Leonard Oprea 
„… sub mulțimea grea și cenușie – se zbat
zilele de zi cu zi – se zbat
cu verde greu și întunecate frunzele – se zbat
castanii și arțarii și frasinul și paltinul – se zbat
doar cerșteorii lîncezesc pe bănci cînd copiii – se zbat
în vaietul aerului aprins de soare muște – se zbat
mă așez greoi pe o bancă gîndurile – se zbat
ziua de zile în… cum zile – se zbat
nu știu nu mai știu… nimicuri nu mai – se zbat
se scurg clipele – se zbat
cuvintele nu sunt multe – se zbat
și lunec în… vise – se zbat
mi-e dor de iubirea mea
cea vie
și
mă zbat
amarnic mă zbat…
Doamne – mă încred în Tine Amin.”
(Theophil Magus)
LIBERTATE și DEMOCRAȚIE – ION VĂTAFU PREȘEDINTE ROMÂNESC DE POPOR ALES!
citi Iacob pe marea pancartă din fața lui, purtată de doi bărbați pătrățoși, cu fețe de cremene, privire brici, buze vineții, un bărbos și un pletos cu părul strîns în codiță la spate, amîndoi în blugi decolorați, cămăși stacojii și, canadiene militare.
Lată de peste un metru și lungă de vreo patru metri, pancarta, pe pînza ei albă, între doi uriași trandafiri roșii, cu tulpinile încrucișate, într-o ramă ovală, aurie, înfățișa din semiprofil capul unui bărbat trecut de cincizeci de ani, cu început de chelie, ochi întunecați cu privire iscoditoare, nas ascuțit, coroiat, urechi de lăutar și buze subțiri întinse de un zămbet-rînjet ce îi dezvelea dantura de rozător cu strungăreață. Sub reverele negre ale hainei, purta cămașă albă, descheiată la gît, ca orice proletar sincer, prietenos, dar dîrz și curajos.
Era portretul lui Ion Vătafu, președintele țării.
Capul Președintelui purta o coroană din majuscule de un cot, sîngerii precum cei doi trandafiri încrucișați, simbol al partidului socialist și democrat, și – Iacob mai citi o dată:
LIBERTATE și DEMOCRAȚIE – ION VĂTAFU PREȘEDINTE ROMÂNESC DE POPOR ALES!
De o parte și de cealaltă a pancartei, lîngă purtătorii ei, străjuiau alți trei bărbați adulți, oameni serioși și hotărîți. În stănga, un cetățean costumat în dac, așa cum dacul rege, străbunul Decebal apare în cărțile de istorie ale elevilor din școala elementară și licee. Firește, pletos, bărbos, acest Decebal redivivus purta un steag uriaș: tricolorul românesc.
În dreapta, tot adulți serioși, doi țărani de Dîmbovița, costumați atît de autentic, de parcă veniseră direct din bucureșteanul Muzeu al Satului Românesc, dar încinși cu late brîuri albastru-galben-roșu – tricolorul românesc.
Unul îngrijea o goarnă aurie, iar celălalt, atîrnată cu o curea de gît, o tobă țărănească.
Din cînd în cînd țipa goarna, după care răpăia toba.
***
Sub azurul de octombrie, doar ici colo pătat de cîțiva norișori albi, pufosi, sub acest cer de octombrie, în jurul Troiței închinată eroilor victime ale Revoluției din Decembrie ‘89, peste tot între Hotelul Intercontinental și Teatrul Național de o parte și de cealaltă parte, Fîntîna din fața Facultății de Arhitectură Ion Mincu, cu intrarea în stația de metrou de la Universitate, pe scurt, în celebra Piață a Universității, se afla la aceea oră de moale după-amiază, o mulțime de cetățene și cetățeni, mai toți cu pancarte mici și mari, stegulețe și steaguri, cu megafoane… Gesticulau și bîzîiau acolo pensionari, adulți – femei și bărbați, dar și tineri, împreună cu politicieni, cu sindicaliști… cu agitatori fel și chip… Desigur, pozau care mai de care mai afectați, mai simpatici, mai populari și neaparat mai atoateștiutori – staruri de televiziune, actori, vedete și vedete…laolată cu intelectuali și condeieri ai elitei bucureștene. Printre ei fojgăiau – însetați, înfometați de comentarii, declarații, de orice ar fi produs vînzare de presă și rating – reporteri și reporterițe, cameramani și tehnicienii car-urilor mobile de televiziune. Pe trotuare nu lipseau nici turiștii străini, fotografiind de zor evenimentul de anvergură națională… Bineînțeles, de o parte și de alta a pieței, deocamdată doar ici-colo strecurați printre manifestanții din marginile mulțimii, cu zîmbet de om bun, stăpîn pe sine, eficient și demn de încrederea populară – polițiști.
