Ramona Müller 
La poalele masivului Caraiman, la 900 de metri altitudine, există un loc de pelerinaj și meditație aflat într-un peisaj minunat. Mănăstirea Caraiman are ca hram Înălțarea Sfintei Cruci. Lăcașul de cult se găsește în Bușteni. Iubitorii de drumeții pot ajunge pe o potecă acoperită cu dale de piatră, care începe din apropierea telecabinei Bușteni și este marcată cun indicator de icoană. Se poate ajunge și cu mașina, pe strada Palanca, din DN1, în serpentine ușoare cam 2 km. Urcând la pas sau cu mașina când ajungi în fața mănăstirii, peisajul idilic pare desprins din basme. Mănăstirea este vegheată de Crucea Eroilor de pe Caraiman. Ocrotitor îngeri cu aripi de cer șterg lacrimile de suferință de pe chipurile oamenilor.
În lucrătura gardului din fier forjat distingem două figuri aplecate în rugăciune. Un rând de chilii de culoarea laptelui, în formă de potcoavă îmbrățișează două biserici cu turle ce înalță speranța divină. Înconjurată de Caraiman, Jepii Mici și Cocora, mănăstirea coboară hotarele nemărginirii în credință. În cadrul central se află aghiazmetarul de lemn construit în jurul unui brad cu șase brațe. Ferestrele mari sunt pictate în culori vii. De jur împrejur ștergarele țărănești și vasele cu flori de munte dezvăluie moștenirea clipelor. Fiecare icoană poartă o rugăciune și o poveste. Sute de acatiste ascunse în ramele icoanelor dospesc pe îndelete rugăciunile din vârful buzelor până în celălalt capăt al cerului. Se încălzesc la pieptul icoanelor.
Din aghiazmetar se formează un mic izvor. Un bazin construit din pietre de râu adăpostește câțiva pești zglobii care înoată printre banii aruncați de credincioși. Liniștea te invită să iei loc pe una dintre băncuțe sau să îți ostoiești setea la fântâna țărănească din curte. În stânga bisericuța din lemn își etalează silueta inspirată din arhitectura maramureșeană. Crucea bisericii vechi pare sora mai mică a Crucii de pe Caraiman, înălțându-se amândouă întru spiritualitate creștină. Biserica mare de piatră are un pridvor cu coloane, de unde se poate vedea în partea opusă turnul clopotniței încadrat între chilii. Două portrete mari din mozaic te întâmpină la intrare, cele ale Patriarhului Teoctist și părintelui Gherontie Puiu, întemeietorul schitului monahal. O icoană mare de lemn îi reprezintă pe Maica Domnului și pruncul Iisus. Mănăstirea fiind relativ nouă, timpul nu a decolorat pereții acoperiți cu figuri de sfinți și cunoscute scene biblice. Un candelabru uriaș de cristal echilibrează proporția luminii în întreaga biserică. Jilțul patriarhal, stranele și altarul sunt sculptate cu motive florale.
Povestea Părintelui Gherontie Puiu, cel căruia Mănăstirea Caraiman își datorează existența, este tulburătoare și începe de la nașterea lui, în 1933. Mama lui moare imediat după naștere, de tată neștiindu-se nimic, moașa crezând că pruncul este mort îl aruncă cu placentă cu tot. Chiar preotul mărturisea: „biata măicuţa mea – Dumnezeu s-o hodinească în sânurile lui Avram! – a murit în vreme ce se chinuia să mă aducă pe lume. Şi eu am fost crezut mort de doctori, ca şi mama… Moaşele m-au pus într-un lighean şi m-au aruncat pe malul gârlei, printre gunoaie, înfăşurat pe jumătate în pieliţa ceea trasă din măruntaiele mamei. Peste puţină vreme, s-a nimerit să treacă pe acolo o ţărancă. Nu s-a dus prin altă parte, ci a îndrumat-o Duhul Sfânt să apuce chiar pe lângă gârlă, prin gunoie! M-a auzit plângând, m-a luat în braţe şi m-a dus la căruţă. Dacă nu mă află ea, mai aveam puţin şi furnicile mi-ar fi mâncat ochii, aş fi ajuns hrana la şobolani… Atunci mi-a murit moartea cea dintaia oară!” La 20 de ani a luat drumul Mănăstirii Neamț. Tot atunci primește și sfânta taină a botezului care va fi și începutul vieții de monah.
Când am îmbrăcat haina de foc a Botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul locaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată, nu mai era vis, ci vedenie curată. Mi-a vorbit, cu glas îngeresc: „Ai încredere si du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!” Acea măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului.
Este prigonit, torturat de securitate și închis în lagărul de la Periprava, după ce a vrut să fugă pe Muntele Athos. Toată viața lui, părintele a avut viziuni cu Maica Domnului care l-a vegheat și l-a îndemnat să ridice această mănăstire. Reușește să evadeze din lagăr și fuge la Tulcea. Sfătuit de vocea măicuței divine, părintele se suie într-un camion care trecea prin apropierea portului. Ajunge în munți, unde trăiește 10 ani în post și rugăciune în grotele din Munții Bucegi. De aici a privit și s-a rugat zilnic, privind mereu la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Se reîntoarce acasă în Moldova în 1989 , unde toți credeau că el trecuse de mult la cele veșnice. Mama lui adoptivă îi făcuse un mormânt și ținuse toate slujbele de pomenire. Este numit stareț al schitului Băiceni. Suferă un grav accident cerebral în anul 1995, în urma căruia rămâne paralizat. Este internat la sanatoriul din Sinaia, unde medicii îi spun că va fi nevoie de o perioadă de cel puțin 3-4 ani pentru recuperare. Maica Domnului îi apare din nou în vis, întru vindecare: „Gheronti, trezește-te! Tu nu ești bonav, tu ai o misiune de îndeplinit! Vei găsi un brad cu șase ramuri lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea! „
A doua zi, spre surprinderea medicilor, părintele se ridică și părăsește sanatoriul. După îndelungi căutări a găsit bradul cu șase ramuri tăiate în Poiana Palanca, poiană vegheată și ocrotită de crucea de pe Caraiman. Și a făcut mănăstirea, transformând cu timpul așezarea monahală într-unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult de la noi din țară.
De la el ne-a rămas o cunoscută rugăciune:
Doamne, întoarce la bunătate și rugăciune pe toți vrăjmașii mei!
Despre această rugăciune, părintele spune că a găsit-o în palmele sale, scrisă într-un text asemănător celui chinezesc, cu litere pe care cu greu le-a descifrat. Nu știe cum a ajuns hârtia la el, dar a considerat acest lucru ca fiind un dar din partea Maicii Domnului, care i-a călăuzit mereu pașii în viață. Astăzi obștea mănăstirii este format din 12 slujitori ai Domnului, la care se adaugă grupul de psaltiri „Stavros”. De asemenea, există 100 de locuri de cazare moderne moderne în corpul numit Centrul social pastoral Sfânta Cruce, unde se poate lua şi masa.
Nu se primesc însă femei singure.
Dacă doriți să vă scuturați de valurile frământărilor și să ajungeți la marginea gândurilor, vă invit să veniți aici, în casa lui Dumnezeu! Când omul își poartă crucea dată, sufletul lui poate lua un popas între alte două Cruci, cea de pe Caraiman și cea a Bisericii Caraiman. Sufletul trece dincolo de trupul trecător, atunci când îngerii deschid vertebra timpului pentru somnul omului. Între viață și moarte curge un destin, un sens…
