Prozator și predicator

La 16 iulie 1991, în revista Tinerama, a apărut un articol cu titlul Se întorc morții acasă de Cornel Constantin Ciomâzgă. Îmi aduc aminte ce am crezut văzând acel titlu: că autorul se referă la români din exil de care nu mai vorbea nimeni în România și care după căderea comunismului au început să se repatrieze.

În realitate era vorba chiar de un om înmormântat din greșeală (părea mort după ce se înecase cu un os de pește) și dezgropat după douăzeci și una de zile. Scena întoarcerii lui acasă era de un dramatism zguduitor: lumea se obișnuise cu dispariția lui și nimeni nu se bucura revăzându-l. Am remarcat, cu acel prilej, și talentul literar al autorului. Iată cum era descris bărbatul înviat din morți, din punctul de vedere al familiei lui:

„În fața lor era un om slăbit, cu barba măricică, cu unghiile netăiate, purtând pe costumul acela cu mâneci cam lunguțe urme de ulei în semn de cruce, mirosind evident a flori uscate și a mucegai.”

Ulterior, după mai bine de douăzeci de ani, autorul a reluat și dezvoltat subiectul într-un roman cu același titlu, Se întorc morții acasă. Din paginile acestui roman aflăm că eroul senzaționalei întâmplări, Petre, un om rudimentar, lipsit de conștiință morală, a fost în tinerețe un odios ofițer de Securitate, care a torturat oameni nevinovați. El ajunge să se spovedească unui preot, Filip, fără să-și aducă aminte că și acesta s-a numărat cândva printre victimele lui: l-a supus unor torturi greu de imaginat în lumea civilizată, provocându-i chinuri groaznice, i-a violat sora, l-a obligat să asiste la executarea propriului lui frate. Și toate acestea fără motiv, ca expresie a urii de clasă promovate de regimul comunist. Petre nu-l recunoaște pe deținutul politic de altădată, dar acesta îl recunoaște pe fostul său călău și, în conformitate cu morala creștină, face eforturi supraomenești să-l ierte și chiar să-l iubească.

Cine este acest scriitor, Cornel Constantin Ciomâzgă, interesat de probleme de conștiință care ne duc cu gândul la Dostoievski? În primii ani de după revoluție s-a făcut cunoscut ca un om de presă inteligent, intelectualizat. Deși avea un stil prețios, reușea să transmită emoții, să convingă sau să provoace momente de reflecție. Cu pregătirea sa multilaterală (regie de teatru și film, psihologie, teologie) se remarca imediat printre ziariștii entuziaști, dar inculți prezenți în număr mare în presa românească. A lucrat la săptămânale ca Zig-zag și Tinerama, a condus Fun-Radio (primul post de radio particular din România) și Radio Tinerama, a fost director general și fondator al societății Romanian Advertising Media, a funcționat zece ani (1993-2003) ca președinte al Asociației Jurnaliștilor Europeni – filiala România, a predat cursuri la Facultatea de Jurnalistică din București evidențiindu-se prin realizarea primului curs de psihologie creștin-ortodoxă, a publicat un roman, straniu, de inspirație religioasă, Lucrarea.

Apoi, pe neașteptate, s-a retras la o mânăstire și a dispărut din viața publică.

Și iată că acum revine, cu un roman despre un om „înviat din morți”, fost ofițer de Securitate, care are parte, deși nu merită, de bunăvoința fără margini a unui preot martirizat cândva de el.

Romanul propriu-zis, foarte bun, este stricat de numeroasele comentarii incluse în el. Predicatorul îl întrerupe mereu pe prozator, așa cum unii realizatori de talk-show-uri TV îi întrerup pe invitați. Aceste intervenții inoportune, enervante în cazul unor discuții la televizor, sunt de-a dreptul intolerabile în acela al creații literare. De ce? Pentru că tulbură, ca orice formă de propagandă, regimul de gratuitate al literaturii.

Fiecare nou episod din roman devine un simplu material ilustrativ pentru lungi și plictisitoare discursuri preoțești, de genul:

„Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas.

Dacă îi reproșezi fratelui, îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea.

Dacă ai căzut în slava deșartă sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul.

Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu.

Dacă îți împlinești voia proprie, ești biruit de diavol și urâtul intră în sufletul tău.” etc.

În plus, apare în roman un capitol scris cu cerneală roz despre alegerea unui stareț într-o mânăstire, replică, probabil involuntară, dată romanului satiric Alegere de stareță publicat de Damian Stănoiu în1932. Este adus în prim-plan un mitropolit luminat care, renunțând la tradiția… amestecului în treburile interne ale unei mânăstiri, organizează alegeri libere și nu se supără când este votat în unanimitate alt călugăr decât preferatul său. Chiar dacă lucrurile s-au desfășurat așa în realitate, relatarea lor într-un roman sună fals.

Cornel Constantin Ciomâzgă, Se întorc morții acasă, București, Ed. Cartea Actuală 3C, 2014 (grafica: autorul). 322 pag.

(text apărut în România literară nr. 20/ 2015)