Stelian ȚurleaStelian Țurlea
24.09.2024

Crimă la Torino – Epilog

Brigada, primul clan mafiot românesc din Italia – 17 membri au fost arestaţi

Primul clan mafiot românesc din Italia se numeşte „Brigada”, iar 17 membri ai săi, printre cei mai violenţi, au fost arestati joi de poliţie, la Torino, în regiunea Piemont.

Până acum, se credea despre românii din Italia că nu comit mari infracţiuni, ci se limitează la furturi (mai ales de cupru) şi la violenţă împotriva persoanelor; dar joi, Echipa mobilă din Torino, prin dezmembrarea unei grupări infracţionale de tip mafiot, compusă în întregime din cetăţeni români, a demonstrat că asistăm la un salt de calitate.

Mafia românească există în Peninsulă şi este la fel de violentă ca mafia din regiunea Campania, Camorra, cea din Calabria, ‘Ndrangheta, sau cea din Sicilia, Cosa Nostra, scrie vineri cotidianul „Corriere della Sera” din Milano.
„Este pentru prima dată în Italia când este acuzată de asociere de tip mafiot o organizaţie de cetăţeni străini care operează pe teritoriul naţional”, a subliniat joi procurorul şef din Torino, Giancarlo Caselli, în cursul unei conferinţe de presă, în care i-a lăudat pe colegii români, „a căror colaborare a fost decisivă, în cadrul acestei anchete”, a precizat Caselli, declaraţie subliniată de principalul cotidian torinez, „La Stampa”, care relevă faptul că 120 de agenţi ai poliţiei române au participat la această anchetă, începută în 2009.

Echipa mobilă din Torino, pe data de 20 iunie, în colaborare cu poliţia din România, a pus în aplicare 17 mandate de arestare pe numele unor membri ai mafiei româneşti numite „Brigada”. Este vorba despre o organizaţie criminală violentă, formată numai din cetăţeni români, care gestiona activităţi de proxenetism, trafic cu substanţe stupefiante, extorcări de fonduri şi răpiri în scop de extorcare, spălare de bani, falsificare de carduri şi bancomate, precum şi contrabandă cu ţigări, precizează vineri cotidianul „Blitz” .

În câţiva ani, „Brigada” a învins organizaţiile criminale albaneze care aveau aceleaşi interese ilicite în Italia, mai ales în regiunile din nord. Gruparea infracţională formată din români deţine monopolul traficului cu droguri la Torino şi în provincie şi, de asemenea, are în proprietate, pe diferite nume, numeroase localuri şi alte bunuri imobiliare. Numeroşi membri ai organizaţiei îşi tatuaseră pe corp crucea Cavalerilor Templieri (simbol al gloriei şi al frăţiei). „Brigada” controla întreaga comunitate românească din provincia Torino, peste 100.000 de persoane, observă „La Stampa” din Torino.

Printre arestaţi, s-ar afla şi un periculos fugar, căutat de opt ani de autorităţile italiene, pentru o condamnare la zece ani de închisoare pentru viol şi proxenetism, informeaza postul privat de televiziune TgCom24.

Organizaţia mafiotă română avea ritualuri similare celor ale mafiilor italiene. Ierarhia folosea nume din jargonul paramilitar: brigadă, generali, cavaleri, soldaţi, sclavi. Vârsta medie a „generalilor” clanului „Brigada” este de 30 de ani, scrie „Corriere della Sera”, care adaugă că liderul organizaţiei, „naşul”, este Viorel Oarză, în vârstă de 36 de ani, un fost boxer. El conducea activităţile ilicite ale „Brigăzii” direct din închisoarea „Le Vallette” din Torino, unde se află din anul 2011, pentru tentativă de omor.

Magistraţii din Torino suspectează faptul că cineva i-ar fi furnizat lui Oarză un telefon mobil pentru a putea comunica direct cu oamenii săi, din penitenciar. Ar fi vorba despre o „voluntară” (potrivit unui comunicat emis joi de poliţia din Torino) care l-ar fi ajutat să menţină controlul asupra „Brigăzii”.

Adjunctul lui Oarză ar fi Eugen Păun, aflat în libertate, cel care „punea în aplicare ordinele”. Păun primea ordinele prin intermediul soţiei lui Oarză, care mergea la vorbitor, în penitenciarul din Torino, pentru a-şi vizita soţul.

Eugen Păun, alias Coco, a scăpat anul trecut dintr-o ambuscadă cu focuri de armă organizată de o bandă rivală de albanezi. Localul său nocturn, numit „Zimbru”, a fost sechestrat, împreună cu alte bunuri, printre care zeci de maşini, bunuri materiale achiziţionate de român cu bani rezultaţi din activităţi ilicite, „afaceri în valoare de milioane de euro”. De la acest episod a pornit ancheta poliţiei italiene, care a dus joi la dezmembrarea primului clan mafiot românesc în Italia, precizează „La Stampa” din Torino.

www.ziare.com, 21 iunie

Şimon, iulie-august 2013