Ramona Müller Astăzi vom însoţi în amonte râul Geoagiu (numit şi Râmeţ) din Munţii Trascăului, printr-o superbă zonă, şi anume Cheile Râmeţului. Pe o distanţă de un kilometru între pereţii calcaroşi, apa a creat o lume de basm. Pornim din camping, unde i-am plătit lui nea Ion, un bătrânel de 83 de ani, 15 lei, pentru că terenul este proprietate privată. Urmăm traseul pe firul apei cu marcaj cruce albastră. Avem încălţăminte de schimb, necesară traversării prin apă. De asemenea, în pungi de plastic, câte un rând de haine pentru a nu se uda.
Cheile Râmeţului sunt foarte sălbatice. Pasajele abrupturilor stâncoase expun scoabe şi bare metalice pentru a facilita căţărarea pe pereţii de stâncă. În alte părţi trebuie să treci de-a dreptul prin canion peste pietrele de pe fundul râului, traversând curentul de apă destul de puternic. Cu toate că parcurgerea cheilor nu este recomandată copiilor sub 12 ani, am fost surprinsă să văd părinţi cu odrasle de 8-10 ani supraveghindu-le modul de prindere şi de străbatere a cheilor.
O potecă desprinsă din chei urcă 100 de metri pe versantul drept şi coboară înapoi pe Valea Râmeţului la capătul din amonte al cheilor. E vorba de traseul Brâna Caprelor, marcaj triunghi albastru. Un grup de tineri se echipează pentru străbaterea lui. Mai în spate, o adolescentă încearcă să îi explice tatălui său că nu are forţa necesară de a se căţăra. Mama ei îi dă un exemplu şi porneşte prima. Noi continuăm poteca ce merge uneori paralel cu firul apei, alteori se intersectează cu el. Constat la un moment dat că din cele 2 sandale atârnate de rucsacul lui Dimi lipseşte una. Dezolat face cale întoarsă până la camping şi înapoi. Îl aştept la baza unei grote să revină. După 15 minute îşi face apariţia fără încălţare. Refac şi eu drumul în speranţa că ochii mei vor găsi sandala. Mă uit în jos, în sus, pe firul apei, printre bolovani, nimic. Insist să o păstreze pe cea rămasă.
Apa bolborosește printre stâncile înalte. Ne prindem de mânerele metalice şi călcăm pe treptele înfipte în munte. Uneori suntem una cu pereţii transversali. Perseverenţa apei, care a sculptat cu o răbdare milenară această lume de basm, devine un exemplu stăruitor pentru fiecare pas. Recunosc că nu este uşor. Forţa braţelor este importantă iar compasul picioarelor musai să fie larg. Ne agăţăm de pietre colţuroase căutând prizele salvatoare. Pereţii abrubţi se înalţă în zbor vertical din talvegul râului.
Ajungem la o porţiune destul de îngustă. Dimi îşi pune unica sandală, eu schimb bocancii cu o încălţăminte uşoară, utilă traversării apei. Curentul de apă este destul de puternic. Îl privesc atentă pe Dimi, care se află în faţa mea, ştiind cât de greu este să îţi găseşti echilibrul călcând cu o talpă goală pe fundul văii. Pășesc încet şi calm. Ajung la peretele lateral. Bocancii îmi atârnă de gât. Mă cațăr din nou pe scoabele de pe traseu. În fața și în spatele nostru șiruri de turiști mai mult sau mai puțin experimentați iau pulsul din chei. Râul se strânge, devine agitat și zgomotos, formând mici cascade. Uneori sunt la 2 metri deasupra apei, alteori străbat apa pieptiș.
Și orice informație științifică, geografică sau geologică pălește în momentul în care în fața ta se ivește Portalul. Portalul din Cheile Râmețului este o boltă naturală, un fel de Arc de Triumf al Apei. Picioarele portalului spălate de apa râului se înalță mândre anunțând solemnitatea clipei. Este invitația de a pătrunde în lumea de dincolo, tu fiind aici. Aerul, apa, piatra, chiar și lemnul vorbesc cu noi. Legile naturii sunt copleșitoare. Aici doar Natura se supune sie însăși. Portalul este impresionant, are o înălțime de aproape 8-10 metri. Inspir adânc și sunt recunoscătoare pentru aceste momente. România noastră frumoasă ascunde multe și nebănuite minunății. Ocolim portalul prin partea stângă. Nu am timp să mă dumiresc. Un tunel săpat transversal de puterea apei te poartă prin alte lumi. Urmează traseul cel mai îngust al cheilor denumit Cuptor. Parantezele stâncoase parcă strigă din rărunchii pietrelor de calcar. Ecoul lor rostogolește fiecare picătură de apă într-un circuit natural stabilit de multe mii de ani.
Intrăm în apă din nou. De data aceasta traversarea pare mai periculoasă și renunțăm. Calculez că am mai fi avut aproape 100 de metri de străbătut din lungimea cheilor, dar nu se poate așa…cu o talpă goală și o sandală în celălalt picior. Sunt mai mult decât mulțumită de traseul efectuat. În Făgăraș ne cumpărăm amândoi sandale noi.
Adrenalină și spectacol al Naturii – asta înseamnă Cheile Râmețului!
