Ramona Müller 
În ultimii câţiva ani faptul că românii împărtăşesc impresii de călătorie pe Facebook sau pe diverse bloguri, face să crească interesul pentru unele dintre locurile puţin cunoscute ale ţării noastre, unele dintre ele incluse în arii protejate. Unul dintre asemenea obiective, necunoscute chiar localnicilor, îl reprezintă Cheile Băniţei de lângă Petroşani.
Aceste minunate chei, despre care unii spun că sunt cele mai spectaculoase din România se găsesc în culoarul Băniţa-Merişor-Baru, în zona în care Munţii Şureanu îşi deschid pleoapele spre Depresiunile Haţeg şi Petroşani. Trecem de o benzină părăsită. După încă 100 de metri ajungem la fosta Cabană Peştera Bolii şi, ca de obicei, în asemenea situaţii simt un mare regret că asemenea clădiri care se găsesc în zone cu mare trafic turistic nu mai sunt funcţionale. Lăsăm aici maşina, după care traversăm curtea unei firme de exploatarea a lemnului şi trecem de un gater. Ocolim o barieră, în timp ce ne salută grohăind un porc ce se plimbă nestingherit. Peisajul nu anunţă nimic spectaculos, ba chiar ai putea spune că te bagă în boală, că doar pârâul Băniţa duce chiar spre Peştera Bolii. Niciun indicator, niciun semn care să te îndrume pe unde să te orientezi.
Traversăm un podeţ urmând lateral cursul învolburat al apei. Trecem de o cascadă, punct în care albia râului coteşte spre dreapta. Cheile Băniţei sunt de fapt un canion impresionant nu mai lung de 200-300 de metri. Original în străbaterea lui este faptul că trebuie parcurs prin apă. Îmi schimb adidaşii cu şlapii şi intru în apa nu foarte rece. Cea mai potrivită perioadă de a vizita acest obiectiv este vara. După vreo 50 de metri de traseu parcurs pe malul solid al pârâului, începe pasajul continuu stâncos şi de apă. Acum dau în boala peisajului absolut magnific. Ochii îmi umblă când sus spre semibolta pereţilor înalţi de 15 metri, când jos înspre curenţii puternici de apă. Asemănătoare cu Cheile Corcoaiei, dar mai scurte, Cheile Băniţei evidenţiază perfect nivelurile de evoluţie şi de adâncire a văii. Apa a săpat vreme de mii de ani în pereţii gri-albicioşi un culoar îngust şi spectaculos. Ulterior tavanul peşterii prin care curgea s-a prăbuşit. Ne intersectăm pe firul apei cu câţiva turişti bucuroşi de bălăceala de care au parte. Lăţimea albiei nu depăşeşte 2 metri
Este locul ideal unde geografia şi geologia se întâlnesc. Destul de distinct peisajul pare imortalizat ca secvenţă dintr-un film ce vorbeşte despre facerea şi misterul lumii. Parcă aş fi intrat în cochilia unui melc fusiform. În interior pliuri transversale se derulează în culori marmoreene fascinante. Dimensiunile variabile ale spiralei turbionare etalează felii de şvaiţer calcaros. Bucuria din mine mă regăseşte copil. Meditaţia profundă şi solitară mă reîntoarce la inima din capătul coridorului. Albastrul cerului neregulat abia se iveşte aici. Cloşuri turbionare convexe sau concave deschid în reluare capsula timpului.
Chiar deasupra noastră la câteva sute de metri cândva, pe vremea măreţului Burebista se înălţa Cetatea Băniţa, care a avut un rol strategic în apărarea Sarmisegetuzei Regia. În prezent totul este o ruină printre suspinele copacilor. Atunci când incongruenţele afective îşi caută acel „datum” istoric, putem spera că acest areal intrat în patrimoniul UNESCO va fi reabilitat şi inclus într-un circuit turistic viabil. Semnele timpului trecut pot deveni semnele timpului viitor.
