Cincizeci de ani – 2

Bragă la sticlă

Mi-am tras repede ciorapii de lână şi ghetele, am mai îmbrăcat un pulovăr gros pe sub palton, peste rochia de diftină şi am coborât val-vârtej scările celor şapte etaje, m-am oprit să agăţ cheia camerei în panoul gheretei portarului, cum era obligatoriu, deşi eram convinsă că n-are cum să vină nimeni înaintea mea,

pleci şi tu, Elviro, m-a întrebat portarul cu care mă înţelegeam cel mai bine, mă laşi singur, se văita de parcă nu mai rămăsese nimeni în cămin, el se nimerise să moţăie la intrare în noaptea aia, un bătrânel îndesat şi fără fir de păr pe cap, acum îşi trăsese pe urechi o căciulă de câteva ori mai mare decât căpăţâna lui,

cumpăr ceva, m-am trezit că-i spun,

a făcut ochii mari, erau de un albastru ameţitor,

ce să cumperi la ora asta,

ştiu eu,

vezi să nu-nceapă să ningă, cică o să ningă şi-or să vină iar zăpezi cât casa, ca anul trecut,

dar n-am stat să-l ascult şi nici nu i-am spus mai mult din ce aveam de gând să fac, ce rost avea, oricum o să mă descoase la întoarcere, am ieşit trăgând cu forţă uşa grea de la intrarea căminului şi m-a izbit din nou gerul de afară, tăindu-mi respiraţia, răsuflarea devenea pe loc promoroacă, dar nu era să mă întorc, nici măcar n-aveam drum lung de făcut, am traversat strada, începuse să bată vântul şi lumina vineţie a becurilor de iluminat se legăna pe zăpada bătătorită din faţa mea, am înaintat pe lângă zidurile universităţii, spre piaţă, în curticica dintre cele două clădiri se alergau doi câini, nu m-au băgat în seamă, am traversat din nou în piaţă prin spatele unui tramvai oprit în staţie şi nu ştiam unde să mă duc mai întâi, la „Zori de zi”, la „Rustica” sau la „Doina”, toate nişte bodegi prăpădite, sigur în noaptea asta aveau deschis până târziu, să petreacă lumea, în jurul lor mirosea ameţitor a patricieni fripţi, dar pe mine mă interesau birturile chiar şi mai prăpădite răspândite roată în jurul circului Krateyl, unii îi ziceau mai simplu, Krately, doar acolo ştiam că mai găseam bragă, aveam noroc, nu închiseseră toate, i-am cerut vânzătorului o sticlă întreagă,

în noaptea asta, m-a întrebat surprins băiatul care vindea, îi dăduseră tuleiele, voia să se dea mare cu întrebarea lui, deşi în prăvălie în afara noastră mai erau la o masă doar doi moşi cărora nu le păsa de nimic, nu ne ascultau şi se uitau în tăcere fix la sticla din faţa lor,

ce-are noaptea asta, am spus eu,

păi, se bea vin, a zis,

eu vreau bragă,

ai sticlă, s-a încăpăţânat el să mă întrebe, sau să mă încuie, sau să mă facă să-i cer altceva,

nu,

o să te coste în plus,

ce-are a face, am spus, în noaptea asta merită,

s-a uitat la mine mai blând,

dă-mi chiar două sticle, nu m-am lăsat eu,

şi în timp ce turna braga, mă gândeam dacă se terminase spectacolul circului din cortul uriaş din spatele bodegii, sau încă îşi mai făcea numărul Lidia Krateyl, călărind caii, înnebunisem de plăcere când o văzusem cu câteva luni în urmă, dar m-a trezit din visare băiatul,

mai vrei şi altceva,

s-a terminat circul, l-am întrebat, apucând sticlele,

a căscat gura surprins, nu-i venea să creadă ce-l întrebam, nici mie nu-mi venea să cred că mai fusese vreun spectacol cu câteva ore înainte de Anul Nou,

acum o juma de oră, a zis mecanic, se vedea de la o poştă că nu ştia de unde să mă ia sau ce era cu mine, dacă eram vreo obişnuită de-a locului, dacă mă mai văzuse vreodată, poate voiam să-l prind cu garda jos, nu-i plăcea,

ce mai ai pe-aici, am zis din nou, derutându-l,

biscuiţi vrei, m-a întrebat el,

dă-mi un pachet,

şerbet vrei,

dă-mi şi din ăsta,

mai vrei ceva,

dar îmi dădusem seama că deja aveam prea multe, de-abia le duceam, mai alunec naibii pe zăpada îngheţată şi sparg sticlele,

am dat din cap că nu, am plătit,

la mulţi ani, i-am mai spus înainte să închid uşa în urma mea,

l-am lăsat pe gânduri şi m-am întors la cămin, i-am dat o sticlă portarului care s-a închinat şi-mi tot zicea bogdaproste, uitând să mă mai întrebe altceva, scăpasem să mă descoasă, cum îi era obiceiul, nu era să-i spun de bună voie că toate fetele din cameră fuseseră invitate la rude sau prieteni, altele plecaseră acasă în provincie, dar eu n-aveam unde să mă duc, tata era bolnav, unchiul fusese arestat şi despre asta era mai bine să nu vorbesc, alergam deja pe scări spre camera noastră.

(din romanul ”Cincizeci de ani”, Editura Tritonic, 2013)

(sursa foto: monitorulcj.ro)