Refugiul în exil

,,Dacă existenţial m-am aflat în exil, esenţial nu mi-am părăsit ţara.”[1]

Vintilă Horia

Se articulează ideea potrivit căreia exilul a reprezentat o bună variantă, dar având un caracter extrem privind lipsa de libertate a etapelor din cadrul regimului comunist. În mod cu totul deosebit exilul a fost, este şi va reprezenta acel refugiu de tip traumatic, dar mai ales unica soluție-limită, prin intermediul căreia indivizi ai sistemului comunist/totalitar pun pe primul loc viața, apărându-și libertatea, lăsând în urmă (pentru un timp) țara-mamă.

Potrivit Mihaelei Şimonca4, exilul nu poate fi văzut ca acea opțiune binară (ori rămâi ,ori pleci), ci mai degrabă este un rezultat asumat dacă nu chiar evadarea din această panoramă ideologico-socialistă ar însemna respingerea diverselor forme din cadrul dictaturii. Nu este exclus ca exilul să fie înțeles și de strategiile partidelor din blocul comunist, era clar că cea mai bună soluție era reprezentată de către cenzură și oprimarea fizică.

Sentimentul acestei perioade numite exil a fost unul de apăsare sufletească, întrucât a constituit ruperea (spuneam) de țara-mamă fără să existe o șansă a revenirii. Pe de altă parte este recunoscut faptul că exilul a fost și o victorie a libertății, a libertății de comunicare și exprimare a gândurilor lipsite de orice presiune a cenzurii sistemului comunist.

Pentru autorul Norman Manea[2], ultima decadă a deceniului ceaușist a fost o întrepătrundere a componentei comuniste care și-a accentuat direcțiile totalitate și un așa-zis socialism-național specific regimurilor din dreapta externă. În sprijinul ideii susținute de noi, aici revin cu însăși viziunea autorului exilat Norman Manea: ,,În anii ’80 , am considerat România o Transnistrie pentru toată țara, un tip de lagăr specific românesc unde nu erai neapărat împușcat. Nu neapărat. Transnistrie nu numai pentru evrei, ci pentru întregul popor român.”5

Ce face ca Întoarcerea huliganului[3] să fie o carte de memorii autentică şi, totodată, remarcantă o reprezintă tocmai ideea de a-şi respinge structura proprie într-un mod care invocă complexităţile genului memorialistic. De aceea, discursul nu poate fi parcurs ca o trecere din punct de vedere biografic; evenimentele relatate cuprinzând rolul unor elemente de tranzit către o temă mai vastă: relaţia lui Manea cu limba maternă şi felul în care un scriitor, mai ales unul care trăieşte în exil, se inventează prin limbaj. Într-adevăr, această carte de memorii este, în aceeaşi măsură, atât despre necesitatea şi preţul repovestirii experienţelor sale, dar şi relatări din trecutul prezentat. Construcţia epică a Întoarcerii huliganului caută răspunsuri variate la această dilemă. De pildă, am putea parcurge istorii prezentate în acelaşi timp, ilustrându-se în mod voit eşecul care însoţeşte inerent încercarea de a da o formă definită vieţii cuiva. Una dintre poveştile spuse de Manea este aceea a aşa-numitei Donna Alba – ,,un stilet, în bruna fragilă“ –, gazda unui salon literar de asemenea, nevasta lui Paul Georgescu, admirator al lui Proust şi Tolstoi şi creator de cărţi de tip experimental. Donna Alba este prezentă, mai întîi, într-o conversaţie de coşmar pe care naratorul o poartă cu fantoma soţului ei mort, pentru ca, mai tîrziu, să apară ca văduvă, în vârstă, când deschide uşa apartamentului ei sărăcăcios şi-l invită pe narator la o prăjitură. Ambele momente, proustiene, scurtcircuitează lectura. În cele din urmă, marginile amintirilor refuză să se alinieze.

