Claudette – Patricieni la greu

Ieşi din viaţa mea! – 24

Claudette le-a făcut poze să se sature. Chipuri, priviri, zâmbete, râsete, mâini, îmbrăţişări. Pedro le-a mai adus o carafă de sangria. În spatele lui apăruse Alex. Pedro a crezut că e cu ele.

Eşti futut de norocos, omule, i-a zis.
Hai sictir de poponar, a fost răspunsul aruncat de Alex printre dinţi. Era beat.
Îţi spun eu, eşti futut de norocos cu divele astea atrăgătoare, a repetat Pedro, trecând peste insultă.

Sau poate nu era prima oară şi se obişnuise.

N-am înţeles, mă cunoşti de undeva?

Pedro s-a retras discret, Denisa albise, Angela îşi aranja decolteul, Claudette făcea poze tuturor.

Şi tu, ce pizda mă-tii mă fotografiezi? Ţi-a dat cineva voie?
Ţie ţi-a dat cineva voie să vii pe capul nostru? Şi beat? Cară-te! i-a fost replica.

Alex se opri în loc, descumpănit. Nu se aştepta. O femeie să-l înfrunte! S-a-ntors lumea cu curu-n sus. Deschidea gura ca un peşte. Îngăimă cu greu:

E o petrecere aici?… La mine nu v-aţi gândit…
Am spus să te cari!

N-o băga în seamă. I se adresă Denisei:

Umbli după futut şi-ţi laşi copila singură?
Nu-l băga în seamă, spuse Angela.
Ne laşi? strigă şi Tabita.

Denisa nu le ascultă.

E cu Mamouret. În fiecare miercuri stă câteva ore cu Mamouret. Mă mir că nu ştii.
Şi-or fi fericite…
Sigur sunt.

Nu mai ştia ce să-ntrebe şi făcu cale-ntoarsă, cu paşi şovăielnici.

Tu l-ai chemat aici? întrebă enervată Claudette.
Cum poţi să crezi asta? Nu l-am văzut de două zile!
Ne-o fi auzit vorbind, interveni Angela. Tot am plănuit cum să facem s-ajungem…
Sau ne-a citit mailurile sau ne-a umblat în telefoane…
N-ar trebui să permită accesul beţivilor. Am să-i spun lui Pedro.
N-are nicio vină. Păcăleşte uşor pe oricine.

S-a întors repede. Umpluse o farfurie cu patricieni şi castraveciori muraţi, pentru două persoane, tacâmuri şi tot dichisul, se opri în picioare în spatele Denisei, începuse să vorbească de rezultatele unor alegeri, vizibil nemulţumit, nu-i răspundea nimeni. Claudette fotografia grupul în continuare.

Nu vrei? întrebă Alex, adresându-se unei persoane colective, nu uneia anume. Sunt buni.

Erau convinse că lumea se uita la ele, uite cu ce beţiv au venit, strică atmosfera, se prefăceau că nu-l cunosc, iaca, un beţiv cum apar peste tot. Şi parcă le-ar fi prins gândurile din zbor, l-a cuprins şi pe el ruşinea, ce mama dracului făcea acolo, în picioare, cu farfuria plină cu patricieni în mână, cum să scape de ea?

Sigur nu vrei? mai întrebă.

Începe să-şi îndese în gură cârnaţii din farfurie, să scape de ei, înghite aproape fără să mestece, se uită la chipurile lor frumoase, dau din cap, râd, ce dracu-şi spun? doar nu râd de el, stă acolo în picioare şi nu-l bagă nimeni în seamă, dă şi el din cap la fiecare vorbă auzită, de parcă ar participa la conversaţie, cu fălcile umflate, înfulecă ascultându-le perorând, totul e de un ridicol cumplit, îşi dă seama, transpirase, abia mai poate să înghită, îl apucă sughiţul, n-are strop de apă, îi e teamă să se aplece peste masă să înşface carafa şi să bea o înghiţitură zdravănă, nu e sigur că-l ţin picioarele, dacă se prăbuşeşte peste ele?, mai bine să ceară, gura-i e plină şi când încearcă să spună, totuşi, ceva, înnebunit să bea o gură de orice, din gâtlej îi urcă un nou sughiţ, bucata de cârnat pe jumătate mestecată îi zboară din gură, se împrăştie pe bluza albă a Denisei, pe rochia roşie a Angelei, cu salivă cu tot,

Dumnezeule, ce scârbos! aude un strigăt pe care nu ştie cine l-a scos,

se repede şteargă bluza cu mâna liberă, în graba lui o loveşte peste un sân, îl simte rotund şi cald, de când nu l-a mai simţit rotund şi cald, strigă, se sperie el însuşi, roşeşte, se împleticeşte, scapă din mână cealaltă farfurie care se face ţăndări pe pardosea, patricieni şi castraveciori muraţi se împrăştie la picioarele lui, alunecă sub scaune şi sub masă, lângă balerinii crem ai lui Claudettte, lângă pantofii albi ai Tabitei, toate într-o clipă,

îmi cer scuze, bâiguie,

vreau să-mi cer scuze, repetă,

dar încă mai avea dumicat în gură şi se teme să nu împroşte şi mai tare şi atunci vede cu câtă ură îl priveşte Denisa, cu câtă ură îl privesc toate, în faţa ochilor îi apare chipul apropiat al lui Claudette, se ridicase în picioare, se întorsese pe călcâie să-l înfrunte, îşi scutura părul drept, scurt şi aproape alb, ca o cască, spune destul de tare, să audă toată lumea

Ai să mi-o plăteşti, Alex Ţone! O să public pozele astea şi-o să te fac de căcat în toată lumea! Să vadă ce scârbă eşti!

O mai vede făcând un semn şi apare lângă el, din senin, o pereche de bodiguarzi, unde dracu stătuseră până-n clipa aia? îl iau pe sus, fiecare de câte un braţ, fără o vorbă, Doamne, ce forţă au, bodiguard trebuia să se facă şi el, îl împing în liftul silenţios, îl împing în hol, îl împing în stradă.

Futu-i, mi-am uitat borseta!

(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)