Cinci nori colorați pe cerul de răsărit

,,Sufletul omului fusese creat după armonii de ordin muzical’’[1].

Romanul Florinei Ilis, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit se bazează pe numeroase concepte cheie. Îmbinarea decorului exotic cu spionajul tehnic, banii, trădările și intrigile amoroase fac din acest roman unul de succes. Toate noțiunile sunt țesute pe un fundal al Japoniei în zilele noastre. ,,Pe suprafața întinsă de tatami tăcerea e absolută. Douăsprezece perechi de jucători, așezați în stilul formal japonez, grupați față în față pe aria prestabilită fiecărei perechi, așteaptă într-o încremenire statuară semnalul de începere a jocului’’[2]. Exotismul acestei cărți ne duce cu gândul și la alți autori europeni, de la Marguerite Duras la Amélie Nothomb. În acest climat exotic și tehnologizat al Japoniei sunt prezentate confesiunile intersectate a patru personaje, la care se adaugă, al cincilea, un robot, situate, la un moment dat, în acelaşi cerc erotico-profesional.

Cele patru personaje ale cărții, Darie, Lili, Kyiomi și Ken au propriile lor istorii, experiențe care îi influențează modul de abordare a realității. ,,Am creat o structură cu cinci niveluri de acces, fiecare nivel fiind prevăzut cu o intrare și cu o ieșire unică. Am dat fiecărui nivel o denumire aleatorie, utilizând denumirea celor cinci culori, roșu, albastru, portocaliu, negru și alb, denumire care reprezintă o parolă independentă de acces’’[3]. Fiecare culoare ar putea însemna viziunea personajului despre viață. Aşa se face că, aceeaşi întâmplare, privită prin ochii fiecăruia dintre cei care au luat parte la ea, poate dobândi semnificaţii cu totul deosebite. Un fapt, văzut din exterior are semnificații diferite față de perspectiva celui implicat la acțiune. În momentul în care iau decizii, oamenii au motivaţii personale care adesea rămân necunoscute celor din jur. ,,Gândurile mele, cu toată rațiunea și logica pe care încerc să le-o imprim, se izbesc mut și monoton de intensitatea tristeții înfipte în sufletul meu ca o arșiță’’[4]. Așadar, în clipa în care cineva vede efectele unei acţiuni fără să îi cunoască motivaţiile profunde, are toate şansele să umple golurile de informaţie cu rodul imaginaţiei proprii şi să ajungă la concluzii fără nicio legătură cu realitatea.

Fiecare personaj al romanului formează diverse tipuri de triunghiuri amoroase; Darie cu Ken şi Lili, dar şi cu Lili şi Kyiomi sau Ken şi Kyiomi. La prima vedere, toată această situație este rodul unor indivizi superficiali, lipsiţi de sentimente şi de scrupule. Cu totul altfel se văd lucrurile din perspectiva motivaţiei fiecărui participant la aceste triunghiuri. Toţi sunt oameni sensibili, cu sufletele marcate de dramele trecutului, iar relaţiile dintre ei sunt mult mai profunde decât ar putea ele să pară.

Plecați la muncă în Japonia, cei doi români, Darie, un expert în programe de computer și Lili, angajata unui club select care practică prostituția sub acoperire, se vor confrunta atât cu o lume rafinată, cât și cu un alt mod de a percepe existența ceea ce provoacă o stare halucinantă de tensiune și dorința de a da un alt sens realității. ,,mi-aș fi dorit ca realitatea să fi fost unul dintre programele de computer pe care eu le creez și să am posibilitatea să reconstitui în alți parametri configurația originală a realității, modificând-o acolo unde nu mai corespunde dorințelor și intereselor mele’’[5]. Dincolo de perspectivele oferite asupra condiției umane, romanul Cinci nori colorați pe cerul de răsărit are o miză cel puţin la fel de importantă: povestea. Fiecare dintre personaje este pus să spună propria variantă a poveştii sale de viață. De aici, rezultă o varietate stilistică de tehnici narative şi modalităţi de abordare, dată de trecutul cultural diferit al celor patru personaje. Conştient de miza epică a confesiunii sale, Darie îşi trasează cu bună ştiinţă limitele poveştii: ,,…cred că ar trebui să vorbesc altfel despre ceea ce s-a întâmplat, făcând, de pildă, nu o descriere exactă, obiectivă a evenimentelor, ci spunând, mai degrabă, o poveste fie ea o poveste aproximativă sau inexactă, fiindcă numai o poveste care să ne cuprindă pe mine, pe Lili, pe Ken şi pe Kyiomi m-ar putea conduce la adevăratul sens pe care îl caut. Şi aş începe cu începutul”[6].
Scriind o astfel de carte, Florina Ilis construiește într-un mod credibil, cu o anumită jubilație interioară, un univers în care nimic nu este ceea ce pare a fi și unde informația strict științifică se îmbină perfect cu ideile lui Platon ,,plăsmuind roboți după calcule sofisticate de ordin tehnologic, dotându-i cu o rețea complexă de circuite integrate, uitasem că, așa după cum credea Platon, sufletul lumii fusese creat după armonii de ordin muzical’’[7].

