Daniel Cristea-EnacheDaniel Cristea-Enache
16.10.2015

Cum era peisajul

Jurnalele de călătorie sunt mai mult jurnale decât cărți de călătorii, cu toate avantajele și dezavantajele decurgând, de aici, pentru cititor.

Acesta află ce a simțit diaristul contemplând un peisaj, nu cum era peisajul, în ce stare de spirit a consumat un cotlet, nu dacă acesta era bine făcut și gustos, în fine, ce asociație de idei i-a venit autorului în fața unui tablou celebru, ce a crezut autorul când a cumpărat un suvenir, cât a plătit autorul camera de hotel, dacă patul a fost suficient de comod pentru autor, dacă restul turiștilor „obișnuiți” din hotel l-au deranjat pe timpul nopții și dacă recepționera i-a remarcat sau nu autorului farmecul irezistibil… Ați ghicit, jurnale de călătorie scriu de obicei bărbații, și mai toate sunt impregnate de excepționalitatea unui macho pornit la drum.

Unde începe cerul este pe versantul celălalt, al modestiei auctoriale și al tranzitivității în raport cu obiectul, atât de polimorf, al unor călătorii repovestite. Nu întâmplător, cartea e semnată de o scriitoare, Carmen Firan, care focalizează nemaivăzutele văzute și știe să facă, pentru noi, harta întâlnirilor ei cu spații geografice, culturale, istorice, mentalitare extrem de diverse.

Deșertul Atacama și Lisabona, Praga și India sunt „capitole” complet diferite ale lumii – și Carmen Firan are inteligența artistică de a nu le sacrifica, tematic si problematic, pentru auto-expunere și obținerea unui unghi favorabil. Cartea se citește cu atâta plăcere tocmai pentru dimensiunea ei de reportaj cu nervuri de jurnal. Mai importantă decât protagonistul cu ambiția profilării este, aici, observatoarea cu calitatea obiectivării și arta descripției. Iată un fragment de experiență ce este resimțită imediat ca atare: „Soarele era atât de puternic și aerul atât de uscat, încât simțeam cum ni se strânge corpul, de parcă ne aflam într-o saună imensă de unde nu aveam scăpare. În depărtare, câțiva tineri se dădeau cu bobul pe dunele înalte de nisip. Doi bicicliști extenuați zăceau sub un colț de stâncă la umbră. Am ajuns într-un crater deschis înconjurat de forme ciudate de pământ în centrul Văii Lunii. Aici nu mai era nimeni. Doar peisajul puternic, înfricoșător, întins până dincolo de orizont” (p. 131).

Un jurnal de călătorii care te face să visezi cu ochii deschiși, în stația de tramvai sau în trafic.

„Unde începe cerul. Jurnal de călătorie” de Carmen Firan (Editura Polirom, 2013)