Fă-ți patul și dormi! – 23
– Of, Popeye, cât te-am căutat!
Ochii mari și căprui străluceau de bucurie. Era tunsă tot băiețește, dar de data asta nu mai purta pantaloni, ci o fustă de stofă și un pulovăr pe gât. Era a naibii de frumoasă.
– Tu ai fost mereu bossul, spunea, tu le știi pe toate și ai la toate o soluție.
Am tăcut, nu se făcea să mă umflu în pene în fața unor vorbe atât de simțite.
Nu era chip ca bătrânul ei să-și schimbe părerile, încăpățânat ca un catâr. A fost un timp plecată în cercetările ei și, când s-a întors, au discutat din nou despre măritișul cu Vladian. Nu-i greu să-mi închipui că a urmat un alt scandal, cu aceeași placă repetată identic, de parcă era o lecție știută pe de rost de la învățământul lui de partid. Într-o zi Vladian s-a întors din turneul formației sale mai negru decât mi-aș închipui în cele mai negre vise. Cei care dădeau aprobările pentru concerte îl chemaseră pe liderul formației și-i puseseră în vedere să înceteze cu ritmurile rock și cu textele în engleză și vor primi un nou aviz după ce se vor prezenta în fața comisiei cu un repertoriu românesc. Nu-i spuneau desființare, deși exact asta însemna. Nu înțelegeau pe cine deranjase muzica lor, care făcea săli pline. Era imposibil să născocească peste noapte cântece românești, cel care hotărâse asta știa foarte bine, pe deasupra mai erau destui care umpluseră târgul cu muzică folk. Unul din membrii formației auzise că Marele Poet își reluase cenaclurile lui umblătoare, după accidentul petrecut în orașul nostru, și le-a propus să-i ceară ajutorul, dar Vladian mai avusese o experiență nefericită cu el și era convins că n-or să facă nicio brânză pe calea asta. Rămâneau fără pâine. Asta încă n-ar fi nimic. Toate visele lor se spulberau.
Nici nu se-ntorsese bine acasă și taică-su a și luat-o în primire.
– Sper că o să încetezi acum să mai alergi după sărăntocul ăla, îi spunea, am auzit că li s-a desființat formația și-a rămas în curu gol.
– Repede mai afli ce se-ntâmplă.
– E normal să știu tot ce mișcă-n orașul ăsta.
– Spune-mi, ți-ai băgat coada în chestia asta?
– Vezi cum vorbești, fetițo.
– Spune-mi, ai vreun amestec în chestia asta?
– Taică-tu se ocupă cu altele.
– Ai spus vreuneia din slugile tale să lovească în ei ca să-mi strici mie planurile?
– Tu crezi că n-am destule de făcut, am nevoie să mai știu și ce învârte o gașcă de pletoși care se târâie cu țambalu din oraș în oraș?
– Oribil vorbești. Nici măcar nu i-ai văzut, nici măcar nu le-ai ascultat o dată muzica…
– N-am timp de prostii.
– Atunci cum poți vorbi atât de urât despre niște băieți care ar putea fi ai tăi?
– Imposibil, aș fi făcut demult oameni din ei.
– Sunt și acum oameni.
– Niște descreierați cu fumuri, care nu vor să înțeleagă cât am luptat să construim lumea asta.
– Lumea asta! Ne asasinezi mereu cu lumea asta! Și dacă noi gândim altfel?
– O să vă fac să gândiți cum trebuie!
– Adică să intrăm în tiparul tău? Și dacă nu ne cuprinde, mai îndeși, mai dai la cap, mai tai, până ajungem toți un șir de roboți fără creier și sluți?
– Am luptat să construim lumea asta și n-o să lăsăm o mână de zăpăciți să-i stârnească pe alții s-o distrugă.
– Și dacă eu gândesc altfel? Dacă nu cred o iotă din toată învățătura asta a ta?
– O să-ți ții gura.
– Și dacă nu vreau?
– O să te oblig să-ți ții gura. Ca pe muzicantu ăla după care-ți curg balele.
– Ai zis că n-ai niciun amestec.
– Am zis.
– Ai zis că n-ai niciun amestec și sunt convinsă că ai pus pe cineva să le facă răul ăla.
– Ești isterică și nu ți-ar strica o bătaie.
– Ai zis că n-ai niciun amestec, dar tu ai fost în spate! Te urăsc, dacă ai făcut asta! N-ai să mă împiedici în felul ăsta să mă mărit cu cine vreau eu. N-ai să mă împiedici să fac nimic din ce vreau să fac!
– Ești nebună.
– O să te urăsc, pe tine și principiile tale!
A plecat trântind ușa. Era convinsă că Vladian suferise din cauza ei,
n-avea nicio dovadă, dar ceva îi spunea că nu se înșală. Simțea că se sufocă. Nu avea de gând să se mai întoarcă acasă. Nu era în stare să-l mai vadă pe taică-su. Nu știa dacă e bine să facă asta.
– Popeye, tu trebuie să-mi spui. Întotdeauna am avut încredere în sfatul tău. Ce să fac? Ce e bine să fac?
– Ce simți tu că e bine.
Mi-a sărit de gât, cum făcea de când o știam, sărutându-mă pe obraz. N-avea nevoie de vorbe multe.
– O să te caut, curând, mi-a spus. Alerg să-l văd pe amărâtu ăla de Vladian, cineva trebuie să-l împiedice să facă vreo prostie.
(din romanul „Fă-ți patul și dormi!”, Editura Pro, 1997)