Leonard Oprea 
(episodul VI)
”…when God is involved all the bets are off… se înveselea deseori Einstein cugetînd despre spaima de viață…” (Theophil Magus)
– Cât timp va dura călătoria acestor încercări?
– Nu știu. Profeția nu spune nimic despre asta. Totul depinde de Credința și puterea noastră să învingem. Cu cât va fi mai scurtă călătoria, cu atât mai ușor va fi să-l înfrângem pe Beliazar. În răstimpul cât nu voi fi împreună cu voi, trebuie să lupt sa țin pace între triburile lumii. Iar astăzi pacea este iubită tot mai puțin, știi asta prea bine.
– Ce se va întâmpla cu Adona? Ea ce știe despre toate astea?
– Adona este pregătită de mine. În aceste două zile de hodină am pregătit-o să te aștepte. În această zi și noapte ce le veți petrece împreună, nici Adona, nici Iosif nu te vor întreba nimic. Crede asta. Trebuie să înțelegi și să împlinești această poruncă: tu nu întrebi nimic, nu le povestești nimic, doar te bucuri împreună cu ei de această zi și noapte dinaintea călătoriei, ai înțeles Amot?
Amot nu răspunse, dar încuviință dând din cap.
Ochii însă i se umeziră.
Inima în piept i se zbătea nebună.
– Amot, îl dojeni Theophil, unde ți-e Credința?
Amot îl privi drept în ochi pe rege și nestemata dintre sprâncenele acestuia țâșni lumină flacără de sânge aprins.
– Amot, îl dojeni din nou Theophil, ascultă cuvântul și jurământul meu, cel al Regelui Munților Răscrucii, că, de va fi nevoie îmi voi da viața pentru tine și familia ta. Tu, Amot, crezi în cuvântul meu?
– Cred, rosti cu tărie Amot.
– Alte întrebări?
– Nu mi-ai spus ce se va întâmpla cu Adona, cât vom lipsi.
– Va sta aici. Va fi prințesa acestui palat. Toți și toate, slujitori și ființe ale codrului meu, o vor sluji cu credință. Cu toată dragostea și cu toată credința lor. În aceste două zile, cât tu ai dormit și ai visat, am avut grijă să o înfățișez pe Adona tuturor. Și, pe toți i-a fermecat. Toți o îndrăgesc și, ce mai vrei? Nu avea griji fără rost, te rog.
Amot nu-i răspunse, deși ar fi vrut să-l întrebe pe Theophil dacă a iubit vreo femeie în viața lui cum o iubește el pe Adona, dar nu îndrăzni. Așa că își mușcă buza de jos și continuă:
– Nu știu cum l-ai pregătit-o pe Iosif și nu am să-l întreb nimic, îți respect porunca. Totuși, mie trebuie să-mi spui, Iosif așa, în copilăria lui, a înțeles ce ne asteptă?
– O-ho-ho! râse Theophil. Habar n-ai tu Amot, cât de bine știe Iosif. Nu am rostit cuvinte goale când ți-am spus mai înainte ca acest copil a fost ales și hăruit pentru această împlinire de mare și adâncă taină, de către chiar Cel Prea Înalt și Sacru Însuși. Da, cunoaște totul și este pregătit cu și întru inima lui de copil. Iar cuvântul său, cel mai puternic făuritor de viață, nu uita Amot, este: iubire. Iar cucerirea lui Iosif va fi Cupa Vieții. După cum, cuvântul tău este: închinare, iar cucerirea ta va fi Spada Credinței. Și, după cum, cuvântul meu va fi: mulțumire. Iar cucerirea mea va fi Cartea cu Noua Peceți. Amot, știi asta, Iosif va fi părintele tuturor regilor Pământului închinați Fiului, Celui ce va să vină. Însă, așa cum ți-am rostit de atâtea ori – toate acestea le vei înțelege și mai bine la vremea potrivită.
Și, din nou, Amot rosti cântând cuvintele:
– Cel Prea Înalt și Sacru a fost este și va fi dintotdeauna și peste tot, fiind în Sine și despre Sine doar Lui-Însusi Adevărul – cunoscut. Omul nu se cunoaște pe sine întru Adevăr, căci Sinele este Cel Prea Înalt și Sacru. Nimic nu poate fi cunoscut fără a fi împlinit înainte de a fi cunoscut. E scris cu litere de foc în prima carte a Legendelor Lumii.
– Da, Amot. Da, tu ești alesul.
– Atunci – totuși – în această călătorie a încercărilor de ce mai e nevoie de Iosif? se încăpățână Amot.
Theophil tăcu vreme de câteva clipe. Însă, așteptase această întrebare și acum doar își spunea dacă măcar acum într-adevăr Amot va înțelege răspunsul, nu cu mintea sa, ci cu toata inima Credinței sale. Așadar, regele Munților Răscrucii rosti răspicat poruncă și îndemn în același timp:
– Ascultă – fiindcă eu sunt ultimul rege profet al acestei lumi. Iar tu, Amot, vei fi primul rege profet al lumii ce va să vină.
Și Theophil se ridică din jilțul său, înclinându-se lui Amot.
Șoimul fâlfâi din aripi și zbură așezându-se pe umărul drept al lui Amot.
Uriașul lup suriu veni în trap ușor și își lipi umărul de șoldul stâng al lui Amot.
