Ramona Müller 
Parcăm în Azuga şi ne îndreptăm spre gară pentru a lua trenul până în Predeal, oraşul destinat turistic celor patru anotimpuri, de unde vom porni traseul montan propriu-zis, spre Clăbucetul Taurului şi retur. Ne suim în telescaunul de la Clăbucet-Sosire (1050 m) într-o dimineaţă de octombrie arămiu, trecând în ascensiunea noastră peste vârfurile arborilor multicolori şi stâlpii instalaţiei ce delimitează sectoarele pârtiei de schi.
De pe platforma de la Clăbucet-Plecare (1450 m) avem parte de un adevărat spectacol al norilor prinşi, parcă, într-un fuior, pe văile deschise ale toamnei din Bucegi. Într-un dans frenetic, mase întregi de aer urmau traiectoria şerpuită a văilor, dând la iveală crestele şi splendida panoramă montană a masivelor limitrofe. În vest remarcăm priveliştea oferită de abruptul estic şi nordic al Munţilor Bucegi. Vârfurile Coştila şi Caraiman, Colţii Morarului şi Muntele Bucşoiu îşi etalează somptuos siluetele. În faţa acestora, Clăbucetul Baiului, ceva mai jos, alături de Culmea Clăbucet continuă catena reliefului. Spre nord se văd Munţii Postăvaru cu Muchia Cheii, de culoare albă, datorită calcarelor şi Munţii Piatra Mare; spre est, o frumoasă perspectivă se deschide spre Munţii Neamţului, cu vârfuri şi poieni situate la peste 1500 de metri altitudine.
Ne reluăm traseul de la Clăbucet-Plecare până la Cabana Gârbova, coborând timp de aproximativ 30 de minute. Poteca are o pantă destul de mică. După câteva minute coborârea se accentuează, însoţiţi de razele blânde ce îşi căutau alinarea în foşnetul frunzelor surate, ne continuăm traseul ce urmează două povârnişuri separate de o pantă mai domoală.
De la Cabana Gârbova (1350 m), situată în şaua de la nord de Clăbucetul Taurului, se poate coborî în Valea Limbăşelului. Continuăm traseul înspre Clăbucetul Taurului pe o pantă de aproximativ 30 de grade. Timp de aproximativ 30 de minute, pe la marginea pădurii, diferenţa de nivel se impune la 180 de metri. Remarc câteva plăci indicatoare comemorative ale anului centenar, precum şi câteva dintre vechile tranşee ale războiului. Drumul Tunului – „Pe aici a fost urcat armamentul ostaşilor români care au luptat şi au căzut eroic pentru Reîntregirea Neamului, în luna octombrie, anul 1916, luna octombrie, pe Vârful Clăbucetul Taurului (1520 metri altitudine). Ca o sfâșietoare mărturie a sacrificiului fiilor neamului, stau urme ale tranşeelor şi adăposturilor armatei române, încă vizibile pe Vârful Clăbucetul Taurului, unde se poate din acest traseu turistic.” Urmăm traseul nemarcat până în vârf, încununat de o imensă cruce de lemn, de unde panorama este completată cu noi elemente de peisaj.
De la vârful Clăbucetul Taurului (numit şi Piţiponcu), aflat la 1520 de metri, se coboară spre sud-vest până apare marcajul cu triunghi albastru. Se coboară în pantă accentuată cam 150 de metri, după care se intră în pădure. Benzile roşii de pe arbori sunt semnele distinctive ale silvicultorilor. Traversăm o pădure de amestec (fag şi brad). Impresionante sunt trupurile arborilor tineri arcuite peste cărare. Nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie cu istoria acestor meleaguri purtătoare a unei istorii grele. Păşeam pe cărări unde soldaţii români au luptat, au îndurat vremea nemiloasă, pe Drumul Tunului. Îmi închipuiam ostașii cărând ditamai tancul… iar acum… tinerii noştri, asemenea pădurii tinere, se încovoaie de dinaintea maturităţii într-un plictis formidabil, fără a avea sistemul adevărat al apartenenţei naţionale. Oare câţi ar mai căra un tun prin munţi şi văi?
Treptat începe să se zărească oraşul Azuga. Treptat, 100 de ani şi acelaşi octombrie…
