Sandu FrunzăSandu Frunză
12.05.2023

Despre starea de grație adusă de Sentimentul straniu al vieții

Aurel Codoban este cunoscut publicului ca semiolog, filosof al religiilor, hermeneut al iubirii, filosof al comunicării, romancier și stilist existențial. Dar mai ales este recunoscut ca gânditorul care ne-a adus ideea filosofiei ca gen literar. Cartea sa Filosofia ca gen literar (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992) este una dintre cele mai originale în creația filosofică românească. Opțiunea sa pentru facilitarea accesului la filosofie prin punerea textului filosofic într-un discurs apropiat de cel al literaturii se poate vedea atât în intervențiile publice cât și în expresivitatea scrierilor sale.

Despre eseul Sentimentul straniu al vieții – recent apărut la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 20231 – am putea spune că este cartea de reflecții filosofice a scriitorului Aurel Codoban. Deși este apărută în colecția „Școala Ardeleană de Filosofie”, trebuie să avem în vedere că este vorba despre cartea unui eseist, care are o formație filosofică, și alege de data aceasta să lase în umbră scriitura de tip filosofic pentru a apela la genul literar al eseului în vederea reflectării asupra fragilității existenței umane, asupra sacralității și stării de grație a vieții și asupra singularității ca experiență biologică, mentală și socială.

În reflecțiile sale, eseistul ne propune două idei noi, cu care reușește să ne învăluie pe parcursul întregii cărți și prin care ni se dezvăluie o nouă perspectivă asupra unicității omului și asupra frumuseții vieții.

O primă ideea propusă de Aurel Codoban este cea a unicității vieții pământești în context cosmic. Ceea ce înseamnă că în varianta pe care noi o cunoaștem, viața nu există altundeva în univers, ea este o unicitate, adică o singularitate specifică planetei noastre. Menționăm că deși la un moment dat Aurel Codoban folosește termenul de singularitate în sensul său tehnic – consacrat de filosofiile post-umaniste, care vorbesc de momentul singularității ca unul în care Inteligența Artificială va ajunge la un anumit stadiu de dezvoltare ca entitate autonomă în raport cu ființa umană – sensul general pe care autorul îl dă singularității este acela de unicitate, de a fi singular. El proclamă singularitatea vieții, în ciuda așteptărilor noastre, bazate pe presupoziția că într-un univers infinit, cum este cel în care trăim, există o infinitate de posibilități, inclusiv posibilitatea ca viața să mai existe și în alte locuri din univers. Filosoful ne invită să plecăm de la adevărul că viața nu există decât pe Pământ.

Cea de a doua idee este că înțelegerea aparține în mod exclusiv vieții, „înțelegem numai grație și în limitele vieții … în singularitatea ei, viața încearcă să se înțeleagă pe sine însăși” (p. 8). O asemenea afirmație este extrem de actuală. Contextul dezvoltării tehnologiilor informării și comunicării determină foarte multe persoane să trăiască angoase existențiale în fața noilor dezvoltări ale Inteligenței Artificiale. Aurel Codoban vine cu un ton liniștitor și ne spune că nu există un pericol real, deoarece de partea noastră este viața. Așa cum se întâmpla și în cazul lui Dumnezeu, creațiile pe care le numim generic Inteligență Artificială pot avea o foarte bună cunoaștere, însă, ele nu ne pot înțelege. Ne poate înțelege doar viața. Pentru că ea este singularitatea absolută care face să se ivească și singularitatea omului (p. 183). Scriitorul filosof ne spune că ar trebui să privilegiem viața ca atare în raport cu omul ca fundament al reflecțiilor noastre, deoarece viața se constituie ca un moment de grație. Pentru a fi convingător, el pornește de la „sentimentul tragic al vieții”, trece prin „absurdul existenței” și „existența tragică”, pentru a ajunge la a se lăsa în voia vieții, cu gingășia și stranietatea ei.

În plus, cred eu, o a treia idee a autorului merită toată atenția noastră: într-o lume în care „comunicarea construiește realitatea”, trebuie să vedem că, așa cum se întâmplă în general în comunicare, și în viață totul este negociere, iar arta de a trăi presupune să sesizăm că viața ne oferă, mereu, căi de ieșire din negociere. Atât în ceea ce privește omul, cât și viața, Aurel Codoban ne propune unul dintre cele mai la modă instrumente de comunicare și negociere a relațiilor și a sensului: povestirea. Trăim într-o cultură în care, afirmându-se ca subiect, fiecare individ tinde să devină un storyteller. În contextul eseului de față este și o modalitate de redescoperire, de construcție și de asumare a identității și alterității. Sunt puse în acest scop împreună deopotrivă cunoașterea, înțelegerea și acțiunea. Universul nostru relațional ne arată că a spune o poveste precum și a avea o istorie personală sunt importante deoarece „a-l înțelege pe Celălalt înseamnă a-l interpreta, a putea spune o poveste despre el. La urma urmei, poți susține analogia dintre eul tău și eul celuilalt, pentru că poți spune o poveste despre Celălalt ca despre tine însuți. Adică înțelegi în sens narativ ce se întâmplă cu el. Poți înțelege comportamentul, activitățile și acțiunile celuilalt, chiar și ceea ce comunică el ca mesaje, întrucât le interpretezi ca și cum ar fi vorba despre eul tău. A interpreta înseamnă, foarte simplu spus, a face efortul de a te pune în locul altcuiva. Însă a te pune în locul altcuiva cu viața ta. Desigur, limitele interpretării tale sunt limitele proprii vieții tale” (p. 81-82).

Acest om de poveste trebuie urmărit în cartea lui Aurel Codoban ca ființă relațională, ca purtător al experienței morții, ca vehicul și fapt al comunicării, ca actor al relației clinice și terapeutice, ca trăitor și beneficiar al alterității Inteligenței Artificiale, ca fragilitatea și măreția ființei căreia îi este dat, în singularitatea sa, sentimentul straniu al singularității vieții, al vieții bune.

Stilul aforistic utilizat cu iscusință de Aurel Codoban face ca textul să nu propună o filosofie, ci mai degrabă o înțelepciune de viață care ne revendică drept purtători și trăitori ai sentimentului straniu al vieții, adică al unicității și sacralității ei. Acestei înțelepciuni ar trebui să ne propunem să îi facem față, ca unei stări de grație, pentru că ea se adresează tuturor. Literați, psihologi, filosofi, programatori ai algoritmilor și vindecători, dar mai ales tineri care au intrat în logica noilor tehnologii ale comunicării ar trebui să fie printre cei care se apropie de demersul captivant al acestui eseu.

1 Aurel Codoban, Sentimentul straniu al vieții. Eseu, (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023). https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/Școala-ardeleană-de-filosofie-c-144/sentimentul-straniu-al-vieții-eseu-p-938.html