Lorena Lupu 
De câte ori are loc o crimă, un gest de violenţă extremă, sau orice altă formă de abuz domestic care ne înfurie, ne oripilează şi ne face să scrâşnim dinţii a neputinţă, avem aceeaşi reacţie: “De ce nu l-a părăsit pe nemernic? De ce a stat cu el?”
Un posibil răspuns a venit într-un comentariu absolut sfâşietor al unei cititoare pe nume Andreea Ion.
Societatea “pedepseşte” femeile singure în mii de feluri, începând cu faptul că viaţa lor socială e zero şi toţi cei căsătoriţi le evită, inclusiv prietenii căsătoriţi, de bunăvoie sau sub influenţa partenerului, şi terminând cu meseriaşii de toate felurile care le jupoaie, de la instalator şi zugrav, până la agentul imobiliar. Presiunea socială pentru a fi “în rândul lumii” este imensă. Mai mult decât atât, presiunea o resimt şi copiii femeilor divorţate. Adesea şi viaţa lor socială suferă pentru că sunt crescuţi de o mamă singură – spre exemplu, nu sunt invitaţi la petreceri ale colegilor, ceea ce, pentru un copil, duce la foarte multă suferinţă.
Cât adevăr, câtă tristeţe.
Precizez că eu nu resimt toate aceste aspecte pentru că, pe de o parte, Bucureştiul e plin de oameni la fel de singuri, şi pe de alta, când ai un blog de succes, curg invitaţiile la petreceri mici, petreceri mari, petreceri de lux, ceaiuri dansante, spectacole, conferinţe, şi aşa mai departe. Dacă m-aş duce peste tot, aş avea mai multă viaţă socială decât viaţă individuală.
Dar I see your point şi ai mare dreptate.
Am o prietenă care a divorţat recent de un tip. N-o bătea, n-o abuza, pur şi simplu cheltuia toţi banii familiei (puşi la comun) pe diverse cârlige sofisticate de pescuit şi undiţe scumpe din străinătate, şi n-aveau ce mânca ultimele două săptămâni, ceea ce, după o lună de muncă grea, poate fi infuriating. L-a rugat o dată să încerce o bugetare a banilor – atât pentru întreţinere, lumină, net şi mâncare, în rest poate cheltui liniştit. Nimic. L-a rugat a doua oară. Nimic.
Pentru că, din câte am observat, mulţi bărbaţi formează o surzenie cu totul ieşită din comun faţă de soţiile lor. Subit, argumentele acestora, oricât de logice şi de întemeiate, încetează a mai fi informaţii care să merite luate în considerare, ci sunt reduse în vrac la statutul “cicăleală.” Şi cu asta, nemulţumirea adeseori justificată a partenerei e transformată într-o vină care i se impută tot ei.
Ca şi cum ar fi sub demnitatea lui de mascul feroc să asculte ce încearcă aia să transmită: gen, că nu e ok să stăm împrumutaţi două săptămâni din patru, când avem amândoi salarii, şi ea e de vină, că nu se împacă pur şi simplu cu situaţia.
Bun. Şi i-a zis omului o dată, i-a zis de două ori, apoi l-a luat frumos de toartă, s-au dus la notar şi au divorţat amiabil. El a devenit liber să f*tă câţi bani îi poftea inima pe cârlige, ea, să-şi gestioneze corect salariul şi să nu mai fie datoare nimănui.
Numai că, din secunda în care a avut actul de divorţată în mână, s-a transformat în elementul inexistent al societăţii. Foştii prieteni comuni i-au întors toţi spatele. “Unii, din solidaritate cu ex-ul, pentru că am fost o javră cicălitoare şi n-am respectat dreptul omului să-mi cheltuie toţi banii pe prostii. Alţii, din gelozie feminină, pentru că, dacă eşti femeie singură, toate proastele se tem că vrei să le furi bărbatul.”
Şi ca ea sunt foarte, foarte, foarte multe femei.
Partea cu copiii crescuţi de o mamă singură am resimţit-o eu pe pielea mea. De la lipsa constantă de bani, şi faptul că nu aveam niciodată haine noi – mi-ai fi putut pune porecla Vasilica Second Hand – şi până la remarcile nesimţite despre cum mama n-a ştiut “să-l ţină pe tata”, emanate de orice idiot sau idioată fără ocupaţie. Eterna întrebare “Ce lucrează părinţii tăi?”, de câte ori intrai în casa altui copil. Ca să ştie adultul dacă te califici pentru un ceai sau vă jucaţi aşa, pe uscat. Eternele sfaturi tâmpite: “Acum, că mă-ta e singură, să nu te apuci de droguri sau ceva.” (Din ce bani, idiotule? Drogurile sunt scumpe, bovină încălţată. Eu mi-aş fi dorit bani de Coca-Cola.)
E un stigmat pe care, ca să-l putem înlătura, trebuie înainte de toate să-l conştientizăm.
Alte fete divorţate pe care le ştiu formează găşti de prietene. Ies împreună în oraş, se distrează copios şi-şi oferă sprijin una alteia. “Poate se legalizează căsătoria aia gay odată, şi ne mărităm între noi”, glumesc ele.
