am mai dansat, am uitat să dansez. Am uitat cum arată oraşul pe care voiai să-l cunosc.

• Că mult îţi pasă ţie de oraş!

• Voiai să-l cunosc.

• Nu s-a schimbat nimic din ce ştii.

Am zapat canalele televizorului. M-am oprit când am dat peste Sarah Brightman. Îmi bătea inima să-mi iasă din piept, mă pregăteam să ajung în altă lume. S-a sfârşit prea repede. A urmat o orchestră, părea să fie André Rieu. O melodie arhicunoscută, valsul lui Şostakovici, sunt înnebunită după valsul ăsta. Am dat sonorul mai tare, copila nu se trezeşte niciodată la muzică, m-am ridicat din fotoliu şi-am început să mă învârt prin cameră, mă cuprinsese o fericire tristă, îmi venea să plâng şi să râd, cum trece viaţa, melodramatism de-a dreptul.

• Ce te-a apucat?

• Nimic. Sau m-a apucat. Mă bucur de viaţă.

• Te cred, după ce-ai băut tot din casă.

• N-am băut tot, am spus.

• Pe dracu, ai ajuns o beţivă şi-o să fii şi-o curvă…

• Cum îţi permiţi, bădăranule?

S-a întors atât de brusc spre mine, că am înţepenit în mişcarea amplă de vals, neştiind ce vrea şi îndată m-a pocnit, o dată, încă o dată, n-am avut timp să reacţionez, mă usturau obrajii, mi-au dat lacrimile, am strigat, am început să urlu la el că e un derbedeu nenorocit şi beat, cine se crede, să se care din casa mea, başii, timpanele şi trompetele chiar atunci erau mai puternice, urletul meu se topea în muzică, am întrebat aiurea:

• De ce? De ce?

N-a răspuns, a continuat să mă lovească.

• Nu mai lipsea decât asta! am strigat.

Am căzut, m-am făcut ghem, eram îngrozită, mi-am amintit de bătăile cu cureaua, mi-am amintit de palmele primite, mi-am amintit cât de umilită mă simţisem, mi-am amintit că jurasem degeaba să nu mai las pe nimeni să dea în mine, mi-am amintit că sunt un om, am vrut să mă ridic şi să-l înfrunt, orice mi-ar face şi în clipa aia a renunţat să mai dea, a ieşit trântind uşa. În urma lui orchestra nevăzută cânta melodia arhicunoscută, orice vecin ar fi fost trezit de zgomote ar fi zâmbit, bucuros de fericirea noastră.

Şi când m-am ridicat de jos, am zărit-o pe Angela în pragul uşii camerei ei, plângând.

(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)