„… ce dor cumplit ne mistuie cînd ne simțim doar lut însuflețit și treptat, treptat fiecare devenim un Golem disperat să devină Om printr-un strop de iubire pe buze de lut… picurat…” (Theophil Magus)
… ceața adună
cohortele morților
coborîți în
destrămate fuioare
din vată de sticlă
cleioase trupuri în
continuă dezmembrare
vise ce dor
vise ce nu mai dor
de buze mi se lipesc
cînd le respir
gust
în mine
din cerul vinețiu
curg cei morți
mă plimb prin
Bucureștiul de secol 21
merg sau plutesc în
ceața cu morți
giulgiu greu peste
case copaci trecători
și
cu aripi de ceață
mă înalț
fuior din
vată de sticlă
sunt mort
și
nu mai mor
iubesc descărnat de iubire
ce ecarisaj divin sau nu
schelet absurd
cu inimă pulsînd bezmetică
mă plimb prin
Bucureștiul de secol 21
am buze de lut
un strop de iubire
pe buze
te rog
Dumnezeule unde te-ai ascuns?
„… mierla în ploaie
printre flori de măr – cheamă
mireasa în zbor…“
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
(sursa foto: youtube.com)