Ramona Müller 
Probabil nu există buzoian care să nu fi vizitat măcar o singură dată Mănăstirea Ciolanu, privită ce-i drept, în ultimul timp, mai mult ca o atracţie turistică, decât ca lăcaş de cult. Pe raza comunei Tisău, în apropierea celebrei Tabere de Sculptură de la Măgura, evanghelia curge unind cerul cu pământul, într-un loc plin de spiritualitate.
Ridicat în secolul al XVI-lea, lăcaşul de cult este format din Biserica Mare şi Biserica Mică, ctitorită de Doamna Neaga, ce poartă hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Dincolo de poarta sculptată în lemn cu motive maramureşene, intri în liniştea sihastrică, pe o gură de rai. Suprafaţa extinsă a aşezământului monahal cuprinde în interiorul său chiliile geometric răspândite, o pajişte frumos îngrijită în mijlocul căreia un tei secular deapănă legendele şi istoria locului.
Numele de Ciolanu, pe care îl poartă mănăstirea are mai multe variante. Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul s-a refugiat pe aceste meleaguri, împreună cu cei cinci copii. Unul dintre copiii decedaţi se pare că a fost îngropat în dreapta bisericii vechi. Tot în poiana din Dealul Ciolanu au fost descoperite osemintele unor călugări fugiţi din Bizanţ în secolul al XV-lea. O altă legendă transmisă de generaţii ne relatează că pe locul actualei mănăstiri un cioban se afla cu oile la păscut. Turma de mioare îi aparţinea unui boier înstărit. Într-o noapte, o haită de lupi fioroşi au atacat câinii şi oile, lăsând în urma lor numai oase, lână şi sânge. Dimineaţa, ciobanii temători au dat de veste boierului despre atacul fiarelor asupra turmei de oi. Iar în amurg, când toţi se plângeau de paguba suferită, apare Sfântul Gheorghe călare pe un cal alb. A descălecat, a luat un os mai mare, probabil de la unul dintre câinii stânei şi l-a înfipt în pământ. Sfântul i-a chemat pe ciobani şi pe boier şi le-a zis: „Să faceţi o biserică aici cu hramul Sf. Gheorghe! Aici să fie altarul!” şi a înfipt osul în pământ, „iar mănăstirea ce avea să se înalțe se va numi Mănăstirea Ciolanu”. Boierul a pus la bătaie toată agoniseala pentru construirea ei, fiind ajutat şi de ciobani. Se spune că oasele mioarelor şi ale câinilor păzitori au fost îngropate în spatele mănăstirii şi că cei care au contribuit la ridicarea ei au rămas în mănăstire ca fraţi.
Într-o ordine firească, aşezată de Cuvântul liturgic, cărările din covorul verde ne duc la muzeu, la cele două biserici surori, la chilii şi către micul cimitir, unde odihnesc stareţii ce au slujit aşezământul. Brazii falnici ce încadrează cele două biserici, alături de spaţiile verzi bine îngrijite, ca şi muşcatele sângerii ce râd în pridvor te înseamnă la răgaz şi înţelepciune. Rugăciunea dilată spaţiul şi timpul inimii, iar faţa lui Dumnezeu are strălucirea şi miezul pâinii. Un suflet rumenit prin bunătate este un suflet cald, iar vatra lui înseamnă credinţă.
Aurorele sfinţilor luminează interiorul monahal, iar sufletul tău parcă străluceşte în liniştea raiului. În anul 1884, Gheorghe Tătărescu, considerat cel mai mare pictor religios, realizează o adevărată operă de artă pe catapeasma Bisericii mari, prin icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul. O icoană bizantină pictată la Athos îl reprezintă pe Sf. Gheorghe.
Nu degeaba, Regele Carol a dorit pentru prima dată să construiască pe aceste meleaguri Castelul Peleş. Însă, calul regelui s-a împiedicat, iar Carol, în cădere, s-a rănit la mână. Acest semn a fost interpretat ca fiind aducător de ghinioane. Muzeul mănăstirii adăposteşte manuscrise vechi, icoane româneşti şi greceşti, obiecte de cult religios, veşminte religioase etc. Este cea mai mare şi cea mai importantă mănăstire de călugări din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Având în vedere apropierea Sfintelor Sărbători Pascale, vă invit să vă umpleţi sufletul de o porţie de divin la minunata Mănăstire Ciolanu, aflată la doar 30 de kilometri de Buzău!
