„Nu eşti omul pe care l-am cunoscut!”

Invariabil, fraza asta mi-o adresează genul ăla iritant de om care se comportă cu ceilalţi aşa: cât îi sunt străini, îi linge îndelung, rafinat şi cu optuleţe (8-uleţe) în punctele sensibile, să le intre în graţii, apoi, când îi devin apropiaţi, îi consideră redute cucerite şi se poartă oribil.

Eu sunt pe invers. Mă port indiferent cu străinii. În schimb, caut noi şi noi moduri de a-i răsfăţa pe oamenii pe care-i iubesc. Dar dacă ei mă dezamăgesc, îi lovesc unde-i doare mai tare. De ce? Pentru că nu m-a câştigat nimeni la belciuge.

Şi atunci vine fraza aia penibilă: „Nu eşti omul pe care l-am cunoscut!” Omul pe care l-ai cunoscut era cel care răspundea la un comportament tandru, iubitor şi plin de atenţie. Dacă dispar toate astea, „omul pe care l-ai cunoscut” nu mai are din ce să se hrănească, şi-şi va căuta tandreţea şi afecţiunea în altă parte. Şi le va răsplăti prin calităţile „cu care l-ai cunoscut”. Iar ţie îţi va dona o imensă şi înrămurată indiferență, pentru că ţi-ai permis să crezi că gata, de acum ne tragem de brăcinari. Nope, nu funcţionează aşa.

(sursa foto: 220.ro)