Fără îndoilală, în Piața Universității updated la secolul 21, bucureșteana arcă a lui Noe se revărsase pe asfaltul bulevardelor și trotuarelor pieței.
Astfel, amestecînd fotbalul – cu politica; prețurile alimentelor – cu taxele, impozitele și pensiile; petrecerile, nunțile – cu tratamente medicale și înmormîntări; cumpărarea de automobile franceze, germane, americane – cu împroprietăriri agricole și imobiliare; învîrteli și afaceri de tot felul – cu turismul planetar; televiziunea – cu internetul; și finalmente, din nou amestecînd fotbal cu politica, dar acum condimentînd pălăvrăgeala bucureșteană cu bancuri deochiate… și așa mai departe – însă… însă tot acum aducîndu-și aminte de ce se aflau totuși acolo, cetățenii mai manifestau din cînd în cînd vehement strigînd lozinci, agitînd mici și mari steaguri tricolore.
Ei bine, da – cu neascunsă nerăbdare civică, avînd pe fețe o vizibilă încruntare revoluționară – toți așteptau semnalul de start al marșului pe bulevardul Magheru înspre Piața Victoriei, unde sa afla Palatul Guvernului.
Firește, în fața Palatului Victoria al guvernanților României de an 2000, urma să aibă loc manifestația propriu-zisă.
Marea Demonstrație – cum fusese botezat aceast marș defilare națională în sprijinul președintelui și partidului său, nu altfel decît auto-considerat ca singurul democrat și socialist din România. În consecință, singurul partid ce merita să guverneze țara. Marea Demonstrație – numită peste tot în ziare, dar la fel și la televizuni, radio unde se trîmbițase deja că vor participa peste două sute de mii de bucureșteni, înfrățiți cu sute și sute de români-cetățeni apărători înfocați ai democrației veniți din Moldova, Oltenia, Transilvania, de prin orașe, tîrguri și comune neaoș românești.
Iar Iacob, dînd curs chemării lui Beliar, se afla astăzi în Piața Universității, așteptînd calm, zîmbitor să mărșăluiască și el împreună mulțimea.
***
Iacob se echipase cu o jacketă Nato, blugi Wrangler și ghete Nato, toate vechi, decolorate – ținuta lui de reporter al Universității Harvard, din vremea studenției sale cînd participa la tot felul de mitinguri și marșuri pentru pace sau pentru drepturi civile, anti-rasiste, anti-război, anti Casa Albă – într-un cuvînt, proteste și manifestații anti-Sistem.
Pe buzunarul stîng de la piept, avea necesarul scut de apărare – ecusonul de ziarist, reporter de front al acelor ani ai studenției sale.
Atîrnat de gît – un aparat foto Nikon, cu teleobiectiv. Ochelari de soare cu lentile mici, rotunde.
În mîna dreaptă ținea la vedere, un reportofon.
Cu drag, cu mîndrie și nostalgie, ca pe o colecție de muzeu prețioasă mărturie, păstra Iacob toată acestă recuzită pe care, ori de cîte ori o ștergea de praf, o peria, o lustruia – Iacob retrăia entuziasmul de protestatar al tinereții sale.
***
Nu știuse cum să se îmbrace și echipeze ca să participe la Marea Demonstrație unde, pe un ton aproape poruncitor, fusese invitat de Beliar.
Dar, cum Maria îl rugase insistent să se ferească de orice conflict cu poliția sau jandarmii ce vor supraveghea îndeaproape manifestația, își adusese aminte de recuzita sa ca student reporter de front.
Și, ceruse aprobarea Mariei.
Iar ea îi sugerase să folosească această recuzită.
Ba chiar, cu însuflețire ocrotitoare, îl rugase a se înarma astfel, fiind convinsă că așa Iacob va fi apărat de orice acțiune violentă sau alt abuz neo-comunist al autorităților.
Mai mult – Maria îl dorea protejat și de orice posibil conflict cu anti-protestatarii sau chiar, de ce nu?… chiar cu patrioții cetățeni pro-presedinte, pro-guvern.
***
Da, Maria! răspunse Iacob apelului de pe mobil.
…
Da, sunt aici, în Piața Universității. Nu, nu – marșul nu a pornit încă.
…
Da. Am chiar în fața mea o pancartă mare. Scrie cu majuscule… cu litere roșii ca trandafirul de pe blazonul comunist, dar democratic, nu-i așa?… al președintelui și al partidului său… scrie: „Libertate și Democrație – Ion Vătafu Președinte Românesc DE POPOR ALES!”
***
„… cad fulgii grei – cad
pe străzi pustii umbre mor
o cioară-n ianuar…”
***
(din romanul „Asasinul unui Președinte sau Ephphatha” – în pregătire la Ed. Eikon, 2022)
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
