Ramona Müller 
De câte ori te gândești la ceea ce are România mai de preț, începe să-ți curgă prin minte și prin fața ochilor fie mănăstirile, fie Munții Bucegi sau Delta Dunării și litoralul românesc. Dar dacă nu îți defilează măcar imaginar, prin inimă sau creier, și castelele românești, e semn că trebuie să dai șah mat castelelor din Germania şi Austria şi să le descoperi şi pe cele din ţara noastră. Castelele din România sunt numeroase şi fiecare are o poveste aparte. Plaiurile mioritice sunt recunoscute în publicaţiile internaţionale pentru frumuseţea construcţiilor medievale, dar ce păcat când turistul vizitează numai ceea ce i se pare accesibil, făcând abstracţie de istoria locului. Pentru corectarea acestui lucru este nevoie de informaţie, promovare şi de o autoeducaţie culturală din partea turistului. România nu înseamnă doar Castelul vampirului din Transilvania, al celebrului Dracula. România nu înseamnă numai Nadia Comăneci şi Hagi! România înseamnă mult mai mult!
Castelele României se înalţă în interiorul şi în cadrul arcului carpatic. Ele conservă poveşti despre voievozi şi regi, domniţe şi prinţese iubite sau sacrificate şi legende despre luptele sângeroase despre duşmanii care au fugit mâncând pământul. Castelele au trăit istoria noastră, istoria unei Românii dorită de mulţi.
Acum unele dintre castele sunt puse în evidenţă şi în circuitul turistic naţional de persoane care iubesc istoria, vindecă locurile şi rănile timpului, aşa cum este cazul doctorului Florin Rusu.
Dar până să cunoaştem reţeta acestui doctor, vă invit să îmi citiţi povestea (re)compensată de o reţetă inefabilă. Pentru că poţi privi şi trăi România cu o hartă turistică alături sau cu o reţetă de călătorie în care sunt încadrate multe obiective turistice ce au nevoie de multă resuscitare şi dăruire sufletească.
– Acolo, la castel vom dormi? întreb plină de emoţii, după ce maşina virează în ultima curbă a scoliozei asfaltate din Cheile Vălişoarei.
Pe un tăpşan, un falnic castel, exact ca în poveşti, îşi etalează măreţia în faţa noastră. Numai gândul că aveam să păşesc pragul unei asemenea fortăreţe mă umplea de adrenalină. Clădirea reproduce cu fidelitate aspectul unei fortificaţii medievale. Parcăm. Decorul natural este într-adevăr spectaculos. Pereţii stâncoşi, de peste 100 de metri te fac să te abandonezi în graniţele fiinţei tale. Intrăm în Castelul Templul Cavalerilor, obosiţi după tura lungă de pe munte. În faţa şemineului, la parter, o domnişoară conversează în limba engleză cu un domn între două vârste. Aşteptăm ceva timp la recepţie. Admir doi cavaleri (manechine) costumaţi în vestita îmbrăcăminte – o mantie albă, având ca semn distinctiv crucea roşie – care veghează intrarea. În ton cu aerul medieval, din decor fac parte săbii, lănci, arbalete, coifuri, armuri, dar şi alte simboluri şi arhetipuri. Modernul se îmbină cu medievalul.
Ne luăm camera în primire, la etajul 2. Holurile sunt ticsite de cărţi în limba franceză. Te poţi aşeza confortabil în fotoliile primitoare să citeşti. Camera, ca şi restul clădirii, este construită din piatră şi lemn. Piesa centrală o constituie baldachinul. Baia păstrează şi ea amintirile de acum 600-700 de ani. După un duş reconfortant, îi spun lui Dimi:
– Cavalere, ne-am întors din lupta cea mare, e timpul ca prinţesa să-şi legene visele sub baldachin.
Din armura munţilor, se făcea că îşi croia drum apa dansatoare printre văi adânci şi abrupturi luminate de soare. Domniţa era prizonieră în turnul cel mai înalt al castelului. Dragonul îşi apăra cetatea cu înverşunare. Ca să o salveze pe prinţesă, cavalerul a îmblânzit dragonul. Acesta i-a deschis Poarta Încrederii. Templierul urcă şi o invită de domniţă să păşească dincolo de metereze. Zidurile nu sunt un obstacol, decât în măsura în care noi le construim în jurul nostru. Inventând un basm sau trăind un vis, dăm chip unor procese interioare profunde, pe care o parte din sufletul nostru le ştie. Astfel, sabia cavalerului a devenit un băţ de trekking, iar trena diafană a domniţei, rucsacul plin de poveşti. Când învingi dragonul – orgoliul – sufletul tău vorbeşte despre tine, pentru că nu există poveşti de netrăit, există doar oameni care cred prea puţin în ei.
Dimineaţa, soarele sărută umbra lunii. Stând pe terasă, beau cafeaua şi admir peisajul. Între stâncile calcaroase Data şi Bogza se fac simţite pâlpâirile unui nou răsărit. Cheile Vălişoarei sunt sculptate de Valea Aiudului, afluent al Mureşului. Situate în Munţii Trascăului, pe drumul Aiud-Buru, au o lungime de 2 kilometri. Colţul Cetăţii şi Colţul Diacului pe stânga, Colţul Bogza şi Colţul Vilii formează spaţiul perfect pentru autoapărare. Construit în anul 1320 de către un nobil pentru familia sa, castelul devine ulterior punct de vamă şi fortăreaţă a Imperiului Austro-Ungar. După Marea Unire, castelul din Munţii Trascăului se transformă în una dintre cele mai renumite cazărmi ale vânătorilor de munte. Este, de asemenea, şi tabără de antrenamente, şi punct strategic de apărare. Aici a fost şi Regele Mihai în timpul stagiului militar.
În anul 1995, în urma unei licitaţii, doctorul braşovean Florin Rusu cumpără castelul la preţul de 45 000 de dolari şi îl transformă în hotel, investind periodic în procese de reconstrucţie. Îmi vine în minte crucea roşie a cavalerilor templieri, apoi crucea roşie, simbolul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. Două epoci incomparabile, acelaşi semn din trecut şi prezent (Florin Rusu fiind doctor) şi nu am cum să nu admir şi să apreciez eforturile unor oameni care prin investiţii private reuşesc să salveze de la prăbuşire obiective şi clădiri importante ale ţării noastre. Creşte astfel procentul arealelor situate în conservarea patrimoniului şi mediului, iar dinamica activităţii turistice înregistrează valori semnificative.
Cum noi nu facem nici zboruri cu parapanta sau deltaplanul şi nici alpinism, activităţi ofertante în zonă, ne încumetăm doar să urcăm într-o scurtă drumeţie, de o jumătate de oră, pe culmea din faţa castelului. Din Vârful Bogza Mică, strada care străbate Cheile Vălișoarei se observă ca o panglică subțire, iar mașinile care o parcurg sunt niște puncte colorate mişcătoare. Cheile Vălișoarei sunt superbe, admirați-le atunci când sunt scăldate de lumina soarelui! Nu vă mulțumiți doar cu ceea ce vedeţi din mașină! Urcați cel puțin până pe Bogza Mică și vă veți adăuga alte amintiri de neuitat!
Privit de sus Castelul Templul Cavalerilor pare că a câştigat pariul de peste 700 de ani cu timpul prin Onoare, Tradiţie, Eleganţă şi Demnitate.
(sursa foto: https://lataifas.ro/)
