Ramona Müller 
În cartierul Piața Sârbească din Ploiești, pe o stradă mică se află o casă albă cu un cat fără ornamente, amintind de casele țărănești din satele de la câmpie (Ioan Grigorescu). E vorba despre casa îngerului cu ochi verzi, poetul necuvintelor, Nichita Stănescu.
Casa natală a marelui poet a devenit Muzeul Memorial Nichita Stănescu în 2002. Construită de către bunicul său Hristea, locuința devine leagănul copilăriei zburdalnicului Nini. A fost foarte atașat de mama sa, Tatiana, fiiica unui general rus refugiat în România după revoluția din 1917.
Casa are o curte mică și o terasă unde poetul își strângea prietenii. Muzeul a fost organizat astfel încât să redea cât mai fidel atât copilăria și adolescența scriitorului, cât și aspecte din lumea literară. Un rol important în refacerea atmosferei casei părintești l-a avut Mariana, sora lui Nichita.
Imobilul este compus dintr-un hol, sufragerie, două dormitoare, biroul de lucru, bucătăria și biblioteca (o fostă baie). Standul administrative este amenajat în hol, de unde se cumpără și biletele. Dormitorul mare este prima încăpere din dreapta, camera de la stradă, văruită în alb și foarte luminoasă. Patul din mijloc este acoperit de o cuvertură albă, lucrată de mama poetului. Femeie cu credință în Dumnezeu, Tatiana Stănescu avea drag de frumos, lucra globen și citea intens. Un ursuleț din pluș cu obrajii de caisă, așezat pe pat rumenește amintirile unei copilării fericite. Pe perete, Nichita apare într-o fotografie alături de mama sa, îmbrăcat în fetiță. Bona viitorului poet, Ana Silaghi se ocupa de activitățile zilnice și plimbarea lui. De la șase ani, Nichita a avut profesor particular de pian.
Tot în dormitor se află un extras din registrul de stare civilă din anul 1933, anul de naștere al scriitorului, care s-a născut în această odaie. Deasupra patului, orientată spre răsărit o icoană foarte veche a Sfântului Gheorghe păzește aburul sufletului. O lampă vieneză stă să lumineze discret peste pâlpâirile șemineului.
Camera alăturată o reprezintă biroul cu pianul, aparatul de radio cu picup și biroul propriu-zis, cu mapa de scris și tamponul sugativă. Călimara, pendula de perete și un vechi tablou de familie întregesc decorul existențial al poetului. Sufrageria conține elemente de mobiler ce provin din zestrea mamei, aduse din Rusia. Bufetul, vitrina și un birou mai mic, specific anilor interbelici. Strămoșul mobilelor de azi, telefonul cu disc. Pe un perete sunt expuse două fotografii, una a bunicii lui Nichita și alta a poetului pe vremea când era elev la Liceul „I.L. Caragiale”. Utima poză este frumos încadrată într-o ramă lucrată în punct de kilim, de mama sa. În camera documentară sunt expuse în vitrine opere, diplome, distincții, premii naționale și internaționale, discuri, înregistrări video, ziare, manuscrise și afișe.
Elementul central al bucătăriei este bufetul sculptat din lemn de culoare deschisă, cu geamuri de cristal și sertare. Soba cu plită, cuptor și grătar parcă mai spune și acum povești… Pe ea, o veche tirizie (balanță) înclină timpul spre subțioara amintirilor migratoare. Biblioteca etalează un bust al profesorului de istorie Nicolae Simache, altul al profesorului de matematică, precum și numeroase cărți de beletristică alături de cărțile preferate ale mamei.
Îngerul blond încă mai locuiește în noi…
Îngerul blond încă mai locuiește pe Strada Nichita Stănescu nr. 1.
(sursa foto: contemporanul.ro)
