Leonard OpreaLeonard Oprea
14.09.2017

Toamna iubirii

„ … dor de viață, dor de renaștere, dor de letargie zilnică în curcubeul frunzelor ce se aprind întru moarte cu spaima bucuriei de a fi… o toamnă a iubirii… despre care încă nu știi nimic… iar Dumnezeu e mut, atît de mut încît Iubirea crește în tine Phoenix din jar ivit cu aripi noi spre azur fîlfîind extatic…” (Theophil Magus)

… și iată că nu întotdeauna

fisura în real

înseamnă visare sau ne-visare,

căci nu întotdeauna inima îți este deschisă

precum o rară neasemuită floare de colț de stâncă și,

se întâmplă astfel când fierea unui simplu bună-ziua se revarsă

în tine

îngroșându-ți sângele până când un cheag nebun ajunge să-ți

amuțească

harul vorbirii și cuvintele se rostogolesc în tine nerostite

până când își pierd sensul…

oh, da, așa arată deseori disperarea de a fi în viață pentru…

pentru ce, oameni buni?!…

dar, atunci Credință de ai in tine vei vedea Îngerul Domnului

întinzându-ți aripa sa

și luându-te la sânul său în zbor ce îți salvează… nu mărunta-ți

viață,

ci în primul rând inima și sufletul care viață sunt întru

Dumnezeu Iisus Christos,

Omul meu,

Domnul fie cu tine!

Ce mai faci? Sănătos?

Diminețile sunt brumării deja.

Soarele nu-și răzbate somnul decât înspre prânz.

Culorile pamântului se răsucesc patimaș în aur framântat cu sânge înflorind în frunze.

În aer plutește a inimă albastră și visare letargică.

Serile mi-s aburite, iar rotunda lună e tot mai argintie.

Nopțile adâncesc în mătăsuri de safir.

Tu vezi vreun corn al abundenței undeva?

Eu, doar respir.

E toamnă?

Toamnă.

Și peste tot – e Bacovia.

Domnul raspândeste în noi cumințenia plinătății Lui…

… nesfârșită…

„… sub cer purpuriu,

sculptați în vată norii…;

beție toamna…“

***

***

RESPIRAȚIA

Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.

(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)

(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)

(http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/leonard-oprea-in-lumea-secolului-xxi-se-pune-intrebarea-quintesentiala-exista-libertatea-de-stelian-turlea-14665342)

(sursa foto: yesofcorsa.com)