Lorena Lupu 
Ieri seară, am avut un schimb de replici relativ prietenos cu un comentator. Băiatul venise să-mi spună că e în căutare de sex fără obligații (nu de la mine, slavă Domnului, ci în general) pentru că femeile vor bani, bărbați bine, educați, cu mașină etc. Și că e complicat să le livrezi pe toate astea, prin urmare e silit, cumva contrar voinței lui, să renunțe la posibilitatea unei relații și să continue să fugărească sex pe meleagurile patriei.
Acum, să ne înțelegem. Eu cred cu tărie în dreptul omului de a trăi fix cum vrea mușchiul lui, atâta vreme cât nu dăunează grav sănătății și stării de bine a altora. Sunt perfect de acord și cu familia cu șapte copii (câtă vreme nu bate nimeni pe nimeni acolo și există resurse să fie hrăniți, îmbrăcați și educați toți șapte), și cu promiscuitatea sexuală, și cu celibatul cel mai necruțător, și cu orgiile în câte zece. Care cum îi este bine.
Partea cu care nu sunt deloc, dar deloc de acord e să învinuiești sexul opus, sau mă rog, pe cel propriu, dacă ești legebeteu, pentru opțiunile tale de viață.
Pretențiile femeilor de la o relație sunt aproximativ firești. Să arăți decent e un lucru pe care fiecare om, femeie sau bărbat, ar trebui să-l urmărească. Sigur, în limita propriilor trăsături. Dar o zi în care ești îmbrăcat avantajos, tuns sau coafat ok, și arăți bine, e o zi în care te simți bine în primul rând tu. Și când te simți bine tu, îi poți face și pe alții să se simtă bine. Nu ar trebui să pretinzi ca un alt om să fie cu tine ca un act de caritate, ci să lupți în primul rând tu cu tine să devii cea mai bună versiune a ta posibilă. Și nu pentru femei sau bărbați, ci pentru plăcerea de a merge drept pe stradă.
De asemenea, să fii educat nu e o așteptare nerealistă. Educația e un alt lucru către care ar trebui să tindem cu toții, în primul rând din respect față de noi ca ființe umane. Și pentru că, o dată informați, tindem să luăm decizii mai înțelepte. Și pentru că e fain să ai subiecte pe care să le poți discuta cu alții. Și pentru că a-ți antrena creierul poate deveni o plăcere.
Niciodată n-am citit că trebuie sau să mă dau cultă, sau să bifez opere nemuritoare, întotdeauna am citit pentru că îmi plăcea să explorez cu imaginația universuri noi. Și nu m-am educat să corespund altora, ci în primul rând să-mi corespund mie.
Idem, stabilitatea materială nu e ceva nerealist. Mai ales că, într-un cuplu, și cheltuielile sunt mai mari. Pentru că e mereu vorba ca doi oameni să-și coordoneze nevoile, iar asta vine mereu cu un plus de consum de ambele părți. Singur, merge să fii lefter popescu, și ca băiat, și ca fată, și să stai la Netflix cu o pungă de pufuleți, că era cel mai ieftin snack din tot magazinul. Într-un cuplu, dacă se întâmplă asta, deja apar frecușurile și frustrările. Se simt prost ambii, că se înfățișează față de o altă persoană în cea mai proastă formă a lor.
Apoi, dacă în cuplu apare și un copil, aia cu mâncatul pufuleților la Netflix încetează, la modul ideal, să fie o opțiune. Copilul are nevoie de mese regulate, vitamine, haine mereu noi, că e-n creștere, meditații la matematică, lecții de pian și așa mai departe.
Deci, așteptările astea ale tipelor intră în spectrul de așteptări pe care, ca om ambițios, ar trebui să le ai în primul rând tu de la tine, pentru tine. Nu așteptările lor sunt de vină pentru că nu vrei tu o relație.
Nu vrei o relație pentru că, pur și simplu, TE SIMȚI FOARTE BINE SINGUR.
Nu e nimic anormal în a te simți foarte bine singur. E liniște, pace, îți programezi viața cum vrei tu, nu trebuie să dai raport altcuiva, nu trebuie să consulți pe altcineva când iei decizii, asculți ce muzică vrei, vizionezi ce filme vrei, mănânci ce vrei, dacă ai chef, prepari ceva, dacă nu, comanzi. E comod și reconfortant să fii singur, și după un timp, te dezveți de la a tolera f***e de utere.
Din nou, asta nu e vina femeilor, a bărbaților sau a extratereștrilor, ci este o opțiune de viață.
Și aici intervine problema mea cu ipocrizia multora. Și bărbați, și femei. De ce să învinuiești sexul opus că tu preferi singurătatea? De ce să invoci bărbații porci și femeile cu pretenții?
E ca și cum unul ar fi gay, nu ar fi cu nimic atras față de o femeie, dar în loc să-i spună sincer că nu e interesat, că nu e codat genetic să fie interesat, caută să-i inoculeze vinovăție prin niște defecte imaginare.
Asta mi se pare o ticăloșie. Să te joci cu demnitatea altuia doar ca să-ți justifici tu opțiunile de viață, care în realitate n-au legătură cu persoana cealaltă, ci strict cu felul tău de a fi.
Cine vrea să fie într-o relație, va sări în trenul unei relații de cum se va ivi o persoană potrivită la orizont. Cine nu găsește și nu găsește, nu e de fapt în căutare.
Aș vrea să văd mai mulți oameni solitari din născare că își asumă onest și cu hotărâre solitudinea. Realitatea este că suntem mult mai mulți decât părem de fapt, și problema e a societății care ne freacă la icre că starea naturală a omului este cuplul.
În Evul Mediu, când totul era subordonat ideii de religie, oamenii solitari găseau un pretext convenabil în a se da mirii și miresele lui Christos și a alege calea călugăriei. Așa, își protejau nevoia de a fi singuri când închid ușa după ei de “vai, dar când intri și tu în rând cu lumea”.
Nu pot să intru în rând cu lumea că, uite ce tare-l iubesc pe Isus.
Societatea caută să ne hărțuiască, să ne facă să ne simțim vinovați de singurătatea noastră, ca și cum ar fi expresia unei neîmpliniri, sau a unei ratări. Și unii, în schimb, încep să caute la rândul lor vinovați. Jur că eu m-aș mărita, dar uite cum sunt bărbații. M-aș însura și mâine dacă femeile n-ar fi așa și pe dincolo.
Și după aia se simte toată lumea frustrată, stresată și sub presiune.
Eu zic să simplificăm. Îți place statutul de om singur? Zi-o cu tupeu. “Sunt singur că așa îmi place și nu-mi spuneți voi mie ce să fac.”
Poate dacă fac destui oameni lucrul ăsta, dispare ideea absolut enervantă că toți trebuie să avem aceeași formă de fericire, că toți suntem jumătățile cuiva, că crazy cat lady e doar una pe care n-a vrut niciunul s-o fertilizeze și blogul lui Arhi în general.
Cred sincer că e ok să fii singur și că singurătatea unui om n-a dăunat nimănui altcuiva, în schimb, presiunea socială care a constrâns singuratici înnăscuți la vieți nefericite în cuplu, da.
