Am trecut pe strada sonetelor

Mi se pare demn de admirație și de laudă efortul unui poet ce insistă în teritoriul prozodiei. Nu este întâmplător că aprofundarea sentimentului de libertate socială a mers mână în mână cu îndrăzneala cu care creatorii au înnoit mereu opera de artă. Filosofii culturii aveau dreptate când arătau că un curent artistic conține în profunzimea lui germenii care, la un moment dat, vor fi agenții de schimbare, factorii care vor revoluționa și vor face loc altor forme de exprimare. În acest context, al evoluției continue a genurilor artistice, al schimbării prin radicalizare și emancipare, persistența sonetului în istoria literaturii este cu adevărat un fapt excepțional. Astăzi nu mai găsește nimeni de cuviință să mai compună muzică barocă sau renascentistă (Prokofiev în simfonia lui „clasică” nu este decât într-o mică măsură un ilustrator al primei școli vieneze), la fel cum niciun pictor nu mai folosește tehnica clarobscurului din școala lui Caravaggio sau Georges de La Tour. Și atunci ne întrebăm din nou: de unde perenitatea sonetului, priza lui la publicul rafinat, încăpățânarea cu care stă alături de formele tot mai expansive ale versului alb, liber?

Gabriela Botici scrie sonete, are drag de sonete, a cultivat ani de zile înclinația aceasta către forma italiană a unui gen care a beneficiat de nume ilustre de-a lungul vremii. Cele o sută de poeme din volumul „Pe strada gândurilor” stau mărturie că prozodia are încă multe de spus, că sonetul poate fi cuplat cu ușurință, grație unui talent perseverent, la limbajul de astăzi, la problematica unei lumi care schimbă ismele și școlile culturale cu viteza nemaipomenită dictată de tehnologia informației. Gabriela Botici își asumă, curajoasă, toate riscurile reieșite din însuși codul de legi al sonetului: corsetul de lemn dulce al celor paisprezece versuri, constrângătoarea rimă ABBA-BAAB-CDC-DCD, accentele riguros distribuite pe silabele cerute de logica melodică a fiecărui vers, măsura procustiană de la care nu ai voie să te abați deoarece statuia Venerei ar fi ciuntită încă din atelier dacă nu respecți cu sfințenie lungimea fiecărui rând.

Pentru o varietate formală a genului, autoarea alege lungimi diferite ale versului, atentă totdeauna la ritmicitatea și pulsul interior al cuvintelor. Lexicul utilizat ne demonstrează că așezarea cotidianului în aceste amfore este nu numai posibilă, ci de-a dreptul pasionantă, asemenea explorării cu ochii de azi a unor tendințe pe care le-am numit, destul de expresiv, vintage. Cuvinte precum ambuscade, criptat, succint, repere, grațiere, dezinhibat, guvernată, boeme, picajul, cod poștal, consternare, plaga, analoagă, crisalidă, siderale, dilemă, decidentul, fortuită, totem, densă ori soldare sunt mărturie că sonetul e un vehicul mai mult decât actualizat pentru lumea interioară a Gabrielei Botici și pentru cea a cititorului îndrăgostit de inepuizabilul vers clasic.

Desigur că temele acestor sonete sunt temele recurente ale poeziei contemporane, poemul cu paisprezece rânduri fiind doar interfața cu actualitatea văzută și nevăzută în care ne mișcăm. Iubirea este, bineînțeles, un capitol major al volumului: „Când noaptea se destramă și zorii-mi curg pe pleoape/ Mai mângâie-mi trezirea, cu versul tău mă-mbracă,/ Alintă-mă-n cuvinte, iubindu-mă, chiar dacă/ Ne rătăcim cu timpul prin nu știu câte ape” (Sonetul LIV). În această tensiune propice te poți reconecta cu natura, te simți moleculă vie a universului în devenire: „Îmi înfășor pe deget lumina unei stele/ S-o recompun cu tine în era viitoare… “. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere nu dragostea este sentimentul dominant al cărții, ci mai degrabă efortul de a împlini rostul ființial într-o lume nestatornică, înșelătoare și confuză: „Prea multe drumuri oarbe în urletele mute/ În astă consternare ce caută ieșirea./ Angoasa mă cioplește, sentința vrea citirea/ A vorbelor mârșave din pagini prefăcute”. Poeta nu este o resemnată și nici o privitoare ,,ca la teatru” a unei realități inconfortabile, ci își exprimă fără echivoc dorința de îndreptare și rectitudine morală: „Mi-e ură de minciună și de tăceri trucate,/ De teama unui mâine scăldat în suferință,/ De oameni fără suflet ce beau și azi păcate,/ Cu aură de înger și mască de căință” (Sonetul LXXXVIII). Nu e de mirare că, după asemenea confruntări, autoarea experimentează, ca noi toți de altfel, senzația zădărniciei cu trimitere la Eminescu: „Și parcă totu-i ceață și totu-i disperat./ Azi țin de mână viața, dar oare-a existat/ Sau răscolesc iluzii și, poate, am visat…” (Sonetul XCIII).

Trecerea vremii este subtil analizată, anotimpurile devenind reperele de care sufletul se agață, fixând în ele punctele de fugă ale unor introspecții amănunțite, toamna („Anotimpul care minte!”) fiind sezonul predilect al nostalgiilor Gabrielei Botici: ,,Noiembrie semnează cu frunze ofilite/ Și bruma răsucită prin gândurile terne”; „Tu, toamnă, stai și nu pleca cu nota ultimului cânt”; „Să-mi număr zilele cum trec și frunzele cum cad din mine”. Speranța într-un mâine tonifiant, după o amară constatare („Ne-ai desenat albastrul, dar nu-l putem pătrunde”), revine și marchează cu optimiste note finalul volumului: ,,Credința mă îndeamnă să te păstrez în mine/ Și viața îmi dictează să merg tot înainte/ Să las uitarea-n urmă și, construind cuvinte,/ Să îmi ridic lumina din fostele ruine” (Sonetul XCV). Primăvara nu înseamnă doar amplu restart al lumii vegetale, ci este cadrul în care năzuințele noastre se curăță de frustrări, eșecuri, greutăți și deziluzii. Avem și noi, oamenii, reînfrunzirea noastră: ,,Zăresc acum în muguri o lume ce inspiră,/ O caldă adiere ce-ndeamnă la visare./ Culoarea nemuririi în liniște răsare –/ E profunzimea care trăiește și respiră”.

Da, putem spune odată cu autoarea că „timpul s-a împiedicat pe strada gândurilor mele,/ Mi-a dat răgaz să mai aștern cuvintele scăldate-n rime” și am putut avea astfel un minunat volum de sonete în imensa bibliotecă a versului clasic, îmbogățit mereu cu trăirile cititorilor iubitori de ritm, metrică și strofe bine cizelate.

***

Gabriela BOTICI – Pe strada gândurilor (Sonete), Editura Fast Editing, 2024