Ramona MüllerRamona Müller
21.12.2021

Înapoi acasă, de Crăciun

Crăciunul este, bineînțeles, timpul de a sta acasă – cu sufletul şi cu trupul.

Garry Moore

Toată copilăria am încercat să îl prind pe Moș Crăciun și, de fiecare dată, mi-a scăpat printre degete sau printre vise. Obosiți de atâta colindat, eu și fratele meu adormeam de multe răpuși în Ajunul Crăciunului. Alteori inventam tot felul de stratageme pentru a-l prinde în flagrant pe moșul darnic, cel care vine an de an la copiii cuminți. Puneam capcane de șoareci, legam sfori în diverse mecanisme care acționau fie un lighean de apă, fie o pernă gata să își împrăștie fulgii sau inventam alte șiretlicuri specifice vârstei, doar, doar Moș Crăciun ar fi devenit pentru scurt timp prizonierul nostru. Noi doream să îi cotrobăim în sacul plin de daruri.

De Crăciun ni se cumpărau mereu haine noi și de fiecare dată straiele de sărbătoare ne purtau în magia sărbătorilor. Zăpada aceea magică, înaltă cât casa era bucuria supremă a copiilor. Zăpada aceea din care puteai face sute de oameni de zăpadă, acea zăpadă neîntinată de schimbările climatice ne deschidea calea spre povârnișuri, de unde veseli ne avântam pe derdeluș. Nămeții uriași, de o parte și de alta a străzii principale, erau trecuți cu mare dificultate de cetele de colindători.

În satul copilăriei și al vacanțelor mele atmosfera era întregită de tradiția tăierii porcului. Mătușile – vreo 6 la număr – rostogoleau oalele pline de apă fiartă, bărbații ascuțeau cuțitele și pregăteau cele necesare de Ignat. Fiecare robotea. Bunicuțele care împletesc sarmale și vinul fiert alături de alte tradiții românești sunt elemente definitorii în patrimoniul UNESCO de ani buni. Există locuri și oameni.

Crăciunul ne transformă pe toți. Și fiecare trăim Crăciunul în funcție de amintirile pe care le purtăm cu noi, în funcție de vârstă și de oamenii din jurul nostru. Crăciunul înseamnă mereu acasă. Acasă poate fi o casă, o inimă sau un spirit. E greu să nu te gândești la mirosul de cozonac, la vinul cu scorțișoară, la împodobirea bradului și la primirea colindătorilor.

Haideți să ne întoarcem în copilărie, când îi scriam scrisori Moșului și eram nerăbdători să le punem la poștă. Să privim seara pe cer steaua magică și poate vom observa nasul lui Rudolf strălucind la sania Moșului.

Basmul și magia sunt în fiecare dintre noi!

Sărbători binecuvântate! Crăciun Fericit!