Regele Theophil, zâmbi împăcat și îi șopti cu veselie:
– Cârja ta va veni mai târziu, după acele încercări…
Apoi șoimul și lupul se întoarseră la Theophil.
Amot aproape că-și pierduse suflarea.
Se înroșise tot și fruntea i se acoperise cu broboane.
– Să bem, Amot! îl încurajă Theophil înălțându-și cupa.
Amot sorbi tot vinul dintr-o suflare și privi în jur după ulciorul din care să-și mai toarne vin în cupă. Nu zări nici un ulcior, dar când vru să pună cupa înapoi pe masă, văzu vinul înspumat ce o umplea până la buză. Zâmbi, Amot:
– Mulțumesc, Rege Theophil. Da, ai dreptate. Nu știu cum dar ți-am citit gândul. Ai dreptate, înțeleg și cu inima, dar mai ales cu Credință, însă de aceea mă și tem. Dar mă încredințez Celui Prea Înalt și Sacru și ție, mărite ultim rege profet.
Theophil râse de-a binelea:
– Vinul ăsta are o tărie ascunsă, nu-i așa?
– Daa, plescăi Amot, apoi îndrăzni cu oarecare sfială: iertare, dar nu sunt prea lămurit, Raman și Luron, prietenii lui Iosif?!…
Iarăși râse Theophil:
– S-au cunoscut cu ani în urmă, în visele băiatului vostru. Și de atunci sunt nedespărțiți. Și începând de cu două zile în urmă, chemați în ajutor de noul lor rege, micuțul Iosif. Astfel s-au înfățișat în carne și oase spre a-l sluji până la moarte cu dragoste și credință. De câte ori e nevoie să îți repet, acest copil a fost ales și hăruit pentru această împlinire de mare și adâncă taină, de către chiar Cel Prea Înalt și Sacru Însuși. Da, cunoaște totul și este pregătit cu și întru inima lui de copil. Iar cuvântul său, cel mai puternic făuritor de viață, nu uita Amot, este: iubire. Iar cucerirea lui va fi Cupa Vieții. Iosif va fi părintele tuturor regilor Pământului închinați Fiului, Celui ce va să vină. Ce îți este neclar, Amot?
– M-da, îngăimă Amot.
Și, deodată Theophil tună:
– Amot, unde ți-e Credința?
Amot se cutremură în tot trupul și în toată ființa sa. Răspunse scurt:
– Cred și mă supun. Să mergem.
***
Regele Theophil îi însoți până când ieșiră din codrul ce înconjura palatul său din stânca muntelui. Înainte de a se despărți de Amot, de Iosif, Raman și de Luron, Theophil bătu cârja sa de pământ și îi glăsui lui Amot astfel:
– Trupul este prima cunoaștere de tine-însuți. Fără această cunoaștere, omul se supune prin el-însuși Răului, se supune cu bucurie lui Beliazar. Nu uita asta, Amot. Și mereu, în aceste încercări, mai ales nu uita vreodată că: în cercul cunoașterii tale verbul – tot ceea ce se rostește cu Credință întru și prin Cel Prea Înalt și Sacru – se împlinește. Drum bun, izbândă curată și pe curând, Amot.
***
Trecuseră cinci zile de când se despărțiseră de Theophil.
La început de fiecare zi, dimineață de dimineață, așa cum era hotărât, Amot îl lăsa pe Iosif să aleagă încotro mergeau.
Astfel, urcaseră pe coasta Munților Răscrucii, fără să urmeze o potecă anume, printre stânci înalte acoperite de mușchi, printre brazi și pini, printre fel și fel de tufișuri, printre ferigi înalte, călcând pe covor de cetină, sau pe stânca gălbuie având deasupra doar cerul când senin, când înnourat, nu odată revărsând ploaie de munte, măruntă, rece. Când și când zăreau în tării un șoim, ori o acvila rotindu-se deasupra lor. Uneori traversau izvoare și pâraie limpezi, unele largi și puteau fi văzuți păstrăvii argintii săgetând apa. Cerbi și căprioare le tăiau poteca nevăzută. În unele locuri cu zmeuriș îl întâlneau pe Moș Martin, cu capul cât banița și morocănos. Și, îl ocoleau, dându-i totuși binețe. Alteori, câte un lup se furișa adulmecându-i, iar Amot îi ura pre limba lui de lup: mergi în pace. Iepuri, nevăstuici și veverițe nu se fereau din calea lor – semn că nu cunoșteau omul ca vânător. Și Amot nu avea nevoie să vâneze, deși nu se despărțise de arcul său aproape cât un stat de om, puternic, dar mlădiu, din lemn de alun oțelit în foc și nici de tolba sa cu săgeți lungi și vârf de os cu lamă tăioasă de diamant.
Nu avea nevoie să vâneze, Raman vâna pentru ei, noaptea. Când nu vâna, Amot și Iosif cuibăriți în brațele lui, dormeau la lumina focului, păziți de Luron, care întotdeauna avea ochii deschiși și simțurile treze în timpul somnului.
***
”… teii bătrâni în…
… floare ascund duhuri…
privighetori bete… ”
***
(cititorule, atenție – va urma… episodul VII, episodul VIII, episodul IX, episodul X … ș.a.m.d. )
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
