Literatura de azi 
Într-una din zilele de toamnă ale acestui an m-am smuls din atmosfera prea încărcată de iureșul războiului pe care îl trăim și am poposit la Mânăstirea Cozia, ctitoria voevodală a lui Mircea cel Bătrân.
Mircea cel Bătrân Domn, “cărui patru țări se închină”, cum zice poetul, nicăieri n-a mai găsit mai potrivit loc de reculegere din atâta întindere de sub sceptrul său. La Cozia, în pitoreasca regiune oltenească de pe malul Oltului și la poalele muntelui, termină mânăstirea de zidit în anul întâi de domnie 1380.
Ce clipe frumoase, de răcorire sufletească trezesc mânăstirile noastre, așezate într-adins între munți, ca singurătatea să fie mai puternică în deprinderea cu rugăciunea!
În această mânăstire, zidită de Mircea cel Bătrân și reparată de Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu, s-a călugărit mama lui Mihai Viteazul, Teodora (+ 1606). În călugărie a luat numele de Maica Teofana, iar mormântul ei se vede în pronaosul bisericii, așezat alături de al lui Mircea, Domnul Țării Românești.
Este interesant de știut că în călugărie și-au petrecut ultimii ani din viață mamele celor mai mari voevozi români: Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.
Maica Teofana a intrat în mânăstire înainte de moartea fiului ei, în anul 1599. Aici la Cozia, lângă Oltul năvalnic, a trăit și momentele de glorie ale fiului său, dar și pe cele de tristețe.
Rugăciunea mamei lui Mihai Viteazul s-a revărsat așadar, când în văpăile sufletului mândru de isprăvile fără seamăn ale fiului pe care l-a dăruit țării, când în fiorii de cutremurare pe care ți-i provoacă moartea năpraznică a celui mai drag.
Călugărașul Gavril, într-o scrisoare din 1602, ne spune cum au stat de vorbă mama și soția Martirului de la Turda, Doamna Stanca, venită la Cozia să-i mângâie bătrânețile îndurerate:
„Grăi Doamna Stânca:
– Cum am pățit noi, maică, să nu pață nimeni de ruda noastră! Dară Molitva Ta, maică, cum ai petrecut?
Maica zise:
– Cu mult foc, de moartea fiu-mieu și de jalea Domniilor Voastre, iar de către sfânta mânăstire am har dragului Domn din cer și mulțumesc părinților din sfânta mânăstire că am avut pace, răpaus și căutare de la Molitvelele lor la nevoia mea” ( N. Iorga- “Scrisori de femei”).
Văd și eu astăzi mormântul aceleia care și-a trăit la Mânăstirea Cozia, timp de șapte ani, penitența vieții sale.
Nenumărate popasuri de reculegere au făcut aici pelerini de peste veacuri care au venit pe șoseaua lui Traian. Acest locaș voevodal și loc fermecător a atras ca vizitatori și admiratori scriitori ca Ioan Ghica și Grigore Alexandrescu, Vlahuță o amintește în cartea sa „România pitorească”, Ion Simionescu în „Pe drumul apelor mari” și atâția alții.
Cine a vizitat Putna și Tismana, cine a citit „Câteva ore la Snagov” a lui Odobescu, cine poposește la Cozia ori la mausoleul lui Șaguna de la Rășinari își dă seama ce impresii puternice lasă în sufletul pelerinului popasul în aceste locuri.
Părintele stareț Gherman Dineață, bunul meu prieten din misiunea din Transnistria, mă conduce prin chiliile mânăstirii, prin dormitoarele orfanilor de război, ca să ajungem în cerdacul lui Mircea să privim Oltul. Vraja muntelui te înmărmurește, pe fereastra cerdacului ai tot privi, dus de gânduri.
„– De aici a scris Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia, zice părintele stareț, întrerupând tăcerea care ne cuprinsese.
…Și luna răsărise!
Și Oltul clocotește și călătorește din Carpați, prin fața Coziei spre Dunărea bătrână.
Fără să vrei îți vin în minte în cerdacul lui Mircea accentele poetului pătimirii naționale Octavian Goga, ce se îngână cu valurile Oltului:
Dar de ne-am prăpădi cu toții
Tu, Oltule, să ne răzbuni!
Țărâna trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropară
Și să-ți aduni apele toate
– Să ne mutăm în altă țară!
Și Oltul este mai năpraznic astăzi, când românii luptă în Caucaz. Mai răzbunător ne vorbește, căci Goga își doarme somnul în Ciucea ocupată.
Autor: Florian Stănescu, preot în parohia Muereasca de Jos, județul Vâlcea și – din timpul studenției – jurnalist amator la „Neamul Românesc” (până în 1940), „Jurnalul”, „Gorjeanul”.
(fragmentul a fost dăruit revistei Literatura de azi prin amabilitatea doamnelor Emilia Stănescu, fiică, și Mădălina Pavăl, nepoată)
