Poemul care se exprimă…

,,…poetul care creează spre a se exprima reușește adesea nu numai să se exprime, dar să-și creeze un mod de a fi, altul decât cel real, într-un spațiu nou, salvator, dincolo de viață și de moarte…”- Nicolae Manolescu

Un izvor, o referință în critica și istoria literară românească sunt reprezentate de către criticul și profesorul universitar Nicolae Manolescu. Mai întâi de toate, trebuie să remarcăm valoarea și importanța pe care o are în acest moment istoricul literar de la București. Astfel, până la propriile scrieri (tot de referință pentru știința literară), autorul în discuție este președintele Uniunii Scriitorilor din România, conduce una dintre cele mai titrate reviste de cultură din țară, ambasador UNESCO în România și, evident, un om implicat în mai toate activitățile și evenimentele culturale, lansări de carte, inaugurări de biblioteci sau promovarea tinerilor scriitori din zilele noastre.

Ceea ce am prezentat mai sus reprezintă doar o parte din vasta activitate culturală și artistică a directorului de la revista România literară. Îmi rămâne să constat și să cred că istoricul pe care l-am invocat poate fi văzut ca un arhitect; un adevărat constructor de modele în critica și istoria literară românească, un stil aparte, un punct reprezentativ pentru mulți și de acum încolo pentru ceea ce aș numi lucrul cu opera beletristică (indiferent de teritoriile și categoriile teoriei literare pe care le implică).

Calificativul de arhitect (în critica și istoria literară), pe care o atribui ilustrului maestru este completată de edificiile pe care le-a creat și care vor reprezenta, cu siguranță, adevărate izvoare din care, nolens volens, se vor adăpa mulți cei care intră în laboratorul domeniului criticii literare, în toată ramificația ei.

Din toate edificiile câte există și care aparțin lui Nicolae Manolescu, m-am gândit să mă opresc la unul, și anume lucrarea Poeți moderni. În paranteză fie spus, Editura Aula din Brașov s-a ocupat și se ocupă de editarea unor importante lucrări de referință atât pentru domeniul universitar (academic), cât mai ales preuniversitar. Din lista celor de la editură nu lipsește criticul literar Nicolae Manolescu. Astfel, cartea Poeți moderni apărea în anul 2003, la Brașov, cu o interesantă ilustrație, a lui M.C. Escher pe coperta întâi. Volumul nu este o simplă lucrare de comentarii critice sau o selecție la întâmplare a unor texte cu variație pe o temă dată. Este, pentru oricine dorește să se documenteze ce privire la lirica modernă, un adevărat instrument istoric, critic și teoretico-aplicativ.

În cele aproximativ două sute și ceva de pagini, criticul ne propune, la nivelul celor două secțiuni ale cărții – ,,Metamorfozele poeziei” și ,,Poeți moderni” – unghiul de unde începe discursul poetic modern, cu argumentele pe care le are la îndemână și cine sunt cei care, din capul locului o reprezintă, respectiv o practică.

Prima parte a cărții mi s-a părut captivantă, întrucât aspectele prezentate de către profesor mă/ne clarifică imaginea de ansamblu, mai ales privind etapa referitoare la schimbările ce s-au produs în cadrul literaturii poetice moderne. Mai întâi, Poezia are, la început, un obiect, altul decât ea însăși: exprimă ceva, o emoție, o idee, o spiritualitate. Ea – adaugă criticul – sfârșește prin a se exprima pe sine, devenindu-și propriul obiect, se hrănește din ea însăși.”[1]

În același context/paradigmă, metamorfozele poeziei sunt trasate astfel:

1. Din meditație asupra lumii, poezia devine meditație asupra ei înseși;
2. Poezia modernă românească devine o aventură pură a limbajului; ceea ce primează la poetul modern este tocmai exprimarea apoi crearea… De aici și precizarea prețioasă conform căreia poezia modernă rezultă din simbolism.
3. Poezia nu mai are nimic comun cu celelalte forme de activitate intelectuală, ea e socotită fie de domeniul magiei, fie de domeniul jocului;
4. Poezia nu mai comunică, ci se comunică.

