Lorena Lupu 
Am o listă de Facebook formată 80% din femei. E uşor de înţeles de ce. Femeile pricep mai uşor că ai blog de autor şi e un instrument de promovare a creaţiei şi a figurii publice Lorena Lupu, nu o agenţie matrimonială, şi nu încearcă să te agaţe, sau să te streseze, sau să te ia la pisălogeală privată neamuzantă, şi, cumva, poţi să-ţi faci treaba cu 60% mai puţin deranj.
Astea fiind zise, periodic prietenele mele sharuiesc unul şi acelaşi articol, rescris de andre fără zahăr, ioane dude şi multe alte bloggeriţe cărora nu le contest meritele altminteri. Nu, nu e acelaşi articol, evident. Sunt doar aceleaşi idei şi acelaşi ton zborşit. Dacă n-ar fi, n-aş povesti.
Deci, din când în când, numitele dudui şi altele ca ele simt nevoia să certe femeia puternică că de ce e ea puternică şi că de ce are nesimţirea să nu recunoască, băi, coaie, că în adâncul sufletului e extrem de slabă, ca o dietă cu garcinia cambodia cumulată cu cetone de zmeură şi cu ceai de oolong.
“Sigur suntem toate la fel, şi sigur şi tu doar pozezi în puternică, şi sigur voi astea care vă descurcaţi de minune minţiţi, şi sigur vreţi un bărbat să vă schimbe becurile şi etc. etc. etc.”.
Să zicem că n-aş avea o problemă cu îndoielile lui x sau y legate de forţa interioară şi libertatea noastră, a celor care nu ne dorim în mod special să fim remorcile cuiva. Dar am o problemă a dracu’ de mare cu tonul acuzator şi moralizator. Cu faptul că mă simt mustrată.
Mi se pare că aceste dudui sunt doar o versiune un piculeţ mai updatată a babelor din faţa blocului meu, primul comitet de f***re de grijă pentru binele altuia pe care l-am văzut şi pe care l-am detestat. Babele astea erau un fel de Cine Cu Cine Şi De Când al blocului. Iar pe noi, astea care ne vedeam de şcoala şi trupa noastră de teatru, şi veneam de la parties singure, că mergeam să ne distrăm, nu să cătăm p**ă să o trimitem la aprozar şi să o punem la desfăcut borcane, ne pisălogeau: “Maică, trebuie să te măriţi, să fii în rândul lumii, să ai o familie, că ce zice lumea”.
Versiunea 2016 sunt bloggeresele “hai, fatah, recunoaşte că şi tu vrei să faci pe proasta la braţul unuia”.
La asta, nu vreți să știți singurul răspuns pe care-l am. 🙂
Noi, femeile puternice, nu vrem să mimăm că suntem mai slabe şi mai neajutorate decât suntem, doar ca să facem front comun cu voi. Noi, femeile puternice, avem scopuri şi luptăm pentru ele. Noi, femeile puternice, ne bucurăm de o dragoste, dacă ne iese în drum, dar nu tragem de nimeni, iar când suntem singure, dormim neîntoarse, că măcar avem tot patul pentru noi. Asta apropo de clişeul “ce greu e să dormi singură în patul rece”. Vezi chestia aia rotundă de pe calorifer? Se numeşte repartitor. E responsabil cu agentul termic în casă.
Eu nu o să scriu în viaţa mea un articol în care să o învăţ pe femeia slabă ce frumos e traiul fără obligaţii şi fără telefoane de control. Sau dacă îl scriu, îl scriu pe un ton de sugestie. “Uite, ar fi mişto să nu mai atârni ca proasta de unu şi să lupţi pentru a fi tu suma calităţilor şi realizărilor la care visezi. Dar, până la urmă, e viaţa ta şi faci ce crezi.” Aş aprecia să respectaţi şi voi faptul că existăm, că suntem diferite de voi, şi să vă băgaţi nevoia de a predica adânc în… Aşa, veţi fi şi ceva mai satisfăcute sexual şi nevoia voastră de a ne învăţa ce suntem noi de fapt şi nu recunoaştem se va mai atenua.
Suntem diferiţi. Justin Bieber e bărbat. Kanye West e bărbat. Muhammad Ali a fost bărbat. Michael Jackson a fost bărbat. Steven Seagal e bărbat. Victor Ponta e bărbat. Barack Obama e şi el bărbat. Nu-i aşa că există o infinitate de moduri de a fi bărbat, şi că nevoile acestor oameni sunt radical diferite?
Bun.
E valabil şi pentru femei. Hai, pa.
