Daniel Cristea-Enache
Tania Radu face parte dintr-o generaţie (cea „optzecistă“) în al cărei parcurs momentul Decembrie 1989 a venit la timp: nici prea devreme pentru ca ruptura de sistem să poată fi conştientizată, nici prea tîrziu pentru ca traiectoria biografică şi profesională să nu mai poată fi reconfigurată. E o generaţie-pivot, aflată la vîrsta primei maturităţi la pragul colapsului oficial al socialismului real şi care a „gestionat“ nu numai schimbarea de sistem şi de paradigmă, ci şi avansul cultural şi literar spre ceea ce vedem azi.
Realitatea de constituire şi (re)definire a generaţiei se observă cu ochiul liber în sumarul volumului Chenzine literare, în care Tania Radu şi-a reunit cronici apărute în 22, la rubrica astfel intitulată, „botezată“ aşa la suplimentul LA&I al Cotidianului. Suplimentele culturale ale ziarelor importante au cam dispărut, ziarele însele şi-au redus tirajele şi se confruntă cu o criză majoră, dar iată cum critica literară, şi anume cea de radiografiere a actualităţii editoriale, trece din spaţiul coloanelor de revistă în cel al cărţii.
Actualitatea editorială nu echivalează însă cu actualitatea literară, aşa cum orice cronicar cu experienţă ştie. Cuprinsul Chenzinelor literare e dat de două ample compartimente, primul dedicat memorialisticii, al doilea, prozei, ce pretindeau un instrumentar de analiză diferit. Cine crede că poţi folosi instrumentele criticii de poezie în analiza prozei sau că, fiind un fin degustător liric, eşti calificat automat ca specialist în corpusul memorialistic, diaristic, confesiv e tipul de „specialist“ în toate şi-n nimic. Tania Radu s-a specializat în analiza ficţionalului prozastic şi a nonficţionalului memorialistic, balansînd între judecata de valoare artistică şi cea de cuprindere a unei personalităţi, indiferent dacă este vorba de un scriitor (Nina Cassian, Ana Blandiana), de un istoric literar (Mircea Zaciu, Aurel Sasu) sau de un om „simplu“ ca Aniţa Nandriş-Cudla.
Acest prim „compartiment“ are puţine legături cu prezentul literar, fiind însă definitoriu pentru cel cultural. Sînt cărţi ce nu ar fi putut apărea înainte de 1990, din cauza cenzurii socialismului real, şi care vorbesc, într-un fel sau altul, despre perioadele istorice traversate de autoarele şi autorii lor. Tania Radu aşa le-a şi citit, în momentul apariţiei fiecăreia; iar acum, panorama ei grupează cele mai reprezentative titluri din aria memorialistică.
E o panoramare de perspective individuale asupra unor istorii personale, familiale, comunitare, un fel de istorie la pătrat sau la cub, substanţială şi dramatică. Criticului care o realizează îi sînt necesare însuşiri de istoric literar şi competenţe de istoriograf, sociolog, politolog, specialist în istoria mentalităţilor… În analiza fiecărei cărţi din acest compartiment, Tania Radu este – era obligată să fie – pluridisciplinară şi, aşa zicînd, multicompetentă. Iată cîteva fragmente critice, edificatoare: „Aniţa Nandriş a fost deportată la 13 iunie 1941 din satul Mahala, de lîngă Cernăuţi, împreună cu soţul ei şi cu cei trei băieţi, de 11, 14 şi 17 ani. S-au întors doar mama şi copiii, 18 ani mai tîrziu. Şi-au recăpătat casa din Mahala, în care au putut intra fix la 20 de ani de la deportare, şi numai după ce au reuşit să o răscumpere cu bani de la cei ce fuseseră instalaţi în locul lor de regimul comunist. Sovieticii au recunoscut, în cele din urmă, că deportarea lui Chirică Cudla şi a familiei lui fusese o greşeală, întemeiată pe un denunţ calomnios. Bărbatul avea stare modestă, iar tot ce avea făcuse prin truda braţelor lui şi ale femeii lui: o casă, cîteva vite şi vreo patru hectare de pămînt. Cel mai emoţionant detaliu din această istorie e însă povestea mamei Aniţei Nandriş, infirmă la pat de 20 de ani în momentul deportării şi abandonată – prin forţa lucrurilor – singură în casa pustie. Terorizată de grija bătrînei, care depindea aproape dintotdeauna de fiica ei, tînăra ţărancă aruncă pe geamul vagonului de vite în care erau transportaţi către Siberia o batistă scrisă cu creion chimic: un mesaj către mama ei şi către vecini, pe care-i ruga să o ia în grijă. În mod absolut miraculos, mesajul a ajuns la destinaţie şi a fost păstrat. El poate fi descifrat într-una din fotografiile care însoţesc textul cărţii. Pagini întregi sînt dedicate mamei în acest caiet scris de mînă şi transcris apoi doar cu adăugarea semnelor de punctuaţie în editură. Căzută de timpuriu în grija copilei de 14 ani, după o bătaie soră cu moartea primită de la ruşi, mama Aniţei Nandriş îşi va trăi 25 de ani infirmitatea, înconjurată cu dragoste şi respect imens de întreaga familie – fii, gineri şi nurori, apoi nepoţi. În jurul ei funcţionează familia de tip tradiţional a vechii Românii, cu regulile ei ancestrale, între care devotamentul şi supunerea faţă de decizia părintelui sînt cele dintîi, urmate poate de respectul natural pe care părintele îl poartă odraslelor sale“.