De asemenea, mai reținem, pe bună dreptate, că obiectul și punctul forte al poeziei moderne sunt reprezentate de Simbolism și poezia simbolistă. De aceea, caracterul contradictoriu al poeziei simboliste care constă, pe de o parte, în redescoperirea poeziei ca atitudine particulară în fața lumii, iar, pe de altă parte, va asculta apelurile epocii moderne și va deveni o poezie a civilizației, a orașului, a tehnicii.[2]

Fermitatea lui Nicolae Manolescu este vizibilă în orice idee, adevăr, formulate în cuprinsul cărții Poeți moderni. Iată o decizie a arhitectului de care vă ziceam în primele rânduri: Orice istorie a poeziei românești începe, așadar, cu simbolismul, debutul poeziei moderne este din această cauză foarte greu de stabilit, și, în orice caz marii simboliști sunt inseparabili de ea.[3]

Exemplele nu întârzie să apară. Sunt prezentați/invocați ca autori reprezentativi scriitori precum George Bacovia, care potrivit criticului este singurul dintre poeții români care a coborât în infern. De asemenea, Ion Minulescu a cărui poezie, din punct de vedere estetic, este caracteristică simboliștilor; un alt poet adus în discuție și, sigur, inclus în paradigma liricii poeziei moderne este N. Davidescu; nu lipsesc din această lucrare autorii deja bătătoriți în școlile noastre: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu etc. Interesante și de un real folos ne sunt descrierile unor poeți precum: Ion Pillat, Adrian Maniu, Al. Philippide, Nichifor Crainic, Radu Gyr, B. Fundoianu. Poeziile de război aparțin lui Camil Petrescu, iar dadaismul este un punct vizibil în lirica lui Tristan Tzara ș.a.

În cea de a doua parte a cărții sunt aduși în discuție autorii pomeniți ca exemple în prima parte a volumului. Numai că, în cazul de față, autorii reprezentativi sunt prezentați în detaliu. Și totuși, lucrurile/faptele nu sunt o noutate pentru noi, cei mai mult sau mai puțin instruiți. Lista de autori pe care ne-o oferă criticul literar Nicolae Manolescu reprezintă o călătorie mai mult decât utilă celor care oricând doresc să se întoarcă la studiul poeților și poeziei moderne. Nu ezit să scot în evidență două metamorfoze, în adevăratul sens al cuvântului. Camil Petrescu (poezie – proză – filosofie) sau George Călinescu (poezie – proză – istorie și critică literară).

Și, ca să-mi nuanțez ideea, cărțile criticului Nicolae Manolescu nu sunt simple edificii, muzee pe care poți doar să le vizitezi și să rămâi, așa-zicând, cu simple impresii, ci dimpotrivă, acestea (lucrările) sunt constituite ca adevărate laboratoare ale autorului pentru noi cititorii, implicit cercetătorii în domeniul criticii și istoriei literare românești, mai cu seamă. Îmi este la îndemână și sunt impulsionat să vă informez că un alt pilon al istoriei literare românești s-a adăugat recent, prin intermediul masivei lucrări din 2008, intitulată Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură, a aceluiași autor invocat aici.

Dragii mei, lucrarea Poeți moderni reprezintă doar o etapă din istoriografia literară românească pe care criticul literar ne-o face cunoscută. Perspective ale liricii postmoderne le întâlnim în cealaltă lucrare a acestuia – Despre poezie.

Profit de acest moment, oferit de revista condusă de criticul literar Daniel Cristea-Enache, Literatura de azi, pentru a-i ura domnului profesor Nicolae Manolescu, de ziua acestuia, sănătate, spor în tot ceea ce realizează, un sincer și călduros la mulți ani!

Referință:

Manolescu, Nicolae, Poeți Moderni, Editura Aula, Brașov, 2003.

[1] Nicolae, Manolescu, Poeți moderni, Editura Aula, Brașov, 2003, p. 8

[2] Ibidem, p.10

[3] Ibidem, p. 10