Jurnalul său de călătorie se întinde pe zece zile în timpul șederii sale în România, intercalat însă cu multe pagini rememorate, amintiri din trecutul îndepărtat. Copilăria, adolescența și tinerețea se îmbină armonios cu figurile ce evocă unele momente din memoria autorului. În unele pasaje, folosește arta disimulării, prezentă și la personajul principal inspirat chiar din realitate Moromete din Moromeții de Marin Preda. Chiar dacă o idee a fost exprimată anterior, autorul are grijă ca aceasta să fie bine accentuată și, astfel, revine asupra ei oricând i se ivește ocazia.

Pentru Manea, Întoarcerea huliganului, cu incapacitatea sa deliberată de a respecta o cronologie a „faptelor“, devine povestea creării sentimentului de sine: cartea este şi un răspuns la istoria zbuciumată a antisemitismului din România – un răspuns la credinţa lui Theodor W. Adorno cum că „a scrie o poezie după Auschwitz este o barbarie“, precum şi la ceea ce Manea numeşte „limba de lemn“ comunistă. „Sloganele, clişeele, ameninţările, duplicitatea, convenţia, minciunile mari şi mici, rotunde şi colţuroase, colorate şi incolore, puturoase şi inodore, ca şi minciunile insipide de tot felul […]“

În termeni mai simpli, memoriile lui Manea conţin „istorii personale“ proiectate pe fundalul „istoriei mari“, accentuate de încărcătura relaţiei lingvistice cu ţara natală, fascistă, comunistă şi democratică. Ceea ce nu este foarte cunoscut este contextul istoric al termenului „huligan“, căruia Manea îi răspunde cu cartea lui de memorii. Cartea funcţionează şi ca o justificare împotriva acuzaţiilor aduse scriitorului la începutul anilor ’90, în timpul unei campanii murdare, antisemite şi naţionaliste. A fost numit de la „trădător“ la „piticul de la Ierusalim“ şi până la „agent american“.

Norman Manea este un autor tranșant care pune punctul pe „i” atunci când apare ca subiect de discuție mediul din România de altădată. Influența originii sale nu întârzie să apară, iar autorii consacrați europeni devin surse nesecate de inspirație, precum: Franz Kafka, James Joyce, Marcel Proust ori chiar Mihail Sebastian. Relatările autorului Norman Manea evocă un sentiment neliniștitor de impenetrabilitate, cele mai negre viziuni ale unei apocalipse care nu poate fi uitată, dar mai ales o serie de imagini grotești și chiar distanțări ironice. O participare nesentimentală, totuși permanent detectată, a autorului, care nu se pierde niciodată în lamentare, dar care nu are absolut nimic din duritatea perspectivei naturaliste, sugerează un optimism al lui „totuși” care se regăsește profund în text şi luminează întunericul ce planează deasupra panoramelor.

Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, Iaşi, 2011

Crtitică literară şi studii:

Buzincu, Aurel, Realismul socialist. Realitatea care întrece ficțiunea, vol. 1, Editura Universității Suceava, 2003;

Norman, Manea în Sertarele exilului, dialog cu Leon Volovici, Editura Polirom, 2008 , nr. 307, 308

Şimonca, Mihaela în Observator Cultural, Septembrie nr. 690, 2013

1   Horia, Vintilă, în revista Secolul 20, Nr. 316-318, Decembrie, 1989

2   Şimonca, Mihaela în Observator Cultural, Septembrie nr. 690, 2013

3   Norman Manea s-a născut în localitatea Suceava, la data de 19 iulie 1936. Este cunoscut în calitatea sa dublă de prozator şi eseist. Frecventează cursurile unui liceu evreiesc , apoi Liceul Ştefan cel Mare din Suceava. Este absolvent(1954) şi al Facultăţii de Hidrotehnică a Institutului de Construcţii Bucureşti.

4 Norman, Manea în Sertarele exilului, dialog cu Leon Volovici, Editura Polirom, 2008 , nr. 307, 308

5 Manea, Norman, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom, Iaşi, 2011