Leonard OpreaLeonard Oprea
13.10.2016

Cui îi mai pasă de Holocaust – astăzi?

9 octombrie – Ziua Națională de comemorare a Holocaustului în România

Motto:

Nazism = Comunism = Islamic Terorism Astăzi = Dictatura Populistă de Secol 21.

***

Au fost odată ca niciodată, Hitler, Stalin, Mao, Ceaușescu… Apoi „9-11” … Pe urmă, în acest 2010 an, într-o formă sau alta, dictaturile populiste, sau – democratice, din lumea întreagă…

Cunosc Răul.

Astăzi locuiesc în Boston, SUA.

Și, trebuie sa vă spun o poveste…

„…în Boston există un monument închinat Holocaustului.  Straniu monument. Sînt şase turnuri de veghe, rectangulare, din sticlă transparentă. Cerul se uneşte mereu cu ele şi de jur împrejur – oameni vii… Umblă, se agită, vorbesc… îi vezi aievea. Sînt liberi.

Șase capele de aducere aminte şi rugă:

Auschwitz-Birkenau, Belzec, Chelmno, Majdanek-Lublin, Sobibor şi Treblinka. Cele şase lagăre de exterminare naziste din Polonia… Citeşti aceste sinistre amintiri pe fiecare prag… Şi calci – peste. Cu fior. În toată ființa.

Capelele acestea stranii sînt niste porţi anume… Dintr-una într-alta… Abia păşeşti…

Deasupra cerul. De jur împrejur oamenii vii. Şi liberi.

La intrare, în stînga ta, pe partea inimii, e o placă de marmură neagră. Cu litere albe săpate, adîncite în ea, pe scurt, sec şi la obiect – definiţia nazismului şi istoria nazismului. 1933 – 1945, 12 ani? Sau dincolo de timp măsurabil?

Înlăuntrul fiecărei capele păşeşti pe un grătar metalic din care se înalţă un abur alburiu, cald… Mereu.

Pe pereţii exteriori – numere. Pe sticlă. Milioane de numere. Milioane de evrei şi odată cu ei alţii, mii şi mii, slavi, preoţi catolici, ţigani… Exterminaţi. În aceste lagăre. Nu altundeva. Nu. Citeşti numere – nu nume. Numere pînă la cer înălţînd scări de durere.

Pe punţile de piatră dintre capele, de o parte şi de alta a lor, dacă nu eşti atent, poţi călca pe acele două-trei propoziţii durate în piatră ce-ţi vorbesc despre cei 500.000 de copii ucişi: acolo.

Dar şi despre Puterile lumii atunci, încă din 1942, ştiind despre Holocaust.

Însă refuzînd să vadă, să audă… Precum şi despre tot ce a însemnat jertfa unor evrei – puţini şi neajutoraţi – luptînd atunci, în lagăre, împotriva călăilor nazişti. Precum şi despre cumplita indiferenţă a majorităţii… Dacă nu eşti atent păşeşti pe sînge, pe eroi şi pe gropi comune imense…

În interiorul fiecărei capele, pe sticla transparentă poţi citi poveşti.

Trei dintre ele sună cam aşa:

„Într-o dimineaţă, în curtea lagărului, lîngă baraca noastră, am găsit o boabă de zmeură. Am ascuns-o în buzunar. Seara am pus-o pe o frunză şi am împărţit-o cu prietena mea, cu mare grijă şi teamă ascunzîndu-ne în spălător. Vă puteţi închipui o lume în care tot ce ai este doar o boabă de zmeură pe care o îm­parţi cu prietenul tău… pe ascuns?“ (Mărturia unei supra­vieţuitoare)

Sau: „După ce am fost eliberaţi din lagăr, am fost martor la deschiderea uneia dintre gropile comune ale lagărului. Între zecile de cadavre i-am putut recunoaşte şi pe toţi membrii familiei mele.“ (Mărturia unui supravieţuitor)

Ori: „În curtea lagărului, deodată, am zărit ceva negru şi lucitor. Părea o piatră, dar era altceva. Am luat acel obiect şi l-am pipăit… Era dur şi l-am simţit oarecum ciudat. Doamne, mi-am spus brusc, este o bucată de os… Atît rămîne dintr-un om, Doamne?! A doua zi am ales un loc ferit şi cu iarbă şi am îngropat acea rămăşiţă dintr-un om.“ (Mărturia unui soldat american)

La ieşire – în dreapta ta, o altă placă de marmură… neagră.

Citeşti confesiunea unui pastor protestant care, în 1933, fusese anti-semit convins.

Iar mai apoi I-a mulţumit lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă dintr-un lagăr de concentrare nazist… Omul îşi mărturiseşte ruşinea. Veşnică. Întru iertare.

Păşeşti pe grătarele metalice dinlăuntrul fiecărei capele. Un abur alburiu şi cald se înalţă necontenit. Miroase a cadavru ars? Sau mi se pare?…

De multe ori am fost aici. În aceste capele de rugă şi aducere-aminte.

De aducere-aminte şi neuitare prin rugă. Dar parcă niciodată nu a fost ca astăzi.

Căci nu mai am sînge în vine. Nici carne pe oase. Iar lacrimile se uscaseră de mult, de mult.

Ca un schelet m-am simţit. Ştiţi cum e să te simţi un schelet? Într-o groapă comună?

Aceasta este povestea mea despre Holocaust.

Cînd veţi trece prin Boston, va rog amintiţi-vă povestea asta care, ca şi mine, stă mărturie împotriva oricărui holocaust născut şi îngrijit de nazişti, comunişti sau islamicii-terorişti.“

***

Cunosc Răul.

Da:

Nazism = Comunism = Islamic Terorism Astăzi = Dictatura Populistă de Secol 21.

Nu uitați: Hitler, Stalin, Mao, Ceaușescu, Osama Ben Laden, Saddam Hussein, Hugo Cavez, Kim Jong-il, Castro… și așa mai departe…peste tot, peste tot… ieri, astăzi… mîine?

***

Din nefericire, nu istoria se repetă – noi suntem cei care repetă istoria. Cu obstinație.

„Ferice de cei care aduc Pacea, căci ei vor fi chemați Fii ai lui Dumnezeu“, rostește Iisus Christos în Predica de pe Munte.

„… stele vii mii în…

 ochii copilei mele…

azur de toamnă…”

*

(https://www.amazon.com/WHO-CARES-about-HOLOCAUST-TODAY-ebook/dp/B00C7DAIQY)
(https://magultheophil.wordpress.com/2010/10/10/leonard-oprea-who-cares-about-holocaust-today-cui-ii-mai-pasa-de-holocaust-astazi/)
(Trilogia lui Theophil Magus – Ed. Eikon, 2015, București)