Adrian G. RomilaAdrian G. Romila
21.10.2015

Harta oamenilor din cuvinte, la Sadoveanu

Întrebarea care se pune dintru început e dacă s-ar mai putea spune ceva nou despre Sadoveanu. Prozatorul e stors de semnificații, ca mai toți clasicii români, cu atât mai mult cu cât opera sa e, se știe, imensă, ca întindere în timp și cantitate, la fel ca și posteritatea lui critică. Cred, totuși, că, dacă nu o absolut nouă interpretare, atunci noi trasee de vizitare a marelui autor moldovean mai sunt, încă, posibile. E vorba de unghiuri stilistice de abordare, de reluminări tematice și tipologice, de reevaluări diacronice și simbolic-imaginare. Din acestea pot ieși relecturi proaspete (oricând binevenite) și aspecte inedite ale textelor sale, bazate pe noi conexiuni și recontextualizări.

E exact ceea ce face Constantin Cristian Bleotu, într-un masiv studiu, la origine teză de doctorat (susținută în 2006). Personajul sadovenian. Tipologie și evoluție stilistică (TipoMoldova, Iași, 2015) subîntinde o hartă uriașă a tipurilor umane din proza lui Sadoveanu, constituind un fel de dicționar antropologic care cuprinde 58 de categorii, ordonate alfabetic (activistul, bestia, dascălul, inocentul, justițiarul, magul, solitarul, umilitul, visătorul etc.), fiecare cu ”particularități” (trăsături esențiale), ”propuneri” (posibile ilustrări, în toată opera sadoveniană) și — partea cea mai originală a lucrării, în opinia mea — cu o analiză a celui mai bun ”reprezentant” din cei propuși. Aleg, spre exemplificare, unul dintre cele mai restrânse categorii, cea a dezrădăcinatului, unde Constantin Bleotu decelează trei trăsături distinctive (personajul părăsește mediul de viață, e schimbat de noul mediu, e inadaptat și dornic de revenire), propune șapte ipostaze, toate din proza scurtă (Ion Ursu, Neculai Manea, Anica, Gheorghe Barbă, Căpitanul, Constantin Corban) și îl extinde într-un microeseu critic pe primul, pe Ion Ursu, din Dureri înăbușite. Acest scenariu analitic se aplică pentru fiecare dintre cele 58 de ”portrete în mișcare”, cum le numește însuși autorul, cu rezultatul unui uriaș tablou al umanității sadoveniene, surprinsă într-o multitudine de evenimente epice, rase, etnii, sexe, vârste, stări sociale și psihologii. Ocolirea textelor teziste, care au plătit un tribut compromițător ideologiei comuniste, după 1944, sunt evitate, într-un demers care privilegiază unghiul strict estetic, adică numai ceea ce e valoros și neperisabil în opera investigată.

Ce e demn de remarcat în dicționarul lui Cristian Bleotu e încercarea dificilă de a fixa un criteriu unic al selecției personajelor. Cu alte cuvinte, cum se poate alege un anume personaj, și nu altul, în ilustrarea unei tipologii fixate, când oferta e atât de mare și de diversă? Autorul îl numește ”accentul de intensitate”, un criteriu care ”anulează constrângerile pe care punerea de acord a mai multor criterii le-ar fi generat inevitabil”. De pildă, susține autorul, la categoria tradiționalului, ”Sadoveanu a așezat accentul de intensitate în cazul Vitoriei Lipan nu asupra păstrătoarei datinilor, obiceiurilor și eresurilor comunității din care face parte, ci asupra misiunii sale justițiare, ori asupra treptatei inițieri în viață a fiului ei, Gheorghiță”. La fel cum, pentru Alecu Russet, reprezentant al îndrăgostitului, accentul cade pe exclusivitatea masculină a trăirii, pe sentimentul primordial al amestecului între suferință și fericire, pe obsesia monolitică pentru ființa iubită. Cu toate acestea, în eseul care însoțește fiecare categorie, atunci când a fost cazul, autorul a subliniat și celelalte accente evidente, astfel încât să se vadă cum un anume erou e înrudit tipologic cu alții, din alte serii, chiar dacă el a reunit principalele trăsături distinctive ale categoriei ce l-a înscris. Astfel, contururile umane din opera lui Sadoveanu apar într-o rețea, în polimorfismul și mobilitatea lor, adunate în ”tipuri asupra cărora luminile și umbrele se aștern în proporții diferite”. Cu observația generalizantă că, în prima etapă a creației sale, Sadoveanu a preferat figurile marcate și provocatoare de suferință, iar în ultima, pe cele senine, spiritualizate. Afirmă autorul: ”alegând un criteriu unic de alcătuire a tipologiei personajului și urmărind concomitent prefacerile stilistice ale acestuia am încercat, prin popasuri și perspective diferite, să cartografiez o nouă hartă a umanității create prin cuvânt de Mihail Sadoveanu”.

O hartă oportună a oamenilor sadovenieni creați prin cuvinte, dar și o dovadă că profesionistul de radio Constantin Cristian Bleotu poate nu doar să vorbească despre literatură, ci și să scrie, cu același aplomb. Cartea lui e, acum, un reper important între dicționarele românești de personaje.

(text apărut într-unul din ultimele numere ale revistei ”Convorbiri literare”)