Ramona Müller 
Toate călătoriile au destinaţii secrete, pe care drumeţul nu are cum să le ştie.”
(Osho)
O drumeţie ce se poate efectua în orice anotimp, datorită accesibilăţii şi diferenţei reduse de altitudine, o constituie cea de pe traseul marcat cu triunghi roşu, şi anume, Băile Tuşnad (656 metri) – Lacul Ciucaş (600 metri)- Stânca Şoimilor (824 metri). Distanţa se poate parcurge în circa 2-3 ore, iar diferenţa de nivel este de 200-220 de metri.
Declarat oraş turistic în anul 1968, Băile Tuşnad este în prezent cea mai mică aşezare urbană din România, cu aproape 1700 de locuitori, populaţia sa fiind majoritar maghiară, românii având o pondere de circa 10%.
Situată în Defileul Oltului, la ieşirea acestuia din Depresiunea Ciucului, staţiunea balneoclimaterică „Perla Ardealului” sau „Mica Elveţie” cum este supranumită, a devenit celebră datorită apelor minerale, termale şi mofetelor. Este înconjurată la est de masivul Ciomatu în care se află Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, iar la vest de capătul sudic al Munţilor Harghita. Acum 1-2 milioane de ani acest areal s-a aflat sub influenţa activităţilor vulcanice, încheiate în urmă cu 10-20 de mii de ani. Oltul străbate stâncile de andezit din această zonă şi leagă în drumul său spre Dunăre Ţara Ciucului de Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului de cea a Loviştei, curgând mai departe prin defileul Turnu Roşu- Cozia cu apele învolburate.
Trecem prin „Câmpul Vorbitor”, denumire dată în trecut zonei Tuşnad, datorită sunetelor pe care le făceau apele minerale care izvorau la fiecare pas, şi ne îndreptăm spre Lacul Ciucaş. Numele său nu are nicio legătură cu muntele din Curbura Carpaţilor. Lacul creat în scopuri de agrement este alimentat din apele Oltului şi completează pitorescul peisajului.
Din depărtare, Stânca Şoimilor este de neconfundat datorită măreţiei sale. Peretele de andezit înălţat pe malul drept al Oltului face parte dintr-un teritoriu protejat, pentru că numai aici se găseşte vulturica lui Teleki, o delicată floare galbenă.
Ne îndreptăm spre Stânca Şoimilor pe drumul care ne conduce spre Rezervaţia Naturală, unde panoul de la intrare ne pune la dispoziţie informaţiile necesare. În zona forestieră suntem avertizaţi că urşii umblă prin pădure.
Vântul îşi dibuiește astâmpărul pentru ceva vreme, dar pădurea se pregăteşte de somnul lung al iernii. Rădăcinile arborilor bătrâni formează adevărate movile prin care şerpuiesc tentacule vegetative. La umbra ocrotitoare a bătrânilor copaci, arborii tineri se înalţă sub mângâieri de soare palid prin covoare arămii. Avem de străbătut 18 serpentine, poteca urmărind, conform panourilor informative, traiectoria înscrisă de siguranţa şi conservarea peisajului. Gândesc în sinea mea că traseul până la destinaţia noastră este ca şi în viaţă. Unele dintre multele realităţi ale destinului le trăim pieptiş, pe altele le străbatem în şerpuiri personalizate. Locul în care ajungem este acelaşi. Menirea noastră nu se schimbă.
Poteca urcă mereu şerpuind pe sub cetina brazilor spre tulburătoare culmi, iar ozonul coborât din înălţimi, ne antrenează plămânii. După ce trecem de o pantă abruptă, după un mic ocol, dăm de o stâncă. Ne îndreptăm către nord, înspre stâncile semeţe ce îşi expun incisiv decolteurile gri. Ajungem pe Stânca Şoimilor, iar priveliştea care ni se înfăţişează ochilor trece dincolo de senzaţia blândă de sălbăticie. Oltul excelează prin semeţia forţei apei ce modelează peisajul spectaculos în meandre dinspre Tuşnadul Nou spre Bixad. Sub noi se cască o prăpastie de 200 de metri, putând admira Defileul Oltului lung de 15 kilometri, masivul Ciomatu (1301 metri), lacul Ciucaş, precum şi staţiunea Băile Tuşnad. Aparatul foto imortalizează crucea de lemn aflată la 824 metri şi vârfurile Cetăţii (1079metri), Surduc (1199 metri) şi mai la sud, vârful Comloş (1269 metri). Din sălaşurile prezente în zidurile vechii Cetăţi ce purta denumirea stâncii, erau prinşi şoimii de vânătoare, care mai apoi erau trimişi ca arendă pentru turci.
Sentimentul de plinătate sufletească îmi invadează sufletul; o explozie de bucurie înlocuieşte efortul ascensiunii. Cuvintele devin neputincioase pentru a descrie pădurile ruginite, acoperite de păienjenișul de nea. Să vii să priveşti şi să păşeşti spre înălţimile luminoase, printre stâncile colţuroase ale muntelui!