Pentru personajele Florinei Ilis de origine europeană, japonezii trăiesc într-un mod neobișnuit; combinaţie de cutume tradiţionale cu înalta tehnologie şi tendinţele trendy occidentale fac din această carte o poveste cu diferite identități culturale. Un astfel de mod de-a trăi e greu de descris în cuvinte și poate fi înţeles doar pe pământ japonez. Darie se confesează la un moment dat: ,,Ca european îmi spuneam că ar trebui să mă retrag discret, ca să nu o pun pe femeia de acolo într-o situaţie jenantă. Gândind astfel, ignoram mereu faptul că mă aflam într-o ţară în care la originea expresiei comportamentului social se afla ecuaţia unei ierarhii stricte, în care primează poziţia superiorului faţă de inferior, după caz, a adultului faţă de copil, a bărbatului faţă de femeie, a şefului faţă de subordonat, a împăratului faţă de cetăţean. În asemenea situaţie, am raţionat eu, bazându-mă pe considerentele logice exprimate mai sus, femeia ar fi trebuit să dea semne de retragere, cedând bărbatului locul’’[8].

Combinaţia de tradiţional şi înaltă tehnologie care caracterizează viaţa japonezilor reuşeşte să îi producă revelaţii până şi lui Kyiomi. Deşi este pe jumătate japoneză, crescută fiind la Londra, ea continuă să se simtă un străin în Țara Soarelui Răsare. Cu multă luciditate analizează Kyiomi diferenţele dintre comportamentul său şi cel al unei autentice femei japoneze de azi: ,,Încă nu obişnuiam să-mi schimb tonul la keitai denwa de zece ori pe săptămînă, întrebându-mă care va fi următorul rington, aşa cum procedau toate japonezele. Nu ajunsesem să fac plecăciuni în faţa unei cash mashine ori de câte ori primeam restul, aşa cum uneori îi vedeam pe japonezi, şi încă nu începusem să-mi spun mie însămi samui, samui ori de cîte ori se răcea vremea sau atsui, atsui dacă afară devenea prea cald. Şi, în plus, încă nu aşteptam cu pasiune arzătoare emisiunile pentru femei de la televizor, ca să pot şi eu participa la una dintre puţinele forme îngăduite de extaz pentru femeia japoneză”[9].

Romanul Cinci nori colorați pe cerul de răsărit pendulează între realitatea reflectată celor din jur și cea trăită, aducând în fața cititorilor o vastă colecție de identități și povești de viață. Originalitatea romanului e dată de prezentarea Japoniei într-un mod rafinat, propriu autoarei. Odată cu finalizarea lecturii realizăm că fiecare personaj al cărții vorbește despre sine și despre ceilalți, dezvăluind treptat o lume fascinantă, greu de pătruns și, cu atât mai puțin, de cunoscut.

[1] Florina Ilis, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit, București, Editura Cartea Românească, p. 51

[2] Florina Ilis, op.cit., p. 11

[3] Florina Ilis, op.cit., p. 17

[4] Ibidem, p. 12

[5] Florina Ilis, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit, București, Editura Cartea Românească, p. 19

[6] Florina Ilis, op.cit., p. 20

[7] Ibidem., p. 51

[8] Florina Ilis, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit, București, Editura Cartea Românească, p. 20

[9] Florina Ilis, op.cit., p. 128