Claudette – Să construiești un fotoroman

Ieşi din viaţa mea! – 23

A avut o scurtă perioadă de criză. Constatase că se amestecau în ea dorinţele spirituale cu dorinţele sexuale. Nu reuşea să le împace. Dar nu trebuia să găsească oricând vinovaţi, cum fac toţi din jur. Probabil se întâmpla la fel cu toată lumea. Era bine să spună ce e în ea. N-o s-o lovească un poem ca o rază, ca pe Leonard Cohen, în timp ce se bronza la soare. Dar măcar să scrie ceva. Trebuia să înveţe să scrie bine, ca să reuşească să spună.

Trebuia să se descurce din nou de una singură. Şi-a creat un blog. Pentru femei. Scria tot ce-i trecea prin cap despre problemele femeilor. Ce auzise. Ce i se spusese. Ce citise. Ce-şi imagina. Cum credea că trebuie să fie viaţa. Interacţionau din ce în ce mai multe cititoare. Avea succes. Şi-a recăpătat încrederea în ea.

Şi-a căutat prietenele din facultate. Nu mai voia să fie singură. Le-a dat ideea să se vadă o dată pe săptămână. După o vreme, începuseră să se dea ocupate. Le-a spus verde-n faţă că nu le obligă nimeni, ea oricum se duce la fast food la data stabilită. N-a lipsit niciuna. Pe urmă, după ce întâlnirile au încetat, la naşterea Denisei, a avut ideea unei reuniuni a femeilor, adică tot a lor patru, la miez de săptămână, în fiecare miercuri.

• De ce miercuri? În zi de post?

• Vreţi joi?

• Lasă miercuri.

• Ca un fel de club? a întrebat Tabita.

• Ca un fel de club. Ba chiar ne vedem la un club.

Le-a făcut şi o surpriză, credea ea. Strânsese bani câteva luni, voia o sculă dintre cele mai bune, ca ale profesioniştilor, doar fără rezerve de focare şi tunuri de distanţă. Şi-a cumpărat un Olympus nu mai ştie ce indicativ, a dat o groază de marafeţi, treizeci şi ceva de milioane vechi, unii abia obţin banii ăştia în două luni de muncă. Din clipa în care şi-a cumpărat aparatul de fotografiat nu s-a mai despărţit de el, şi-l atârna de gât sau pe umăr oriunde mergea, nu se ştie când e nevoie. Afurisiţii îi spuneau că n-o va ţine pasiunea asta mai mult de-o vară, se va plictisi. Nu s-a plictisit. N-a renunţat la aparatul de fotografiat. A învăţat să lucreze cu el. Sunt nedespărţiţi. Pasiune de jurnalist. Mai ales de când a înţeles cât are de câştigat, dacă-şi ilustrează textele la revista ei online cu o fotografie, două, trei, câte vrea. Toate făcute de ea. Poate să scrie cinci rânduri şi să ataşeze zece fotografii, succesul e uriaş. Şi pozele sunt un mesaj. Nu i-a venit să creadă.

O să facă un reportaj grozav cu prietenele ei, numai din fotografii. Sau mai multe reportaje. Sau o poveste. Un fotoroman. Se simţea în extaz.

Claudette voia să le dea gata. Îşi făcuse un prieten, culmea, cu textele postate pe blog, lucra la barul unui club. Le-a invitat acolo. Pedro/Petru era înalt şi subţire, cu ochelari, coşuri, o pată cafenie pe un obraz, semn din naştere, respingător la prima vedere, încerca să şi-l ascundă, convins că nicio femeie nu se va uita la el ca la un bărbat adevărat, îşi lăsase părul lung, să mai acopere din pată. Prietenul ideal.

• Nu vreţi droguri, sper.

• Scoate-ţi prostia asta din cap, se repezi Claudette.

• Vă dau cafea.

• Şi un lichior sau un şpriţ, sugeră Claudette.

• Nu-i mai bine sangria? Din belşug. Vin roşu, fructe, coniac şi gheaţă.

• Excelent! Ştiu ce-i sangria.

• Şi alune. OK?

• Şi pe urmă ne laşi în pace.

Nu era lume multă, mai toţi studenţi, părea un local sofisticat, deşi distracţii erau pentru toate gusturile. Câteva mese foarte joase, înconjurate de taburete, două, trei separeuri cu canapele negre, o masă de biliard, un televizor enorm, fără sonor, un bar, un pui de bufet în jurul unui stâlp de rezistenţă, cu trei, patru tăvi acoperite cu patricieni fripţi şi calzi şi salate, nimic altceva. Şi muzică în surdină. Claudette exulta.

Întâlnirile de miercuri după-amiază au început cu stângul. Au venit toate, Angela şi Tabita radioase. Denisa, maniacă şi cu punctualitatea, a întârziat, nu mult. Era înnebunitor de drăguţă, n-ai fi zis că avea deja o fetiţă de un an. Dacă s-ar fi îndrăgostit vreodată de vreo femeie, se gândi Claudette, ca Denisa ar fi trebuit să arate. N-au stat mult, veniseră mai degrabă pentru acomodare.

A doua miercuri îşi puseseră în cap să petreacă. Şi acum punctuala Denisa întârzie. Abia intrase pe uşă şi începu să-şi ceară scuze. Fusta de stofă ecosez şi bluza albă erau cele în care fusese îmbrăcată şi în săptămâna dinainte. Claudette şi-a dat seama pe loc că avusese o zi proastă. N-o mai văzuse de mult şi nu putea spune ce i se mai întâmplase, dar înţelesese de la celelalte că-i scârţâia deja căsnicia. Aveau să urmeze zile la fel de proaste, probabil că ştia, nu erau să-i spună ele.

Primul pahar de sangria le-a destins. Nu voiau să mănânce. Dar Claudette şi Tabita şi-au luat după un timp câte o porţie de patricieni.

Câţiva studenţi tăcuţi şi imberbi se foiau în jurul mesei de biliard, ţineau în mâini pahare cu băutură cu nonşalanţa pe care o văzuseră prin filme. Pe ecranul televizorului plat se derula un meci care avea un singur spectator înfierbântat. Vreo patru, cinci famelici dansau îmbrăţişaţi într-o margine care trecea drept ring, o singură pereche, celelalte erau fetişcane unduioase care se priveau adânc în ochi. Pozau. Şi asta văzuseră în filme. Deasupra, în loc de tavan, era un acoperiş de sticlă prin care începeau să se vadă stelele. Abia atunci şi-au dat seama că se aflau la ultimul etaj al clădirii, trei, cinci, nouă, urcaseră cu un lift silenţios trăncănind întruna, nu fuseseră atente.

(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)