Leonard OpreaLeonard Oprea
22.09.2016

Corazon espinado…

MADE IN THE USA

„Ce-i asta?!”

„Omule, ce e cu tine?! Asta e inima ta!”

(Theophil Magus)

 

Undeva în Nord-Estul Americii, pe țărmul Atlanticului există un mic sat de vacanță numit „Ocean Point”.

Iarna, la început de primăvară și sfârșit de toamnă, „Ocean Point” e pustiu. Dar și atunci o frumusețe stranie, nepământeană umple locul.

În plină primăvară, vara și la început de toamnă însă, „Ocean Point” este sinteza diamantină a basmelor lumii.

Exclamând, “Doamne, e de vis! …”, nu înseamnă nimic față de ceea ce vezi, față de tot ce simți. Și totul, nesfârșitul ocean verde-albăstrui cu valurile sale înspumate, îngălbenitele stânci uriașe, pinii bătrâni; iahturile din zare și farul dintre insule pitice; dar și florile de aur, de sânge printre casele albe… iar peste toate azurul cât vezi cu ochii… Doamne – ți se taie respirația.

„Ocean Point” are o singură stradă îngustă ce șerpuiește de-a lungul țărmului, nu mai mult de vreo doua mile. Totuși e infinită… Precum infinită e frumusețea locului…

Dar, ce să-i faci? viața nu e o acadea și da, „Ocean Point” este într-adevăr un petic de Rai unde totul este posibil doar începând de la un venit anual de cel puțin un sfert de milion de dolari.

Astfel, pe acea fermecător șerpuită străduță pășesc agale sau aleargă, ori își plimbă câinii, rase pure, tot felul de cimpanzei, urangutani sau gorile acrite, scârbite, cu fețe lungi și cenușii, încrețite adânc, devreme îmbătrânite de mizeria vieții de zi cu zi.

Nu știu cum, dar așa a fost să fie, ca de la o vreme în această vară, aproape în fiecare duminică, după liturghie, să-mi fac drum prin „Ocean Point”. Desigur, doar așa, ca simplu și amărât turist.

Și, într-o bună zi, când am văzut clar cum mă privesc toate maimuțele alea bogate – sictirite de mizeria vieții de zi cu zi – inspirat de Cel de Sus am hotărât sa pun în player-ul mașinii mele un CD cu anume muzică.

Așa că, începând de atunci, de fiecare dată când mă plimb pe fermecătoarea străduță din „Ocean Point”, cobor toate gemurile mașinii, dau volumul la maxim și ascult: „Corazon Espinado” – bulgăre-de-viață scânteietor întru tristețe și bucurie, întru durere și fericire, „latino” cântul născut de Carlos Santana.

Răsună și renaște tot „Ocean Point”:

se bucură nespus oceanul, stâncile, pinii cântă de bucurie, se leagănă voluptos florile, scânteiază casele albe…

Iar cimpanzeii, urangutanii și gorilele acrite, scârbite de mizeria vieții de zi cu zi, sparg vraja malefică și redevin oameni…

Daa, îmi zâmbesc… așa de frumos. Cu bunătate. Chiar îmi fac semn cu mâna, cu mulțumire de copil pe chip…

Oh, da, „Corazon Espinado”:

Mi corazón aplastado

Dolido y abandonado [Alt: Herido y abandonado]

A ver, a ver tú sabes dime mi amor

Cuánto amor?

Y qué dolor nos quedó?

(Coro:)
Ah ah ah corazón espinado

Ah ah ah cómo me duele el amor”

Și, de fiecare data când se întâmplă astfel, eu mă simt strivit de mine însumi.

Teribil strivit.

Atât de cumplit încât nici să plâng nu mai pot.

Dar totuși le mulțumesc zâmbindu-le la rândul meu – îmi place să cred – așa…ca un bun samaritean…

Căci singurătatea mea de acum, deși mă rog mult și sper întru stingerea ei, se numește:

„Corazon Espinado”.

 

„… țărmul cu alge,

scoicile moarte – pustiu;

valurile plâng…”

***

RESPIRAȚIA

Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.

(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)

http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)

(http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/leonard-oprea-in-lumea-secolului-xxi-se-pune-intrebarea-quintesentiala-exista-libertatea-de-stelian-turlea-14665342