Ramona Müller 
„Dumnezeu este iubire și Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre… Iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un suflet.”
Sfântul Siluan Athonitul
Timpul rugăciunii măsoară lumina din inimile noastre. Mănăstirea Turnu, din judeţul Vâlcea, este situată pe malul stâng al Oltului, într-un cadru natural minunat. Timp de secole, accesul la mănăstire a fost foarte dificil. Denumirea propriu-zisă provine de la un turn de observaţie construit de către romani în sec al II-lea pe „Stânca lui Teofil”. Sihaştrii Daniil şi Mihail şi-au săpat aici, în stâncă, primele chilii. Cuviosul Daniil, care era şi preot, avea darul şi harul Cuvântului, credincioşii primind bune poveţe de la acesta. Timp de 30 de ani, cei doi au fost vecini de chilie. Ei ridică Bisericuţa de lemn unde lacrimile şi nevoinţele lumeşti poartă mângâierea divină. Accesul în interiorul mănăstirii se face peste un pod care traversează un pârâu. Brazii înalţi împart arealul cu sălciile despletite într-un splendid regal natural. Admir gardul împletit de nuiele şi, fără să vreau, fac o comparaţie cu Sfânta Treime. Simt gardul împletit din câte trei, ca o protecţie pentru inimă, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh
Biserica mică are forma unei corăbii, iar pelerinii ce îi păşesc pragul îl găsesc pe Dumnezeu în inimă, dar şi în mijlocul naturii. Mănăstirea Turnu, construită la poalele masivului Cozia, cu pante destul de accentuate şi abrupte, reprezintă emblema monahală românească şi unitatea tradiţional-creştină care numără multe veacuri de spiritualitate.
Aflată în grija surorii mai mari, vestita Mănăstire Cozia, Mănăstirea Turnu trece printr-o serie de schimbări arhitecturale. Biserica Mare va fi construită între anii 1897-1901. În timpul Primului Război Mondial, soldaţii nemţi jefuiesc lăcaşul de cult, luând cu ei şi cele cinci clopote, în greutate de 1000 de kilograme. Un incendiu devastator, petrecut în noaptea 6-7 februarie 1932, înghite mare parte din construcţiile mănăstirii. Călugării abia au reuşit să salveze câteva vase bisericeşti cu care au săvârşit slujba de duminică. Reconstrucţia poartă amprentele stareţului Calist Barbu şi legendarului pictor Dimitrie Belizarie.
Chiliile de stâncă ale pustnicilor par două orbite ale unui înger, iar lumânările care ard, irisul luminat de iubire! Duminica, după slujbă, preoţii oferă după liturghie, după tainul de hrană sufletească, o porţie de mâncare, de hrană trupească. Verticalul din biserică se aşază orizontal şi autentic în lumea oamenilor.
