Leonard Oprea 
„ … rostuită din coasta lui Adam, femeia nu are chip, nici sex, daa, este doar acel poem cu sex și chip contopite în rostire dintru Dumnezeu pentru a fi niciodată aceeași dar mereu ucigător de frumoasă și … atît de dulce-amară… precum orice vis de neîmplinit…” (Theophil Magus)
… era înspre dimineață, înainte de crăpatul zorilor…
… m-am simțit învăluit de inconfundabila ta respirație – briza oceanului molcom legănat de gigantica din sînge-aprins tipsie a soarelui înălțîndu-se din valuri mărunte…acea briză la sfîrșit de lună Mai urcînd pe coastă de munte printre flori sălbatice și pini înmuguriți… briza care îmbată șoimii pescari răsucindu-i în cercuri amețitoare spre înalt rispind pescărușii țipînd nostalgic… daa, respirația Mariei…
… apoi, aproape simultan – parfumul tău … esență din flori de stîncă cunoscute dar și nemaiîntîlnite zdrobite în mojar de alchimist și topite în roua zorilor de primăvară edenică, pe urmă sublimat totul în … daa, parfumul Mariei…
… am deschis încet ochii… daa, erai acolo… strecurată în așternutul meu… lîngă mine… și m-am înfiorat prelung atins de căldura trupului tău… aceea a unui foc din lemn de brad, tei și stejar… cu fumul străveziu mirosind a basm-de-seară la gura căminului unde tatăl se ia în serios depănînd povești cu Feți-Frumoși, Ilene Cosînzene și Zmei… pruncului legănat pe genunchii mamei cuprinsă și ea de visare… daa, căldura trupului Mariei…
… erai atît de aproape de mine … încît mai că ne atingeam cu vîrful nasului în sărutul eschimoșilor… iar ochii tăi erau ușor aburiți de pulbere din stele…
… ai întredeschis veșnic-ispititoare-buzele tale felii de rodie precum rubine-vii ascunse în temple pierdute-n junglă … abia le-ai mișcat și cu voce din tot lăuntrul ființei ai susurat:
– … să nu mă minți, spune-mi, sunt cea mai frumoasă, cea mai minunată femeie din viața ta?… și pentru totdeauna – așa?… spune-mi…
… nu m-am grăbit să răspund – nu voiam să te mint… oricum nu pot, pur și simplu nu pot să te mint… dar diavolul stă mereu la pîndă…
… așa că am derulat filmul cînd apocaliptic, cînd frumos, cînd plictisitor, cînd felie-de-viață despre femeile din viața mea…
… am tăcut secunde bune și am simțit … oh da, m-am temut de încordarea arcului ființei tale, trupul îți vibra – văpăi mijeau în pupilele ce se întunecau…
… atunci am răspuns cum mai mereu tu îmi răspunzi mie:
– … DA. Ești. DA. Pentru totdeauna. Așa.
… mi-ai zîmbit… dăruindu-mi adînc-tăinuitul tău sărut , Sărutul-de-Neasemuit… acela ce nu se uită vreodată… daa, niciodată…
– … mulțumesc Maria, am îndrăznit … și m-am închinat Mariei întru ființă tot întru inimă, spirit… viață…credință… amin.
„ … nălucesc norii…
risipind azurul trist…
lin – un pescăruș …”
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
