Leonard Oprea 
Dragul meu cititor, lumea în care trăim astăzi – cu necazurile şi cu bucuriile ei, crede-mă, nu este deloc esenţialmente diferită de lumile trecute şi, la fel, nu va fi foarte diferită de lumile viitoare.
Prezentul este un continuum.
Omul luptă perpetuu în şi cu acest continuum prin Dumnezeu întru speranţa de mai bine.
Aşa a fost, este şi va fi mereu…
Îndrăznesc deci, să-ţi propun prin Dumnezeu întru speranţa de mai bine această lege extrem de practică:
Legea lui Toma.
Sfîntul Apostol Toma este, în opinia mea, apostolul care atunci, subliniez, încă de atunci, din timpul vieţii Domnului Iisus Christos, a avut în cel mai înalt grad simţul responsabilităţii sale ca discipol al Domnului.
Dacă vreţi:
Sfîntul Apostol Toma, ca discipol al Domnului, a avut în cel mai înalt grad simţul responsabilităţii întru Credinţă.
Trei argumente:
-
cînd Domnul Iisus Christos decide să meargă în Iudeea pentru a-l învia pe
Lazăr, toţi ucenicii se tem că iudeii Îl vor omorî cu pietre; singurul Toma este cel care zice: „Să mergem şi noi şi să murim cu El! “ (Ioan, 11/16);
-
în timpul Cinei cea de Taină, Toma este singurul care îndrăzneşte să întrebe:
„Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?“
Primeşte răspunsul vestit si crucial al Credinței Creștine:
„Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine.“
(Ioan, 14/5-6) ;
-
după Înviere şi înainte de Înălţare, cînd Domnul Iisus Christos se arată
discipolilor, singurul Toma are curajul să îi ceară Domnului dovada palpabilă a Învierii (Ioan 20 / 25; 27–29), deşi, avînd în vedere celelalte două argumente de mai sus, este mai mult decît evident că el era cel mai conştient dintre discipoli în privinţa realităţii Învierii Domnului (deși, acţionînd astfel, avea să-şi atragă în veci porecla de „Necredinciosul“). Dar… dar numai acţionînd în acest fel, Toma Necredinciosul spulberă îndoielile nemărturisite ale celorlalţi discipoli, asupra realităţii Învierii Domnului – căci are curajul să pună degetul pe rănile Domnului şi apoi să exclame cu toată inima Credinţei sale:
„Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ (Ioan, 20/28)
***
Viaţa Sfîntului Apostol Toma, dupa Înălţarea Domnului şi Coborîrea Sfîntului Duh, este iarăşi un argument: fiindcă doar el, Toma Necredinciosul, a fost primul şi singurul apostol care şi-a asumat riscul de a creştina îndepărtatele Persia şi India, ţări-împărăţii ale unor uriaşe tradiţii religioase, filosofice şi culturale.
Un alt argument, deşi controversat (şi încă sub semnul apocrifei), este „Evanghelia lui Toma“, text deosebit de lucid, original şi, completînd fără fisură doctrinară celelalte patru Evanghelii canonice.
***
De ce toată acestă prezentare sumară, cea de mai sus? Pentru că legea care urmează am numit-o:
LEGEA LUI TOMA.
Da, astfel, deoarece viaţa şi faptele Sfîntului Apostol Toma, zis Necredinciosul, sînt şi vor rămîne un model – cu greu imitabil – de aplicare a acestei legi (mai jos aveţi textul).
Da, un model exemplar chiar atunci cînd, nimeni încă nu era prea bine lămurit în privinţa înţelegerii şi aplicării (trăirii) Credinţei creştine.
În opinia mea, repet, Toma a fost singurul discipol care a înţeles perfect (şi a reacţionat ca atare) că, din punct de vedere uman, în lume şi în lumesc:
Credinţa capătă sens, în primul rînd prin mecanismul cererii şi ofertei.
Nimic complicat, nimic nou sub soare:
Omul îi cere mereu lui Dumnezeu (căci asta ştie omul cel mai bine să facă). Şi pentru a căpăta ce cere, trebuie să-i ofere lui Dumnezeu ce vrea Domnul de la el. Iată cum:
LEGEA LUI TOMA:
„Orice veţi cere lui Dumnezeu astfel:
-
cu Credinţă
-
rugîndu-vă
-
iertînd greşelile celor care v-au greşit şi vă greşesc vouă, pentru ca şi Dumnezeu să vă ierte vouă greşelile voastre,
credeţi că aţi şi primit şi veţi avea.”
(Nu am făcut decît să reiau într-o altă formă/ordine cuvintele Domnului Iisus Christos Însuşi din Marcu 11/23-26, dar şi din Matei, Luca şi Ioan.)
Prin urmare, e o lege simplă, uşor de înţeles.
Dar mai ales uşor de aplicat – fiindcă foloseşte ca motor verbul „a avea“ şi nu verbul „a fi “ (verb care dă multă bătaie de cap celor conştienţi de existenţă şi semnificaţiile sale). Da, este o lege simplă şi uşor de înţeles, mai ales cînd lupţi şi tu însuţi să o împlineşti, fiindcă, nu uita vorba românească: Dumnezeu îţi dă, dară nu-ţi pune El în desagă… Avem deci, o cerere şi o ofertă, ambele clare şi perfect acceptabile din toate punctele de vedere. Dar mai ales din punctul de vedere, durerosș al lumii în care trăim astăzi, anume:
NE-Credinţa în Dumnezeu.
Amintește-ti totuși mereu:
Dumnezeu e bun, însă nu e prost.
„… foșnesc frunzele
moarte… sub stejarii goi…
amurg de toamnă…”
***
(din „Lehamitea lui Theophil Magus” – Ed. Eikon, 2016)
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
