Stelian Țurlea Ieşi din viaţa mea! – 15
Când fumul se risipeşte, Denisa închide ferestrele şi uşa apartamentului. Ciocănește la uşa bătrânei.
- Aveai dreptate, vreau să vorbim, spune.
Mamouret îi face un semn să se aşeze unde vrea. E o cameră diferită de celelalte, care sunt mai austere, se vede că-i locuită de-o femeie, e tapetată în ceva ce fusese galben pe vremuri, acum devenise vag cafeniu. Un pat-canapea desfăcut, acoperit de cearceafuri rozalii boţite, un gheridon cu două taburete, un fotoliu cafeniu şi el, o oglindă enormă, prinsă pe un perete, se continuă cu un secrétaire, pe el cutiuţe cu sulimanuri decolorate, de bună calitate, într-o parte, în cealaltă un televizor vechi care transmite o emisiune culinară, fără sonor, personajele par din filmele mute, te aştepţi să apară din când în când câte un frame cu ce-şi spun. Alături de oglindă e un tablou cât toate zilele înfăţişând-o pe Mamouret tânără, cu o jumătate de secol în urmă. Ochii albaştri fascinează.
Pe marginea ferestrei fumegă, înfipt într-un burete afumat şi plin de scrum, un beţişor parfumat care răspândeşte o mireasmă de santal, nu se mai simte fumul ţigărilor.
Bătrâna îşi înfăşurase picioarele în bandaje elastice de culoarea pielii şi le odihneşte pe unul dintre taburetele gheridonului. Denisa se aşează pe celălalt.
- Vrei să hotărâm ce facem cu copilul? întreabă Mamouret.
- Nu vreau, am decis deja. Sunt singura care decide.
- Şi ce vrei să faci?
- Am să mă întorc în apartamentul meu. E mai multă linişte. Nu e tensiune. Vreau să fiu acolo şi înainte să nasc şi după.
Mamouret pare conştientă că nu-i poate impune nimic.
- Şi vrei ca Alex să vină cu tine.
- Aşa e normal. E soţul meu.
- Îţi va fi foarte greu singură, şuieră. Nu te ajută nimeni?
- Nici aici nu mă ajută nimeni. Acolo măcar o să vină o prietenă. Am s-o rog să locuiască cu noi, e loc destul, o să aibă camera ei. E mai bine cu noi decât să plătească chirie.
- E fetiţă, zici? schimbă Mamouret subiectul.
- Nu vreau să aibă parte de-o viaţă ca a mea.
- Adică?
- Vreau să fie mereu amândoi părinţii în jurul ei. Dacă nu se poate asta, măcar s-o nasc de la început singură. Să ştiu o treabă, la ce mă înham.
- Nu te-mpiedică nimeni s-o aduci aici, măcar din când în când.
- Şi cine o să aibă grijă de ea?
- Am crescut doi copii.
- În alt secol.
- Era mai greu decât azi. Tu hotărăşti.
- Bineînţeles. Fiecare generaţie îşi aşterne singură drumul. Vreau să privesc în faţă adevărul ăsta.
- Nu te-mpiedică nimeni.
- Vreau să nu te-mpotriveşti ca Alex să plece.
Pe Mamouret o frământă ceva. Îşi dă drumul, până la urmă.
- Când te-ai mai certat cu el?
Denisa e surprinsă. Îşi spune că până şi într-o casă veche, cu pereţii groşi, se aude prin ziduri. N-are de ce să se mai ascundă.
- Ştii motivul. N-am nevoie de banii lui, face ce vrea cu ei. Dar nu-i poate bea pe toţi la nesfârşit. Ce-o să facă după ce vine copilul?
- N-a băut mereu.
- Dar o face din ce în ce mai des, aproape nu e zi.
- Poate îşi îneacă amarul. Te-ai gândit că poate are nevoie de-o femeie? Te mai culci cu el?
- Mă şochezi. Îţi răspund la fel de direct. Mi-e teamă s-o fac în starea în care sunt. Dar fii sigură că-l mulţumesc într-un fel.
- Asta-i bine. Bărbaţii nefutuţi o iau razna. Ca şi femeile. Vrei să vorbesc cu el?
- Vreau să-l laşi să facă ce crede. Eu vreau să vină cu mine acasă.
- Acasă e aici.
- Pentru el nu mai e. Acasă e unde sunt eu. De când s-a însurat.
(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)
