Leonard Oprea 
„ … poveștile de adevărată iubire sunt Concertul pentru Pian în mijlocul cîmpiei – compozitor și solist: Credința-în-Iubire…” (Theophil Magus)
Şi dacă se plimba pe strada scăldată în lumina rece a soarelui de început de primăvară
înghiţind o dată cu bucăţile de covrig sărat aerul proaspăt cu miros de zăpadă topită asta
nu însemna că Marghiran se trezise cu adevărat din visul său…te aștept, te iubesc Isadora…
…
… deşi el nu‑l numea aşa fiindcă atunci cînd s‑a întîlnit cu Isadora i‑a spus că se înapoiase cu greu de acolo din poezia care era totuşi ceva mai mult, ba nu, mult mai mult decît poezie dar se oprise speriat şi nedumerit ca şi cum n‑ar fi putut sau brusc şi‑ar fi dat seama că nu are voie
să‑i explice ce însemna acel loc, iar Isadora ridicase din umeri vrînd să pară nepăsătoare însă felul neobişnuit în care Marghiran îi vorbise o înciudă în sinea ei mai ales că el, cu trei zile în urmă, într‑o seară tîrzie…
…
… stelele ochi de peşte pe înaltul îngheţat, îi făgăduise solemn: Isadora, de azi înainte îţi voi spune toate gîndurile mele‑tainele mele, ale tale, întărise ea aducîndu‑şi aminte de cuvîntul taină rostit tărăgănat în ziua cînd el îi recitase, da, versurile o uimiseră fără să ştie de ce:
dincolo de nori zbori mereu /
dincolo de nori berzele mor /
dincolo de nori de taină te‑nconjori /
şi, privindu‑l pieziş îi dăduse întîlnire pe strada Ţintirimului la ora cinci, spunînd că după‑amiază era mai cald în zilele astea de martie, aşa că Marghiran continua să păşească acoperindu‑şi pantofii albaştri cu colb şi muşcînd din covrigul pe care sarea topită se întinsese — peliculă albă şi cleioasă, dar fără ca apropierea clipei întîlnirii cu Isadora — mai…
…
… mai erau vreo două minute şi ea trebuia să apară —
măslinie cu stele verzi‑gălbui în orbite şi păr de iederă ruginită cum scrisese odată în jurnalul
său ţinut pentru că aflase: toţi gînditorii şi visătorii trebuie să aibă un jurnal,
apariţia Isadorei
era necesară ca să se poată smulge din reverie aceea sau mai bine zis din atotputernica imagine
vie, deosebit de vie, a tărîmului pe care umblase şi întotdeauna cînd o aştepta pe Isadora
legile timpului şi ale metabolismului său se modificau provocîndu‑i o contracţie a abdomenului, o
crispare a stomacului ce‑i schimonosea obrazul imberb şi‑i întuneca ochii căprui, rotunzi ca ai
cîinelui cenuşiu — săgeată ţîşnită de sub roţile automobilului ambalat la maximum pe strada
Ţintirimului frînele scîrţîiră în urechi răsună…
…
… hei Joe! Tudarurandann Jimi Hendrix şi Marghiran se simţi ca mortul a cărui melodie îi umplu capul — un vas ce i se păru imens — furnicături, în trupul neformat încă, trase aer dilatîndu‑şi toracele firav, astfel că imaginîndu‑şi cam cum arată, se gîndi la filmul în care văzuse o bizară călăuză ce spunea:
…tot ce e plăpînd fraged în creştere cerînd milă înseamnă viaţă, iar duritatea împlinirea,
forţa şi dispreţul nu pot fi decît moartea,
dar nu reuşi să hotărască din care categorie face parte, spera totuşi ca, lipindu‑şi capul de umărul lui, uneori îi simţea zvîcnetul tîmplei…
…
… Isadora
să‑l ajute să se înţeleagă — numai iubirea te
revelează, mai zicea călăuza — şi presimţea că va încerca să‑i explice taina tărîmului vrînd de
fapt să se lămurească pe el însuşi: există sau nu visul‑realitate din care nu reuşea desprinderea
aşa cum nu izbutea să‑şi dezlipească privirile de la şirul de oameni ce se formase în faţa magazinului din capătul străzii — bănuia că se adusese ceva pentru care bătrînii şi copiii obişnuiau să se adune în dreptul prăvăliilor aproape în fiecare zi şi se întrebă dacă acel ceva va fi destul pentru toţi, dar în acelaşi timp îşi spuse că întrebarea ca şi răspunsul sînt, ar trebui să fie stupide acum la început de primăvară…
…
privirile răsfrînte înlăuntrul lui căutau adevărul care nu putea decît să‑i reamintească: eşti la anii cînd îţi e încă imposibil să hotărăşti cu adevărat asupra ta însuţi, nu ai decît un fel de intuiţie a propriei tale soarte, nimic mai mult —, nu putea să nu înlocuiască o astfel de realitate cu …
…
