Identitatea Orei 25

Romanul Ora 25 e scris de Virgil Gheorghiu și a apărut în 1949 la Paris, în traducerea Monicăi Lovinescu. Publicațiile franceze au dedicat numeroase cronici literare îmbucurătoare. Cartea a fost tradusă imediat şi în alte limbi de circulaţie europeană având un impact puternic în rândul cititorilor. În România, romanul a apărut după mai bine de patru decenii, prin anul 1991.

Încă de la apariție, Mircea Eliade a semnalat importanța și valoarea acesteia: „Sfârșesc de citit romanul d-tale și nu mă încumet să mă culc înainte de-ați spune, măcar în câteva cuvinte, cât sunt de entuziasmat. Te felicit din toată inima și te asigur că voi face tot ce-mi va sta în putință ca acest roman să vadă cât de curând lumina tiparului. N-am citit nimic, în nicio literatură, care să se aproprie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele d-tale”. Subiectul cărții subliniază discrepanța dintre identitatea artificială, eticheta autorităților și identitatea personală asumată. Totodată,  cartea vorbește despre tragedia omului care ajunge  treptat la înstrăinarea totală de tot ce îl definește pe el. Poate pentru prima dată cititorii occidentali pun mână pe astfel de pagini care subliniază atrocitățile comise în țările Estului de soldații sovietici și despre sângeroasa „eliberare” pe care ei o aduceau.

Titlul cărții ne duce cu gândul la un răstimp în care orice încercare de salvare e târzie, așa cum explica personajul Traian Korugă în rândurile cărții sale. „Ora 25 a zis Traian. Acesta e timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar și Mesia dacă ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă oră. Este, cu precizie, timpul societății occidentale. E ora actuală. Ora exactă!…”[1]. Am putea considera Ora 25 un roman apocaliptic unde criza umanității, a fricii, se manifestă la tot pasul. Însuși Traian simțea o revoluție de proporții inimaginabile căreia nu-i va scăpa niciun om. Ne dezumanizăm adoptând modul de viață al sclavilor tehnici și primul simptom al acestei condiții este subevaluarea lui; renunțarea la sentimente, reducerea relațiilor sociale la ceva categoric, precis și automat.

Acțiunea este una tulburătoare, evenimentele, încercările la care personajele sunt supuse vor fi fixate din perspectiva acestui fiu de țăran, Johann Moritz ce ajunge să vadă și să cunoască lumea în 13 ani de lagăr și teroare. „În 1938, am fost în lagărul de evrei din România. În 1940, în lagărul de români din Ungaria. În 1941, în Germania, într-un lagăr de unguri… În 1945, într-un lagăr american. Alaltăieri am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lagăr…Am fost optsprezece ore liber. Pe urmă m-au adus aici”[2]. Așadar, Ora 25 e o carte de analiză a mentalităților și națiunilor, dar mai ales a omului ca ființă individuală într-o perioadă istorică nu foarte îndepărtată. Virgil Gheorghiu a scris un roman simplu și complicat în același timp.

Linia epică este împărțită pe două planuri bine conturate. E vorba despre destinul lui Johann Moritz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și drama lui Traian Korugă alături de soția sa. Așa cum am subliniat mai sus, romanul este prezentat din perspectiva unui fiu de țăran care are ghinionul de a purta un nume cu valențe în mai multe limbi. Astfel, personajul devine pe rând Ion, Iacob, Johann, Ianoș Moritz în periplul său prin cele 106 lagăre. Este de la sine înțeles că Johann Moritz nu se face vinovat de nicio infracțiune.

Debutul cărții e asemănător cu cel al romanului Ion al lui Rebreanu. Un țăran sărac, Johann e îndrăgostit de fata bogatului Iorgu Iordan, de Suzana, pe care vrea să o ia de soție cu orice risc. Dar mai întâi își dorește să obțină bani muncind în America, pentru a putea cumpăra pământ şi a-şi asigura astfel independența și traiul de zi cu zi. Tatăl fetei, Iorgu Iordan află de gândurile fetei, o învinuieşte pe mamă, o omoară şi va fi arestat. Pe deasupra, Suzana e însărcinată. Cei doi nu găsesc protecţie decât la preotul din sat, Alexandru Korugă, unde Johann era slugă. Jandarmul din satul transilvănean Fântâna, doritor să-i ia lui Johann nevasta, îl predă ca evreu, în urma unei circulare a guvernului antonescian. Fără a fi vinovat Johann va străbate lagărele Europei de la Est la Vest.

Personajul nostru trebuie să reziste încercărilor, să suporte un lung proces al depersonalizării, al unei înstrăinări absolute de el, cel plecat de acasă fără să știe de ce. Viața lui a intrat într-un mecanism funcționând aberant și decizii grave ce îi schimbă destinul sunt luate peste capul lui: divorțul acceptat de Suzana ca să păstreze casa, o nouă căsătorie cu o tânără asistentă germană, nașterea și moartea copilului lor par mai curând consecințe ale politicii naziste decât opțiuni sale. Așadar, în tot acest proces absurd omul nu mai are nicio însemnătate, nu se mai respectă nimic ce îl distinge de ceilalți, iar lagărele nu sunt altceva decât expresia acestei decăderi.

În paralel, pe parcursul cărții, se derulează povestea lui Traian Korugă și a soției sale. Traian, fiul preotului din satul lui Johann presară acțiunii cărții propriile sale reflecții despre invazia tehnologică, despre omul statistic, despre sclavia tehnică a omului occidental şi despre sfârșitul Europei. El ajunge la numeroase concluzii privind condiția omului în societatea actuală: „Ce numești tu cetățean? A întrebat procurorul. Noi toți suntem cetățeni! Cetățeanul este un om care trăiește numai dimensiunea socială a vieții. E ca un piston de mașină, nu face decât o singură mișcare și o repetă la infinit. Cetățeanul e cea mai apocaliptică fiară, apărută pe fața pământului prin încrucișarea omului cu sclavul tehnic. Are cruzimea animalului și indiferența rece a mașinii”[3]. Traian trece şi el, ca şi Johann, prin aceeaşi tortură a neînţelegerii şi a perplexităţii, de origine existențialistă. „Oamenii care m-au închis nu mă urăsc, nu vor pedepsirea mea și nici nu vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totuși, ei mă torturează și mă ucid lent. Ei torturează și ucid lent întreaga omenire, nu numai pe mine”[4]. Romanul Ora 25 aduce în lumină tragedia omului care ajunge la înstrăinare absolută de tot ce i-ar putea defini individualitatea. În toată această filosofie, autorul cărții Constantin Virgil Gheorghiu rezonează cu alte nume mari din literatura franceză, precum Sartre și Camus.

[1] C. Virgil Gheorghiu, Ora 25, Editura Gramar, București, 2004, p. 39

[2] C. Virgil Gheorghiu, op.cit., p. 280

[3] C. Virgil Gheorghiu, op.cit, p. 40

[4] Ibidem, p. 210