Sergiu Crăciun
Odată cu apariţia volumului de poezii, Şarpele din inima mea, autoarea Ofelia Prodan, se pare că ne invită, indirect, să “gustăm” din propriile situaţii de viaţă petrecute, de fapt, cu ea însăşi. Sunt fragmente extrase din cele mai semnificative momente prin care autoarea se pare că-şi duce existenţa. Nu este nimic nou în ceea ce ne prezintă autoarea dar semnificativ este modul cum face ca abordarea să nu conducă spre monotonie, scopul fundamental fiind cel al închiderii din exterior spre interior, împreună cu cititorul care este imediat prins de magia unei entităţi creatoare absolute. Cine este fermecat în toată această poveste? Însuşi cititorul dacă ne gândim bine la acei cititori care sunt iniţiaţi şi bine instruiţi în ceea ce se poate numi discurs poetic contemporan.
Parcurgând cu atenţie discursul poetic al Ofeliei Prodan, există posibilitatea să surprinzi o serie de ipostaze specifice eului-creator contemporan. Numai că, în acest caz vorbim de o perspectivă estetică aparte. Este evident, în cadrul lirismului din cadrul acestui volum de poezii, un schimb de replici şi experienţe, chiar situaţii, pe fondul structurii discursului monologat. Monologul nu este altceva decât un simplu instrument din care este scos în evidenţă un alt tip de situaţie, cea a exprimării prin comunicare (comuniune?) cu propriul eu. Se întrevede o poezie cu multiple aspecte fixate deja în cadrul corpusului liric al Generaţiei 2000, dar toate acestea sunt tot atâtea picături într-un imens ocean în care supravieţuieşte poemul Ofeliei Prodan, mai ales când parcurgem volumul de faţă. Iată cum apare eul-creator în ipostaza propriului interlocutor:
,,Îmi imaginez o insulă. Acolo mă întâlnesc
cu mine, copil. Ne jucăm.
Eu, copilul, vorbesc. Mă ascult.
Eu, copilul, sunt cel care conduce jocul
şi insula de-a lungul oceanului. Cobor
şi mă despart definitiv de mine…” [1]
Ofelia Prodan ne oferă, prin acest volum de poezii, cele mai semnificative esenţe lirice. De aici şi o oarecare rapiditate în parcurgerea şi receptarea textului poetic propus. Să nu alunecăm în impresia că putem sta liniştiţi pe fotoliu, citind volumul. Mai degrabă, cititorii sunt ţinuţi încordaţi de o înşiruire de stări pe care autoarea le pune într-un mod alert pe foaie. Nimic nu este întâmplător în acest volum.
Ce să fie oare cu această poezie, o perspectivă, de fapt, oniric, textualism? Pe alocuri poate dar tot ceea ce se petrece în cadrul spaţiului limitat al acestui volum de poezii ar putea uşor să se înscrie în ceea ce am putea numi o poezie a absurdului. Deci, iată un detaliu care ţine de o caracteristică fundamentală a lirismului propus de Ofelia Prodan şi care se poate constitui şi ca un discurs încărcat de un subiectivism unic şi la fel de valoros:
,,Îmi declar război. Armata e creaţia desăvârşită
a minţii mele. Fiecare neuron e un soldat
îndelung instruit în cele mai diverse
şi sofisticate tactici de atac şi retragere…[2] (Controlul minţii)
Spuneam de ipostaze ale perspectivei lirice, aparţinând entităţii creatoare, concretizată, de fapt, prin vocea autoarei Ofelia Prodan. Dacă din primele poezii din acelaşi volum extragem un pesimism bine conturat, în partea a doua a cărţii se poate observa o dorinţă măcar de îmbunătăţire a propriului eu cu însuşi spaţiul pe care-l parcurge, un neant creat, improvizat, servind drept scop comuniunea cu propriul eu: Lumi mai bune, lumi paralele mai bune / sau lumi din alt univers. Suntem geniali şi inventivi. Inventăm orice pentru orice…[3]
O poezie aparte, o călătorie “sinceră” în cadrul spaţiului propriului eu. Situaţiile prezentate de autoare sunt conectate la o sensibilitate aparte dar care ţin cititorul într-o continuă tensiune. Nimic mai complicat. Dorinţa de transformare în bine se realizează în acelaşi parcurs liric, bine structurat din punct de vedere estetic.
,,Mă întorc singură pe drumul care duce spre casă, / dar drumul se ramifică în mii / de alte drumuri care duc spre locuri unde / speranţa se măsoară cu aparate…” (Drumul spre casă)
Volum recenzat:
Ofelia Prodan, Şarpele din inima mea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016. (75p.)
[1] Prodan, Ofelia, Şarpele din inima mea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016,
[2] Ibidem, p.35
[3] Op. cit. p. 56