Istoria mare este astfel prinsă în cea „mică“, de la o generaţie la alta de oameni obligaţi să o îndure pe prima. Sensibil diferit va fi modul critic de analiză şi evaluare a cărţilor din al doilea compartiment, cel ficţional, al Chenzinelor literare. Aici, Istoria comună în cerc larg, societală şi socială, configurînd ori amprentînd experienţele subiecţilor (cobai, mulţi dintre ei), este substituită de cîte un imaginar de scriitor, modelat şi desfăşurat pe coordonate proprii. Altfel spus, dacă Istoria cu majusculă adesea strivitoare e aceeaşi pentru majoritatea autorilor-personaje din aria memorialistică, ea nu se mai regăseşte decît prin refracţie ficţională în operele autorilor de personaje din aria prozastică.
Esenţial, acum, devine unghiul propriu fiecărui scriitor, de care cronicarul ţine cont în analiză şi evaluare, pentru ca acestea să fie riguroase şi obiective. Tania Radu are, şi aici, un arc larg de cerc, de la „şaizecista” Ana Blandiana la tineri scriitori de azi precum Ioana Bradea ori Adrian Chivu – introduşi în sistem în urma detectării unui aport literar personal. Dacă memorialistica se adună, se grupează, se sedimentează în straturi de cunoaştere, proza are evoluţii şi mutaţii pe care numai un critic cu intuiţie şi experienţă le poate surprinde.
Asta şi face Tania Radu, cu atenţie nu numai pentru concretul romanesc al unui scriitor, pentru ceea ce înseamnă structura, substanţa şi „sintaxa” romanului analizat, ci şi pentru capitolul de literatură română contemporană pe care el, prin cărţile sale, îl închide – sau îl deschide. Mircea Cărtărescu, Dan Stanca, Radu Aldulescu şi Filip Florian sînt autorii cărora cronicarul le-a acordat o atenţie specială, anume din motivul că i-a considerat reprezentativi pentru noua epocă literară. Verdictul din cronica la debutul lui Filip Florian din 2005 este perfect, deopotrivă pentru romanul ca atare şi pentru evoluţiile ulterioare ale cîmpului literar: „Ce va scrie Filip Florian mai departe? E o întrebare de neocolit, căci ştim bine ce probă enormă este a doua carte după un debut foarte bun. În cazul lui, s-ar putea ca timpul să-i vină în întîmpinare. Cu cît mai tîrziu, poate cu atît mai bine, pentru că, iată, se clarifică încet-încet un teritoriu literar mai special, ocupat de prozatori care nu ilustrează noul val – decoltat, ironic şi provocator –, ci, dimpotrivă, cultivă calmul unei viziuni preocupate mai mult la modul estetic decît autenticist. Dacă debuturile în proză de anul trecut, promovate în grup, favorizau autoscrierea directă, cît mai directă (Ioana Baetica, Ionuţ Chiva, Dragoş Bucurenci, Ioana Bradea şi ceilalţi), debuturile individuale mai semnificative mizează parcă, dimpotrivă, pe scriitura elaborată, pe construcţia subtilă, pe marca stilistică personală“.
Lucrul cel mai simplu care poate fi spus după lectura acestui volum este că, fără un istoric şi un cronicar literar de valoare, istoria filtrată prin mărturii se vede lăsată în urmă fără a fi cunoscută şi înţeleasă, iar literatura capătă un avans decisiv tocmai asupra celor chemaţi să o citească în calitate de experţi. Chenzine literare este cartea unui cronicar şi istoric literar cum ne-ar mai trebui.
Tania RADU, Chenzine literare, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, 348 p.
(cronică apărută în revista „Observator cultural”)
