Luminița Corneanu
Am deschis Cartea Pricoliciului, primul volum al trilogiei O istorie secretă a Țării Vampirilor, așteptându-mă să citesc o carte pentru copii. Și chiar este așa ceva, în măsura în care Alice în Țara Minunilor, Stăpânul inelelor sau Teodosie cel Mic al lui Răzvan Rădulescu sunt cărți pentru copii. E, mai exact, o carte pentru copii care face cu ochiul, la fiecare pagină, adulților.
Eroul acestui prim volum este, lesne de înțeles, Pricoliciul, ființă de pe vremea Basmului Vechi, despre care nici nu se mai știa că există – și nici el însuși, de altfel, nu-și mai amintește mare lucru despre sine. Timpul, pentru personajele cărții noastre, toate de poveste, se împarte în patru mari epoci: Basmul Vechi, Basmul de Mijloc, Basmul Nou și Basmul Comercial. Iar spațiul, în două mari tărâmuri: Lumea Noastră și Tărâmul Celălalt.
„Țara Vampirilor” e una pe care o cunoaștem bine: o țară în care pădurile se taie pentru a se face loc unor resorturi turistice, în care „pantofarii” vin pe munte în pantofi, pun manele și lasă tone de gunoaie (din care Pricoliciul își încropește o mică gospodărie), în care camionagiul Tase, în realitate, zmeu, se oprește la tarabele de pe Dealul Negru ca să înfulece cincizeci de mici la o singură masă.
Altminteri, oamenii, cu excepția domnului Ar, zis și Călătorul, sunt personaje secundare. Normal. Doar e o istorie „secretă”. Cei cu care se intersectează Pricoliciul în aventura lui sunt Împăratul Roșu, Împăratul Verde, Greuceanu, Pipăruș-Pătru, Făt-Frumos, câțiva vampiri, Muma Zmeilor, Sfânta Miercuri, câțiva sfinți, Blajinii, Urieșii, câțiva spiriduși, Corectorii basmului, Președintele Țării Vampirilor și soția sa.
Eroul nostru, Pricoliciul, își părăsește casa, mă rog, peștera, pentru că pădurea lui este defrișată de oameni pentru a face un resort de cavouri turistice – suntem în epoca Basmului Comercial și în Țara Vampirilor, iar turiștii vor, evident, senzații tari. Călătoria lui e plină de neprevăzut: mai întâi, pe Pricolici îl descoperă Călătorul în satul Sângerete, unde nimerise după ce scăpase din pădure, apoi îl fură Zmeul Tase, crezând că e o jucărie de pluș, și-l agață la oglinda camionului, ajunge la curtea Împăratului Roșu, dus în buzunar, pe post de breloc, de același Tase și evadează spectaculos sărind gardul electrificat, e găsit de Greuceanu într-o mașină de spălat, deghizat într-o pereche de pantaloni etc.
Și Pricoliciul, și celelalte personaje de basm ale cărții trăiesc sub aceeași amenințare: a uitării. Dacă nimeni nu le mai știe povestea, ei devin ușor-ușor transparenți și apoi dispar. Cartea Pricoliciului îmbină o mulțime de povești într-una singură, la finalul căreia eroul, Pricoliciul, iese limpezit. Are și el de-acum o poveste a lui și nu mai e amenințat de dispariție.
“O istorie secretă a Țării Vampirilor” e superb scrisă și reînvie o întreagă mitologie care, într-adevăr, în epoca Jurnalului unui puști riscă să fie uitată. Pe copii îi va face curioși, iar pe părinți, nostalgici.
Adina Popescu, O istorie secretă a Țării Vampirilor. Vol 1, Cartea Pricoliciului, cu ilustrații de Amalia Dulhan, București, Editura Arthur, 2015