… Isadora ca fiind a lui zi de zi, în fiecare oră, minut, secundă, deşi era perfect conştient că asta nu înseamnă nimic în afară de un simptom al vîrstei şi‑al vremii acesteia însoţită totdeauna de o inexplicabilă astenie lui, nu ţel, e prea mult spus, mai bine, reala oază, a sa, numai a sa, crîmpeiul de linişte şi împăcare îl găsise acolo şi trebuia, n‑avea încotro, era obligat să i se destăinuiască …Isadorei altfel s‑ar fi dus acasă unde ar fi găsit‑o pe…
…
… femeia mică grasă şi astmatică mama lui plîngîndu‑se că nu ştie ce va găti în următoarele zile, pe taică‑său tot mic, dar morocănos care cu glas egal de cibernaut îl va sfătui pentru a miliarda oară să facă o facultate tehnică bineînţeles diploma aia e neapărat o brăţară de aur într‑o tehnocraţie patentată, l‑ar fi aşteptat, pe biroul din camera lui saturată de mobile, l‑ar fi aşteptat, pe biroul din camera cu teme teme tema un creier alcătuit din roţi dinţate…
…
… golem programat să gîndească teama şi imposibil de distrus: ar fi fost un act de sinucidere
colectivă — şi Marghiran se opri din mers, îşi sprijini spatele de castanul de lîngă el, ridurile
scoarţei îi înţepară pielea, pentru o clipă se gîndi că dacă s‑ar concentra puternic atît de tare încît
toate simţurile să i se unească adunîndu‑se pe un singur canal — tentacul invizibil lipit de pielea
copacului — ar auzi pulsul sevei, ar percepe zvîcnetul ei cînd izbeşte coaja crengilor cu vîrfurile
mugurilor şi îşi roti ochii măturînd în jur cu privirea creînd o colosală forţă centrifugă care
adună oamenii palizi, larve ale iernii, copacii, casele, le înfăşură în asfaltul prăfuit linţoliu uriaş
şi le proiectă într‑un spaţiu spart de unde vidul …
…
… le spuse imediat printr‑o nevăzută gură, astfel că în jurul lui, cît vedea cu ochii se întindea acum …
…
… o nesfîrşită cîmpie‑de‑apus‑de‑vară cu ierburi gălbuiroşiaticverzui, cenuşii pe alocuri, crescute inegal — sălbatice valuri, valuri descoperind din loc în loc pămîntul, carnea brună‑neagră uscată şi crăpată la suprafaţă plutind străvezii aripi de libelulă topite în aburii urcaţi din străfundurile cărnii‑ţărînă sau coborîţi din cerul siniliu şi…
…
… aflaţi la graniţa apropiată‑depărtată dintre boltă şi cîmpie acoperită de pistrui de sînge maci
liberi şi delicaţi şi visători care flutură petale în pustietatea atotcuprinzătoare de unde boarea,
boarea?! insaţiabilul albastru orbitor ca oglindă mată (?!) a galbenului verdelui roşiaticului cenuşiului înfiorător de cald îl simţea ars sufletul de ceasul gigantic fără limbi şi cifre purpuriu
timpul prezent şi trecut‑viitor dispărînd cyclic dar desfătînd şi amăgind ochiul interior cu aparenţa concretului, falsa imagine a începutului şi sfîrşitului, zorilor şi întunericului…
…
… Marghiran
făcu doi paşi înainte, plutind, bineînţeles, cînd, deodată, auzi şoaptele claviaturii, clipi nedumerit
şi se întrebă dacă nu cumva tăcerea prea profundă îi perturbase auzul, dar acordurile
cristaline persistau, răsunau tulburător şi începu să vadă din ce în ce mai clar în depărtare, în
mijlocul cîmpiei:
sunetele‑clape albnegre, negru şi alb alcătuind neînţelese desene, tuşe, umbre şi lumini pe pînza sufletului chinuit, însetat de pace adîncă, adîncă, dar cui îi putea mărturisi păcatul înălţării prin coborîrea pe cîmpia sa a dorului de ceva necunoscut? atunci cînd mama, tata, oamenii din faţa magazinului şi praful de pe asfaltul uscat, castanul cu scoarţa crăpată…?…
…
Isadora înainta grăbită, manualele şi temele pentru un examen urît, detestat, Isadora se apropia cu un zîmbet nătîng pe buze cu dragoste crede ea…
… gîndi Marghiran,
nimfa plutind păşea cu graţie prin tăcerea ce cînta pe claviatura
dezvăluită de rochia subţire desprinsă de pe
trupul tare şi măsliniu,
fecioara apărută în cîmpie
pianul cu clape‑coaste albe şi negre ridicîndu‑se
şi coborînd cînd una cînd alta sau mai multe
odată,
Isadora la doi paşi de el deschizîndu‑şi gura cu dinţi mărunţi lucind în amurg,
şi n‑am să‑i pot spune nimic, îşi zise Marghiran,
fiindcă
toate sînt din nou la locul lor,
imuabila şi nevisătoarea ordine,
s‑a întîmplat ceva? cînd?
şi totuşi tărîmul îmi aparţine, dar nu poate însemna nimic mai mult decît: ţi‑ar plăcea să găseşti un pian în mijlocul unei cîmpii,
sau cum se face că de data asta n‑ai întîrziat, Isadora mea?
„… norii zdrențuiți…
magnolia în muguri…
…cîrdul de cocori…”
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
